În primul său discurs în Parlamentul European, Diana Șoșoacă a lăudat Rusia, țară pe care a prezentat-o drept singura interesată de pace în Ucraina, deși Rusia a fost singura care a declanșat războiul și rămâne singura care-i poate pune capăt în mai puțin de un minut.
În prima sa tentativă de a ajunge președinta României, Dianei Șoșoacă i-au fost retezate, fulgerător, aripile printr-o manevră teribil de toxică a Curții Constituționale; manevră care – trebuie rostit și repetat răspicat acest adevăr – seamănă izbitor cu modul în care sunt scoși din cursă candidații indezirabili pentru regim, tocmai în… Rusia.
Cazul Ecaterinei Dunțova, de exemplu, este mai mult decât grăitor. Jurnalistă și mamă a trei copii, tânăra a trecut printr-un calvar care depășește cu mult “simpla” invalidare. Un calvar de care, din fericire, în țara sa natală Șoșoacă e scutită. Și totuși își huiduie țara natală cu un vocabular de stadion, pe când – suprem cinism! – ridică în slăvi infernul țării natale a Dunțovei.
Imediat ce Ecaterina și-a anunțat intenția de a candida la președinție împotriva lui Putin, poliția a chemat-o la audieri, banca i-a blocat conturile, iar când a sosit și momentul “instituțional”, instanța i-a invalidat candidatura.
La acea vreme, dar și ulterior, Șoșoacă a ignorat cu nonșalanță drama Ecaterinei Dunțova. În schimb, a fost mereu atentă să viziteze Ambasada Rusiei de la București, să facă osanale lui Putin și putinismului și să vadă în ucraineni niște ahtiați după război (deși războiul se poartă tocmai pe teritoriul lor, în casele, în școlile, în spitalele și în magazinele lor).
Azi, în schimb, când ea însăși, Diana Șoșoacă, se vede blocată din drumul spre palatul prezidențial, susține că “ROMÂNIA ESTE ÎN CEA MAI CUMPLITĂ DICTATURĂ” (da, a scris cu majuscule!).
România, așadar, e “dictatură cumplită”, nu Rusia; niciodată Rusia.
Desigur, în cazul Dunțova, aceeași atitudine a avut și candidatul AUR la prezidențiale, George Simion. Cel care, inevitabil, va fi fericitul destinatar al grosului voturilor care, prin grația unei CCR dominate de PSD, nu se vor mai îndrepta niciodată către invalidata Șoșoacă.
Pe lângă toate astea, acești doi politicieni ispitiți de cufărul ipocriziei, Șoșoacă și Simion, se autointitulează suveraniști. Asta, în condițiile în care ambii fac cu seninătate și cu exces de zel jocurile unei țări care a violat suveranitatea României, care i-a ocupat multă vreme teritoriul, care i-a ciuntit suprafața, care a condamnat-o la sărăcie și subdezvoltare – efectele acestor acte criminale comise de Moscova la adresa Bucureștiului fiind puternic resimțite de generații după generații de români, până în zi de azi.
Dacă sunt cinstiți cu ei înșiși, alegătorii care ar fi votat-o pe Șoșoacă și care se pregătesc să îi dea votul lui Simion, ar trebui măcar să-și ia un răgaz de meditație la realitatea de dincolo de slogan, manipulare grosolană, istericale patriotarde.
În orice caz, demn de remarcat este și faptul că după invalidarea candidaturii sale, Șoșoacă s-a aventurat cu agresivitate pe un teritoriu pe care lasă impresia că vrea să-l are sistematic în perioada care urmează: propaganda legionară și antisemitismul feroce.
Prin suspecta decizie a unui CCR dominat de PSD, fotografia necosmetizată a României de azi este aceea a unei țări în care tocmai a avut loc un soi de Mineriadă 2.0. Ba mai mult, o “mineriadă” petrecută tot într-un moment în care la Palatul Victoria este un premier PSD. Ba și mai mult, decizia, la prima vedere, îl favorizează pe candidatul PSD la Președinție.
Spre deosebire de mineriadele “clasice”, în “mineriada” zilelor noastre nu a fost nimic violent – har Domnului!.
Totuși, îmi permit să recurg la termenul “mineriadă” pentru celelalte valențe toxice pe care invariabil le implică, indiferent de momentul consumării ei: sacrificarea progreselor făcute, derapajul de la democrație, pericolul de alienare a partenerilor strategici, în general semnalul că statul și societatea sunt mai degrabă orientate spre anii 1990, decât spre anii 2050.
Puține, prea puține – elemente de fond sau aparențe – mai pot fi salvate după decizia CCR în cazul Șoșoacă. Totuși, statul român, guvernul condus de pesedistul Ciolacu au ocazia de a recupera măcar ceea ce poate fi recuperat. De pildă, pedepsirea conform legii a Dianei Șoșoacă pentru propagandă legionară și antisemitism.
Există fapta, există legislația, există instrumentele.
Dacă Șoșoacă scapă de răspunderea penală, atunci va fi totul mai limpede decât deja este azi:
- Statul, în care premier este Ciolacu de la PSD, va lăsa impresia că se achită cumva de datoria față de Șoșoacă – te-am invalidat, dar nu te-am mai și condamnat (troc ieftin, de țară total debilă democratic și instituțional).
- Mineriada 2.0 a fost urmată imediat de una 3.0 și nimic nu ne mai poate garanta că Mineriada 3.0 poate fi urmată și de una 4.0, ce-o fi însemnând asta.
Peste noapte, PSD și CCR au făcut din “sindromul Șoșoacă” o boală aproape incurabilă pentru România
