Cercetătorii au identificat o nouă tulpină a coronavirusului care a devenit dominantă acum în lume și care pare mult mai contagioasă decât versiunile care s-au răspândit la începutul pandemiei de Covid-19, potrivit unui studiu condus de Laboratorul Național Los Alamos, relatează Los Angeles Times.


Noua tulpină a apărut în februarie în Europa, a migrat repede pe Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii și a devenit tulpina dominantă în lume la jumătatea lui martie, scriu cercetătorii.
Mai mult decât atât, aceasta se răspândește mai repede și ar putea face oamenii vulnerabili la o a doua infectare.

Raportul de 33 de pagini a fost postat joi pe BioRxiv, un site pe care cercetătorii îl folosesc pentru a-și împărtăși munca înainte să fie analizată academic, într-un efort de a grăbi colaborarea dintre cercetătorii care lucrează pentru a găsi un vaccin împotriva Covid-19 sau la tratamente. Cercetarea s-a bazat în mare pe secvența genetică a tupinilor timpurii.
Mutația identificată în noul raport afectează celebrii țepi ai coronavirusului, care îi permit să intre în celulele umane. Autorii raportului au spus că au simțit o ”nevoie urgentă de a avertiza” astfel încât vaccinurile și tratamentele în dezvoltare în jurul lumii să fie eficiente împotriva acestei noi tulpini.


Oriunde ar fi apărut noua tulpină, a infectat rapid mult mai mulți oameni decât tulpinile timpurii care au venit din Wuhan, China, iar în câteva săptămâni a devenit singura tulpină care prevalează în unele state, potrivit raportului.


Dominația acestei noi tulpini asupra predecesoarelor sale demonstrează că are o putere de infecție mult mai mare, potrivit raportului, deși nu se știe încă exact de ce.
Coronavirusu a infectat peste 3.5 milioane de oameni în lume și a ucis peste 250.000 de oameni.


Raportul s-a bazat pe analiza computațională a peste 6.000 de secvențe ale coronavirusului din lune, colectate de Global Initiative for Sharing All Influenza Data, o organizație public-privată din Germania.


Echipa Los Alamos, asistată de cercetători de la Duke University și de la University of Sheffield in England, au identificat 14 mutații. Aceste mutații au avut loc printre cele aproximativ 30.000 de perechi de bază de ARN, despre care cercetătorii spun că construiesc genomul coronavirusului. Autorii s-au concentrat e o mutație numită D614G, care ar fi responsabilă de schimbarea țepilor virusului.


Italia a fost una dintre primele țări care s-au confruntat cu noul virus la sfârșitul lui februarie, aproape în același timp când a apărut tulpina originală. Washingtonul a fost printre primele state lovite de de tulpina originală în februarie, dar aproximativ de pe 15 martie a început să domine noua tulpină. New Yorkul a fost lovit de virusul original aproximativ pe 15 martie, dar în câteva zile tulpina mutantă a preluat controlul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here