O sub-variantă a Omicron provoacă îngrijorare în Europa

O nouă sub-variantă Omicron, apărută în urmă cu câteva săptămâni, ridică semne de întrebare şi este monitorizată cu mare atenţie de oamenii de ştiinţă. Noua sub-variantă, BA.2, este pe cale să devină dominantă în Danemarca.

Deşi noua sub-variantă „nu schimbă datele problemei”, potrivit ministrului francez al Sănătăţii, caracteristicile sale exacte, deocamdată necunoscute pe deplin, ridică anumite semne de întrebare.

Denumită BA.2, această sub-variantă a fost detectată în mai multe ţări ale lumii, în special în Europa, relatează AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

„Noi variante apar cu o regularitate destul de mare”, a reamintit joi seară Olivier Veran, ministrul Sănătăţii din Franţa, în timpul unei conferinţe de presă.

„Din câte ştim până acum, noua sub-variantă corespunde mai mult sau mai puţin caracteristicilor pe care le cunoaştem despre Omicron. Nu schimbă datele problemei în acest stadiu”, a adăugat ministrul francez.

La fel ca varianta Delta de dinaintea sa, varianta Omicron, pe măsură ce s-a răspândit tot mai mult în lume, a generat „fraţi mai mici”, sub-variante care conţin una sau două mutaţii în raport cu genomul său original.

Pentru moment, caracteristicile exacte ale noii sub-variante nu au fost analizate. Însă anumite date medicale atrag atenţia specialiştilor. BA.2 ar fi devenit deja majoritară în Danemarca, unde numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a început din nou să crească în ultimele zile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a inclus Omicron în categoria „variantelor îngrijorătoare”, nu face în acest stadiu o diferenţă între varianta originală Omicron şi sub-varianta BA.2.

„Avem o situaţie internaţională în care varianta Omicron circulă foarte mult, este normal să observăm de-a lungul timpul apariţia unor sub-variante”, a anunţat vineri într-un comunicat agenţia Sante Publique France.

„Ceea ce ne interesează este dacă ea posedă caracteristici diferite în termeni care ţin de contagiozitate, evitarea reacţiei imunitare şi severitate”, a precizat agenţia franceză.

Până în acest moment, noua sub-variantă a fost detectată deja în Franţa, „însă la niveluri foarte scăzute”.

În schimb, în Danemarca, ea a înlocuit progresiv BA.1, varianta Omicron „clasică”.

„Autorităţile daneze nu au o explicaţie pentru acest fenomen, dar îl monitorizează cu mare agenţie”, au transmis specialiştii de la Agence Publique France. La rândul lor, experţii din Franţa „urmăresc cu atenţie datele care sunt obţinute în Danemarca”.

La rândul său, Agenţia pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKSHA) a anunţat vineri că a inclus noua sub-variantă Omicron în categoria „variantelor aflate în curs de investigare”, relatează Reuters.

BA.2, care nu prezintă o mutaţie specifică, aşa cum s-a observat în cazul variantei Omicron şi care a permis diferenţierea de varianta Delta, este cercetată de oamenii de ştiinţă britanici, dar nu a fost desemnată „variantă îngrijorătoare”.

„Este în natura virusurilor să evolueze şi să dezvolte mutaţii, aşadar era de aşteptat că vom continua să vedem noi variante care apar”, a declarat Meera Chand, directoarea departamentului de incidenţă virusologică în cadrul UKHSA.

„Monitorizarea noastră continuă a genomului virusului (SARS-CoV-2, n.r.) ne permite să detectăm noile sub-variante şi să le analizăm pentru a vedea dacă ele sunt importante”, a adăugat aceeaşi expertă britanică, medic specialist în microbiologie.

Noua sub-variantă se răspândește rapid

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care în documentele oficiale se referă la varianta Omicron cu denumirea sa științifică – B.1.1.529 -, spune că aceasta are trei subvariante principale: BA.1, BA.2 și BA.3.

La sfârșitul anului trecut OMS raporta că 99% din cazurile de COVID-19 pe care le-a secvențiat erau cauzate de subvarianta BA.1. Însă acum, răspândirea rapidă a BA.2 sugerează că aceasta ar putea să înlocuiască BA.1 ca subvarianta dominantă a Omicron.

Danemarca a raportat joi că aproape jumătate din noile infecții cu coronavirusul sunt cauzate de BA.2 și că ea înlocuiește rapid BA.1, varianta Omicron inițială.

Autoritățile daneze au raportat că în decurs de două săptămâni, de la sfârșitul lui decembrie înspre mijlocul lui ianuarie, BA.2 a ajuns să reprezinte 45% din numărul total de infecții, de la 20%.

Danemarca s-a confruntat în același interval de timp cu o explozie a numărului de cazuri de COVID-19, înregistrând în jur de 30.000 de noi infecții pe zi săptămâna aceasta, de zece ori mai multe decât în valurile anterioare.

Guvernul danez spune de asemenea că această subvariantă se răspândește de asemenea rapid în țări ca Marea Britanie, Norvegia și Suedia.

Cercetătorii din Franța și India avertizează la rândul lor că BA.2 se răspândește rapid și că ar putea înlocui celelalte subvariante ale Omicron, potrivit cotidianului francez Liberation.

Însă autoritățile daneze au îndemnat publicul să nu se îngrijoreze în momentul de față.

„Analizele inițiale nu arată diferențe în ceea ce privește numărul de spitalizări cauzate de BA.2, comparativ cu BA.1”, afirmă un comunicat remis joi de Statens Serum Institut, centrul de cercetări al statului danez privind bolile infecțioase.

„Este așteptat ca vaccinurile să aibă același efect în ceea ce privește prevenirea folilor grave ale bolii în urma infectării cu BA.2”, adaugă acesta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here