Oana Ţoiu: Vizita lui Nicușor Dan în SUA, cel mai probabil în primul trimestru al lui 2026

Conferinţă de presă susţinută de parlamentari USR, în București, 17 decembrie 2023. Inquam Photos / George Călin

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a anunţat că se va afla pe 20 septembrie, la Chicago, în Statele Unite, pentru pregătirea vizitei de la începutul anului viitor, între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele Donald Trump, ea menţionând că cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru din 2026, informează News.ro.

”În septembrie, pe 20 septembrie, o să fiu în Chicago, unde se întâlneşte Comunitatea Românilor din Diaspora şi antreprenorii de acolo, şi le mulţumesc mult pentru invitaţie”, a spus ministrul de Externe la TVR INFO.

Despre calendarul vizitei, Oana Ţoiu a precizat că la nivel de agendă, sunt trei obiective principale, participarea noastră la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, întâlnirea cu comunităţile de români, atât în New York cât şi în Chicago şi pregătirea vizitei ulterioare, la începutul anului viitor, între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele Donald Trump.

”Cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru al anului 2026”, a arătat Oana Ţoiu.