Odobescu: România va continua să acorde asistenţă umanitară populaţiei din Gaza

Sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a reconfirmat, marţi, faptul că România va continua să acorde asistenţă umanitară populaţiei din Gaza prin diferite canale, în aşteptarea unor evoluţii rapide cu privire la investigaţiile demarate asupra Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA), informează Agerpres.ro.

Ea a avut o întrevedere cu ambasadori ai statelor membre ale Ligii Statelor Arabe şi ale Organizaţiei pentru Cooperare Islamică, anume ambasadorii Libanului (în calitate de decan al grupului ambasadelor statelor arabe acreditate în România), Arabiei Saudite (în calitate de stat care deţine preşedinţia consiliului Organizaţiei pentru Cooperare Islamică), Palestinei, Egiptului, Indoneziei, Iordaniei, Pakistanului şi al Statului Qatar. Principala temă de discuţii a fost situaţia umanitară din Fâşia Gaza, precum şi modalităţile de relansare a procesului de pace în regiune, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul român a exprimat regretul cu privire la lipsa unor evoluţii pozitive în regiune şi preocuparea cu privire la situaţia extrem de dificilă a civililor din Fâşia Gaza, grav afectaţi de criza umanitară în curs.

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a asigurat interlocutorii că România pledează pentru asigurarea protecţiei umanitare şi crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea unui flux continuu şi neobstrucţionat al ajutoarelor umanitare în Gaza. De asemenea, România continuă să solicite eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Cu privire la acest din urmă aspect, oficialul român a adresat mulţumiri pentru eforturile depuse de Egipt şi Qatar.

Totodată, oficialul român a reiterat necesitatea unor eforturi coordonate ale comunităţii internaţionale pentru dezescaladarea tensiunilor din regiune şi pentru crearea unui orizont politic viabil care să conducă la implementarea soluţiei celor două state, exprimând apreciere faţă de demersurile în acest sens ale unor state din regiune.

Mircea Geoană afirmă că Marcel Ciolacu i-a propus să fie candidat susținut de PSD la alegerile prezidențiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here