Oficial de la Varșovia: SUA sunt interesate de o ofertă de a avea o bază militară americană permanentă în Polonia

Sursa foto: Facebook

Un oficial polonez de rang înalt din domeniul apărării a declarat miercuri că Statele Unite şi-au exprimat interesul faţă de posibilitatea înfiinţării unei baze militare permanente a SUA în Polonia, relatează The Associated Press (AP), preluată de News.ro.

Cezary Tomczyk, viceministrul polonez al apărării, a discutat cu Associated Press la o zi după ce guvernul polonez a aprobat măsurile necesare pentru a permite înfiinţarea unei astfel de baze permanente a SUA în Polonia, pe flancul estic al NATO. El a afirmat că ordonanţa guvernului cu privire la bază, adoptată marţi, reprezintă o invitaţie adresată americanilor.

“Americanii sunt interesaţi de oferta poloneză de a amplasa o bază permanentă aici”, deoarece aceasta ar fi finanţată de ambele ţări, a spus Tomczyk într-un interviu acordat la Ministerul Apărării din Varşovia.

Când au fost întrebaţi despre aceste declaraţii, oficialii Departamentului Apărării de la Washington au spus că nu au nimic nou de anunţat, menţionează AP.

Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a afirmat că polonezii fac tot ce le stă în putinţă pentru a avea o astfel de bază permanentă, dar că “decizia va aparţine întotdeauna americanilor”.

În mod obişnuit, aproximativ 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Polonia, majoritatea pe bază de rotaţie.

Guvernul polonez speră ca mii de soldaţi americani să fie staţionaţi permanent, pe măsură ce SUA îşi regândeşte prezenţa militară în Europa, atât în ceea ce priveşte personalul, cât şi armamentul.

În luna mai, SUA au oprit brusc desfăşurarea a 4.000 de soldaţi în Polonia, în ciuda faptului că administraţia Trump considera această ţară un “aliat model” pentru că a atins obiectivul NATO privind cheltuielile pentru apărare.

Preşedintele SUA, Donald Trump, ameninţase anterior că va retrage trupele din Germania. Acest lucru a fost atribuit criticilor aduse de cancelarul german Friedrich Merz la adresa SUA în legătură cu Iranul, însă reducerea efectivelor din Polonia a provocat o confuzie generalizată de ambele părţi ale Atlanticului.

Tomczyk a făcut parte dintr-o echipă poloneză trimisă imediat la Washington pentru discuţii. El se afla încă în capitala SUA când Trump a scris pe reţelele sociale că SUA vor trimite încă 5.000 de soldaţi în Polonia.

De atunci, SUA au confirmat că îşi reorganizează prezenţa militară în Europa, dar nu au oferit clarificări suplimentare cu privire la ce trupe se vor deplasa şi unde. Cu toate acestea, numeroase declaraţii ale oficialilor polonezi din domeniul apărării de atunci indică faptul că aceştia consideră că Polonia are şansa de a beneficia de o creştere a efectivelor permanente ale trupelor americane.

“Uneori, un model de rotaţie se poate transforma într-un model permanent, iar acest lucru este întotdeauna mult mai bun”, a declarat ministrul apărării Kosiniak-Kamysz la jumătatea lunii mai.

Întrebat dacă decizia Poloniei a venit ca urmare a faptului că partea americană şi-a manifestat clar interesul pentru o bază permanentă în Polonia, Tomczyk a spus că Polonia şi SUA se află “într-un dialog constructiv” şi că “următorul pas, după ce ambele părţi şi-au confirmat interesul în acest sens, este oferta oficială din partea statului polonez”.

Analiză The Guardian: Acordul lui Trump cu Iranul este rezultatul unor ambiţii nerealiste într-un război nesustenabil