Oligarhi ruși cer pace în Ucraina: Este o catastrofă în toate sensurile

Doi dintre cei mai cunoscuți oligarhi ruși, Oleg Deripaska și Mihail Fridman, cer încetarea războiului din Ucraina declanșat joi de Vladimir Putin. Fridman, fondatorul grupului Alfa Bank, vorbește despre „o tragedie pentru populația ambelor țări”, conform Reuters.

Un alt miliardar de la Moscova a declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că războiul va fi o catastrofă: „Va fi o catastrofă în toate sensurile: pentru economie, pentru relațiile cu restul lumii, pentru situația politică”.

Deripaska și Fridman, cei doi oligarhi ruși care aveau cândva cu o influență puternică asupra președintelui Boris Elțîn, în anii 1990, se confruntă acum cu un dezastru economic după ce Occidentul a impus sancțiuni severe Rusiei în urma războiului declanșat Ucrainei.

Într-o scrisoare adresată angajaților săi și citată pentru prima dată de către Financial Times, Mihail Fridman, născut în vestul Ucrainei, spune că acest conflict creează o prăpastie între cele două popoare slave din est, rușii și ucrainenii, care au fost „frați” timp de secole.

M-am născut în vestul Ucrainei și am trăit acolo până la vârsta de 17 ani. Părinții mei sunt cetățeni ucraineni și locuiesc în Lvov, orașul meu preferat.
Dar mi-am petrecut, de asemenea, o mare parte din viață ca cetățean al Rusiei, construind și dezvoltând afaceri.
Sunt profund atașat de popoarele ucrainean și rus și văd conflictul actual ca pe o tragedie pentru ambele națiuni”, arată Fridman în scrisoarea citată de Reuters.
El mai spune că „această criză va costa vieți”.
Nu fac declarații politice, sunt un om de afaceri cu responsabilități față de miile mei de angajați din Rusia și Ucraina. Sunt convins, totuși, că războiul nu poate fi niciodată răspunsul.
Această criză va costa vieți și va strica două națiuni care au fost frați de sute de ani.
În timp ce o soluție pare înfricoșător de îndepărtată, nu pot decât să mă alătur celor a căror dorință fierbinte este ca vărsarea de sânge să se termine. Sunt sigur că partenerii mei îmi împărtășesc vedere”, a mai scris miliardarul.
„Pacea este foarte importantă”
La rândul său, oligarhul rus Oleg Deripaska – fondatorul gigantului rus al aluminiului Rusal – a transmis un mesaj pe Telegram prin care îndeamnă la începerea negocierilor de pace „cât mai repede posibil”.

„Pacea este foarte importantă”, spune Deripaska.

Lunea trecută, el se arăta încrezător că nu va exista un război între Ucraina și Rusia.

Washingtonul a impus sancțiuni împotriva lui Deripaska și a altor oligarhi din cauza legăturilor lor cu Putin, după presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here