Dacă România ar fi o cămașă de țăran, atunci Oltenia ar fi brâul ei gros brodat în culori vii.
Centura sudică
Oltenia nu se află de fapt pe latura sudică a României, dar se simte ca centura de sud a țării.
Muntenia vecină, cea mai mare regiune a României, este un amestec de oameni care s-au mutat din altă parte și există mai puțină identitate regională și mândrie.
Oltenia este însă neclintită, încrezătoare și caută lumina reflectoarelor. I-a dat țării pe sculptorul de talie mondială Constantin Brâncuși și pe liderul comunist Nicolae Ceaușescu.
Oltenii se consideră mândri, ambițioși… și vicleni. Sincer, pot fi puțin lăudăroși, dar mai multe despre asta mai târziu. Sunt descendenți ai triburilor romane și dacice care au trăit aici cu secole în urmă.
Se iau în serios, dar în afară de asta, caută partea plină a paharului și se bucură de petreceri, cântece și gătesc preparate pe bază de praz. Nu-i pentru ei viziunea ardeleană sobră asupra vieții.
Ceramica de Horezu
Oltenia are extreme, întinzându-se de la umbra vârfurilor înzăpezite ale Transilvaniei până la plaiurile mlăștinoase ale Dunării în sud. Se poate mândri cu orașul Horezu, a cărui ceramică se află în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO, și cu Caracal, în sudul adânc, cunoscut pentru bandele sale criminale. Satele au denumiri lirice precum „Prunișor” și „Lunca Banului”.
Într-o zi de iarnă recentă, am mers cu mașina direct prin mijlocul Olteniei, spre Slatina (câteva clădiri vechi frumoase, mai bune decât groapa la care mă așteptam), pe malul puternicului Olt, cel mai mare râu interior al României. Am trecut prin Craiova, cel mai mare oraș sudic al României, unde Ford are o fabrică, și-am trecut și prin Strehaia, alias Leoland, locul de naștere al celebrului manelist cunoscut sub numele de Leo de la Strehaia. El a fost condamnat pentru contrabandă cu benzină și în prezent execută o pedeapsă cu închisoarea pentru evaziune fiscală.
Cruci uriașe
Am mers cu mașina prin sate înzăpezite, presărate cu vile enorme și cruci uriașe.
Posturile de radio oltenești nu au dezamăgit. Au difuzat manele despre dragoste și toate cele. „Ionel, Ionelule”, o romanța și un cântec popular celebru, și o melodie recentă despre „Taxe și impozite” au dat atmosferă drumului.
Oltenia este un loc al cântecului și al frivolității. Faima și personalitatea sa îi depășesc dimensiunea geografică. Oltenia se întrece pe sine.
Pe lângă renumitul sculptor Brâncuși, născut la Horezu, în subestimatul oraș Slatina s-a născut Eugen Ionesco, părintele teatrului absurdului. Ecaterina Teodoroiu, curajoasa războinică a Primului Război Mondial, care tocmai a devenit prima femeie apărută pe-o bancnotă românească, este și ea o „olteancă”.
George Constantinescu
Mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin ilustru a fost George (Gogu) Constantinescu, un om de știință și inventator de renume mondial, prima persoană care a folosit betonul armat în România. (Cazinoul Constanța, Hotelul Athenee Palace și Marea Moschee din Constanța.)
Pictorul Sabin Bălașa „maestrul romantismului cosmic” (autointitulat) s-a născut într-un sat oltenesc, la fel ca și regretatul poet Marin Sorescu.
Cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume, Mugur Isărescu, este oltean și produce vinuri oltenești de lux atunci când nu conduce banca. La fel și Victor Pițurcă, fostul atacant morocănos care a fost multă vreme antrenorul echipei de fotbal a României.
Nicolae Ceaușescu
Dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, ultimul lider european executat, era şi el oltean.
Dacă Slatina a fost mai drăguță decât mă așteptam, locul natal al lui Ceaușescu, Scornicești, mai la vest, a fost dezamăgitor. Este un sat mizer de la marginea Olteniei, care merită vizitat doar pentru a vedea unde a crescut dictatorul.
Data viitoare, voi sta mai mult. Oltenia pare genul de loc în care te înveselești cu un cântec, o glumă, un pahar de vin sau țuică de prune și-un bol aburind cu ciorbă de pui, acel pui care alerga dimineața prin curte.
Desigur, ei cred că sunt cei mai buni în tot ce fac.
Iată câteva versuri clasice oltenești din melodia oltenească a lui Tudor Gheorghe (postată mai sus.)
Muică, noi sîntem un neam
Ca frunza lucind pe ram.
(…)
Cerul, cît e de-nflorit,
De la noi s-a-mpodobit
(…)
Serilor, ca sa lucească,
Le-am dat ia oltenească
Nu există prea multă îndoială în această parte a României.
Din pacate, articolul contine mari erori de cunoastere a traditiei romanesti si a teritoriului Romaniei. Slatina NU este in Oltenia, si nici Scornicesti! Granitele traditionale ale Olteniei sint: la Est, riul Olt, la Nord, creasta Muntilor Carpati, la Vest riul Cerna, iar la Sud, Dunarea. Daca ati fi consultat numai Wikipedia, si ar fi fost suficient sa intelegeti… Judetul Olt, asa cum este el acuma, a fost „inventat” de Nicolae Ceausescu, care a vrut sa treaca drept „oltean”. Judetul Olt traditional se oprea la riul Olt. Din pacate, cine v-a informat asupra istoriei Romaniei, a facut-o gresit. Oltenii adevarati nu il recunosc pe Nicolae Ceausecu ca fiind Oltean.
Iar Constantin Brincusi nu s-a nascut la Horezu (judetul Vilcea), ci la Hobita (judetul Gorj). Toate aceste informatii pot fi gasite cu usurinta pe internet.
Este, de asemenea, pacat, ca la contributia artistica a Olteniei nu ati mentionat-o pe Maria Tanase, cea mai mare artista de muzica populara a Romaniei din toate timpurile. Va scriu toate astea ca fiind un „oltean patriot”, nefiind nascut in Oltenia, ci la Bucuresti, dar avind ambii parinti olteni (mama din Turnu Severin, si tatal din Tirgu Jiu), si avind (inca) ceva proprietati in Oltenia (judetul Mehedinti).
Pacat ca acest articol nu este suficient informat, pentru ca v-am admirat recent la TVRI, si m-ati impresionat cu interesul profund si loialitatea pe care le aratati Romaniei, si totodata cu modul in care stapiniti limba romana.
(cont.)
Iar romanii (care, ma rog, se considera ca sint unii dintre inaintasii romanilor de astazi), in perioada in care s-au aflat pe teritoriul Romaniei de astazi, nu mai erau de mult organizati in triburi. De fapt, se pare ca pe teritoriul vechi al Olteniei s-au aflat mai mult soldati de origine iberica (spaniola, sa spunem), care formau legiunea romana a XIII-a Gemina) care, da, se numeau soldati „romani”, pentru ca erau in slujba Romei, dar nu erau din capitala imperiului, Roma.
(cont.)
Deci, daca ati fost la Slatina, venind dinspre Pitesti, nu ati fost „prin mijlocul Olteniei”, ci erati in afara ei. Doar dupa ce ati trecut Oltul, in drum spre Craiova si Strehaia, de-abia ati intrat in Oltenia traditionala, cea adevarata, nu cea contrafacuta de regimul comunist.
(cont.)
Iar „virfurile inzapezite” pina la care se intinde Oltenia sint, de fapt, vazut dinspre Oltenia, virfurile Olteniei, nu ale „Transilvaniei”. Si asta pentru ca granitele (delimitarile) dintre judete sint chiar pe linia de creasta a muntilor Carpati. Pentru ca muntii Carpati au, din punct de vedere geografic (si administrativ) o creasta continua, care delimiteaza zonele geografica care deriva din acesti munti. Iar aceasta creasta (marcata cu banda rosie, pentru drumetii care parcurg acesti munti) porneste de la granita de Nord a tarii, cu Ucraina, si se termina la granita de Sud a tarii, cu Serbia.
Iata, de altfel, care erau judetele „traditionale”, istorice, ale Romaniei, cele „naturale”, nu cele nascocite de propaganda comunista: https://dacogeografica.files.wordpress.com/2016/07/1280px-judete_1919-25.png.
Errata: de fapt, luat de val, am facut si eu o eroare: Maria Tanase era nascuta in Bucuresti, deci nu era olteanca. Ea era insa renumita pentru modul de culegere si interpretare a melodiilor populare oltenesti.
Oltenii au un fel de mindrie patriotica locala, ceva mai mare decit populatia din restul regiunilor romanesti. Mindrie pe care au si etalat-o ceva mai pronuntat de-a lungul timpului. Se pare ca in trecut erau razboinici / militari / ostasi relativ buni sau foarte buni, Craiova fiind, istoric, un centru militar important, dar sa nu uitam ca si Tudor Vladimirescu se trage din zona Severinului. De asemenea, se pare ca prezinta o inteligenta relativ ascutita, si mai ales in cazul in care este nevoie de decizii rapide. In vremea comunista au avut o oarecare faima, uneori indoielnica, de a fi buni conducatori („manageri”). Poate ca aceasta traditie de tip militar se trage chiar de la faptul ca romanii au avut incartiruite acolo un timp destul de lung legiunea lor de elita, a XIII-a Gemina (daca acest lucru este corect istoric, nu numai zvonistic; daca citim texte istorice, legiunile romane au fost imprastiate relativ peste tot, pe teritoriul Romaniei actuale).