„Operațiunea medicală specială” a regimului Putin, de a-l omorî cu zile pe Navalnîi, în spital. Ce spune un medic rus implicat în soluția Germania

Sursa: Instagram

Pe 20 august 2020, lui Alexei Navalnîi i s-a făcut rău în timp ce se afla la bordul unui avion care zbura de la Tomsk la Moscova. Aparatul a aterizat de urgență la Omsk, iar politicianul a fost internat în spital. În următoarele două zile, Navalnîi a fost în comă; se afla la Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 din Omsk (BSMP), unde medicii au încercat să-l diagnosticheze – și chiar au decis că Navalnîi ar putea fi dus la Berlin, pentru tratament. Printre cei implicați în consultație s-a numărat și medicul anestezist și de resuscitare, Alexandr Polupan, din Moscova. La începutul anului 2023, el a devenit unul dintre inițiatorii unei scrisori deschise a medicilor, în care se cere ca lui Navalnîi să i se acorde asistență medicală – de data aceasta, în colonia în care se află fondatorul Fundației Anticorupție. Corespondentul special al Meduza, Svetlana Reiter, a vorbit cu Polupan despre măsura în care medicii din Omsk înțeleseseră că Navalnîi fusese otrăvit cu Noviciok și de ce s-au opus transportării politicianului în Germania.

– Ai văzut filmul „Navalnîi”?

– Da. Este filmat suficient de veridic, nu-mi amintesc nicio inconsecvență evidentă. L-am văzut cu mult timp în urmă, când a apărut pentru prima dată [la începutul anului 2022], partea la care am asistat eu însumi este prezentată exact.

– Există un episod destul de alert în film: Iulia Navalnaia cere, fără succes, permisiunea ca Alexei să fie dus în Germania, pentru tratament, consiliul medical o refuză, ea părăsește spitalul din Omsk, dar apoi primește în mod neașteptat un mesaj de la unul dintre medici, cu cuvântul „Întoarceți-vă” și un smiley. Dumneavoastră i l-ați trimis?

– Da. Iulia părăsise deja spitalul, i se refuzase transportul. Dar până la urmă, seara [21 august, la o zi după internare], s-a dat permisiunea de transport. Mi s-a cerut să o informez pe Iulia, pentru că eram în contact cu ea.

Era necesar să i se spună că ar trebui să se întoarcă la spital, dar era imposibil să îi scriu despre faptul că lui Navalnîi i s-a permis să fie scos până când presa era informată oficial despre acest lucru. Prin urmare, la finalul mesajului am pus un zâmbet – ca să înțeleagă că totul este bine. Păcat că nu există o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun smiley.

— Înainte de a zbura de la Moscova la Omsk, cât de multe știați despre Navalnîi?

– Urmărisem câteva dintre investigațiile lui, fusesem la câteva mitinguri, dar nu îl  cunoscusem personal.

– Cum ați intrat în echipa de medici din Moscova, care au fost trimiși la consiliu?

– Lucrez la reanimare, inclusiv pe transport medical. Un prieten m-a sunat și m-a întrebat dacă este i se poate da telefonul meu lui Leonid Volkov: asociații lui Navalnîi aveau nevoie de ajutor pentru a organiza transportul medical de la spitalul de urgență din orașul Omsk, unde fusese adus în stare gravă.

M-a sunat Volkov. I-am dat contactele unui coleg din Germania, care putea ajuta la găsirea unei clinici și un zbor medical cu o echipă de medici cu viză rusă – preluau pacientul de unde era și îl duceau la destinația indicată. Dar condiția acestui echipaj era de i se furniza informații despre starea pacientului și transportabilitatea acestuia.

Eram atunci șeful interimar al secției, nu îmi era foarte la îndemână să zbor de la Moscova și am vrut să-mi trimit doctorul la Omsk pentru a examina pacientul și a furniza germanilor un raport. [Pentru acest medic] a fost un avion plătit de [către omul de afaceri și opozantul] Evgheni Cicivarkin, avionul era la Vnukovo și îl aștepta pe doctor. Am transmis conducerii că un medic de la noi va pleca într-o cursă [la Omsk].

Inițial, nu au existat obiecții, dar apoi Ministerul Sănătății a interzis o astfel de deplasare – pentru că exista deja un medic oficial [medicul de reanimare Boris Teplîh], care zboară seara. Și nu ar trebui să ne implicăm în asta.

Dar, din moment ce rudele lui Alexei Navalnîi mă contactaseră direct, am reușit să cădem de acord că și eu să fiu inclus în consiliu. [Înainte de zbor] l-am sunat pe toxicologul șef, care a vorbit pe scurt despre starea pacientului.

La acel moment, versiunea de lucru privind diagnosticul era intoxicația cu hidroxibutirat. Într-o teleconferință [cu medicii din Omsk], am fost informați că, în tabloul clinic, de prim-plan sunt convulsiile și acidoza lactică severă. Când am întrebat dacă este vorba cu siguranță de convulsii și nu de mioclonie, mi-au răspuns nesiguri. În acest sens, am cerut să includ în echipa noastră un electrofiziolog. Au refuzat categoric să includă un toxicolog în echipă: aveau deja un toxicolog șef în regiunea Omsk.

Când eram deja la aeroport, un coleg din Germania m-a sunat și mi-a spus că Volkov însuși a aranjat un alt zbor medical, cu [clinica din Berlin] Charité. I-am scris lui Volkov, el a confirmat această informație. La întrebarea dacă, în acest caz, ar trebui să mai zbor, el mi-a cerut să o fac oricum – pentru a-mi spune părerea dacă [Navalnîi] putea fi transportat. Și am zburat.

— Și ați zburat la Omsk.

– Ne-au întâmpinat la aeroport niște persoane care nu s-au prezentat. M-au dus la un hotel. Iulia mi-a scris, m-a întrebat ce planuri am. I-am răspuns că mă voi duce la spital, îl voi examina pe Alexei și îi voi scrie.

Am ajuns la spital pe la ora 5.00 dimineața. Ni s-a vorbit, pe scurt, despre dinamica situației. Am cerut să fim duși la pacient. Și acolo s-a întâmplat o poveste ciudată: am vrut să ne schimbăm în uniforma medicală, pe care o adusesem cu noi, dar ni s-a recomandat insistent să folosim halate de unică folosință – s-a zis că era o măsură anti-covid. De asemenea, lângă patul pacientului stătea o femeie special desemnată, care s-a asigurat că [toată lumea] își pune mănuși și le scoate imediat ce se îndepărta de patul [lui Navalnîi]. În acel moment, nu am acordat prea multă importanță acestui lucru.

Am examinat rapid pacientul. Nu m-am gândit prea mult la diagnostic, sarcina mea principală era să evaluez gradul de transportabilitate [a pacientului] și să-l pregătesc pentru transport. Dar, în general, tabloul clinic era unul similar cu otrăvirea cu FOS [compuși organofosforici; aceștia includ grupul de substanțe militare, „Noviciok”].

– Cum arăta Navalnîi?

– Pacientul se afla în comă, avea contracții musculare continue, care până în acel moment fuseseră interpretate drept convulsii. Pentru a pune un diagnostic diferențial între starea convulsivă și cea mioclonică, eu și electrofiziologul am efectuat o înregistrare EEG [electroencefalografie]. Nu existau dovezi ale activității convulsive și i-am administrat relaxante pentru a controla mioclonul.

După examinare, i-am scris Iuliei că pacientul poate și trebuie transportat. În acel moment, nu au existat obiecții fundamentale legat de predarea pacientului [în spitalul din Omsk], dar toată lumea a insistat pe repetarea unui RMN al creierului – așa deciseserăm încă de la teleconferință. Am făcut un RMN și am mers la consiliu [unde s-a discutat diagnosticul].

Toxicologul sef a promovat varianta că pacientul slăbea, iar în acest scop luase ceva  medicamente antidiabetice. I-am scris Iuliei și am primit răspunsul că Aleksei nu luase, lucru pe care l-am comunicat [membrilor consiliului]. Cutare a prezentat o versiune conform căreia pacientul fusese mușcat de o căpușă; cutare – alte versiuni, nu-mi amintesc exact.

Am sugerat diagnosticul de „comă de origine necunoscută” și începerea pregătirii pacientului pentru transport. În același moment cu sugestia mea, s-a născut într-un mod foarte amuzant o versiune despre tulburări metabolice. Am spus fraza că, în general, comele sunt structurale și metabolice. Am exclus complet coma structurală, ceea ce înseamnă că este necesar să excludem cauzele comei metabolice, printre care se numără intoxicațiile exogene și endogene, hiper și hipoglicemia și așa mai departe. Ulterior, [medicul șef al spitalului de urgență Omsk nr. 1 Alexandr] Murahovski, într-o conversație cu jurnaliștii, a amestecat totul și în loc de „comă metabolică” a spus „tulburare metabolică” – dând naștere acestei meme.

În timpul consultației, o asistentă a venit în fugă și a spus că starea pacientului s-a înrăutățit. Am alergat la el, fusese o scădere a tensiunii arteriale, tahicardie. Starea s-a stabilizat rapid. Cam în aceeași perioadă, conducerea mea m-a sunat și mi-a spus că s-a luat o decizie la nivel de vârf ca pacientul să nu fie transportat – și că nu trebuie să îndrăznesc să-l duc nicăieri. La obiecțiile mele, cum că nu îl voi duce eu nicăieri, ci că germanii îl vor duce, mie doar cerându-mi să evaluez transportabilitatea, mi s-a spus: trebuie să le spun rudelor că el [Navalnîi] nu este transportabil, iar absolut toți [participanții la consiliu] vor spune același lucru. Și că dacă spun altceva, consecințele vor fi cele mai grave. Ce anume însemna asta, nu a specificat.

Iulia mi-a scris întrebându-mă: „S-a schimbat ceva?” Am spus că ies să fumez, ca să vorbesc în afara zidurilor spitalului. Pe scurt, i-am spus că pacientul este transportabil, dar la Moscova s-a decis să nu se permită transportul.

– De ce, în opinia dumneavoastră, Navalnîi trebuia scos urgent din spital?

– În BSMP nr.1 infrastructura spitalicească nu este cea mai bună. Posibilitățile terapeutice și diagnosticare sunt foarte limitate. Calitatea îngrijirilor medicale care pot fi acordate la clinica Charite este mult mai mare – acesta este un lucru destul de evident. Asta, în primul rând.

În al doilea rând, sarcina de a scoate pacientul mi-a fost dată de rudele pacientului, ale căror interese le reprezentam.

– Restul medicilor au fost împotriva trimiterii lui Navalnîi în Germania pentru tratament?

– Este greșit să spunem că au fost împotrivă – decizia [de a-l declara pe Navalnîi ca netransportabil] a fost adoptată pe linia Ministerului Sănătății.

– Adică ministrul Sănătății al Rusiei, Mihail Murașko,a sunat el însuși la Omsk?

Nu știu exact cine a sunat pe cine. La fața locului a fost un reprezentant al Ministerului local al Sănătății, care a transmis comenzile de la Moscova.

– Cum au evoluat evenimentele în continuare?

– A existat un soi de întrunire scurtă, la care a participat și un reprezentant al Ministerului Sănătății din Omsk. Concluzia a fost că [Navalnîi] nu trebuia transportat dacă nu se excludea otrăvirea. Apoi a fost comunicarea cu rudele și prietenii, la care au fost prezenți toți medicii și niște persoane necunoscute în civil.

Toată lumea și-a exprimat, la rândul său, poziția că în momentul de față riscul de transport al pacientului este extrem de mare și nu putem să-i riscăm viața așa. Am încercat să fiu cu maximă acuratețe și am spus ceva de genul: „Într-adevăr, există riscul ca starea pacientului să se înrăutățească în timpul transportului, deoarece am observat deja un episod de deteriorare a stării, dar acest lucru se poate întâmpla și fără vreun transport. Dar există și șansa ca el să zboare fără nicio problemă”.

I-am scris din nou iliei că pacientul este absolut transportabil și că trebuia solicitată transportarea și m-am dus la secție pentru a încerca să rezolv cu diagnosticul. Versiunea despre [otrăvirea] cu compuși organofosforici se profila tot timpul atât în ​​capul meu, cât și în discuțiile cu colegii – la vremea aceea se presupunea, în principal, că agentul otrăvitor fusese turnat în ceai, la aeroport. Dacă ar fi fost așa, el [Navalnîi] nu ar fi avut timp să ajungă în avion. Ipoteza că fusese otrăvit în avion a stârnit și ea îndoieli: dacă e să am încredere în ceea ce știu despre compușii organofosforici, în acest caz jumătate din avion ar fi murit acolo.

– Cum l-ați tratat pe Navalnîi?

– Simptomatic. Era necesar să fie rezolvate problemele acute care-i puneau viața în pericol. În prim-plan erau acidoza lactică pronunțată și hipovolemia necorectată. Vena centrală a fost cateterizată și s-a început terapia cu perfuzie masivă. De menționat că medicii din Omsk au ajutat în toate și au fost foarte bucuroși să vină în ajutor. În general, în conversațiile private, au fost de acord și ei cu versiunea [că Navalnîi fusese otrăvit] cu FOS.

În ceea ce privește atropina, care este de interes pentru toată lumea [care, în special, este folosită ca antidot pentru Noviciok], a fost administrată atât în ​​prima zi, cât și în a doua – tot simptomatic, în doze mici. De exemplu, dupa cateterizarea venei centrale i-am injectat puțină atropină pentru a opri hiperhidroza si pentru a putea lipi normal un autocolant aseptic.

Am discutat dacă să începem sau nu perfuzia cu atropină [adică dacă să o administrăm în doze mari]. Am decis să nu începem, iar asta din mai multe motive:

  • În recomandările pentru tratarea otrăvirii cu FOS, atropina este indicată pentru ameliorarea manifestărilor pulmonare și cardiace ale unei crize colinergice. [Dar] nu existaseră deloc manifestări pulmonare, dintre manifestările cardiace existase o bradicardie moderată, care nu a fost semnificativă hemodinamic.
  • Nu eram siguri dacă era vorba de FOS și nu despre ceva despre care pur și simplu nu știam. În doze mari, atropina este foarte neurotoxică.
  • Principala condiție pentru transportarea de acolo fusese excluderea otrăvirii. Niciunul dintre cei care au vrut să-l evacueze pe Alexei – și e vorba de aproape toți – nu a vrut să insiste asupra acestei variante, înțelegând că acest lucru ar reduce șansele de transport.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost, la prima vedere, ceva foarte ciudat. Ni s-a spus că s-a luat decizia de a-i invita pe medicii de reanimare germani, care trebuiau să-l ducă pe Navalnîi la Charité, pentru o examinare. Ideea era ca ei să îl declare netransportabil pe Alexei, iar povestea ar fi avut un final frumos: înșiși germanii au refuzat să-l ia. Acest lucru a provocat în rândul tuturor oarecare nedumerire, deoarece era evident că era transportabil – și părea absolut imposibil ca experții germani să spună altceva.

Drept urmare, germanii au venit și au examinat pacientul. Nu aveau presupuneri cu privire la diagnostic, dar erau gata să-l ia. Apoi a avut loc o consultare cu medicii germani de reanimare, pentru care ni s-a dat sarcina de a le explica poziția „noastră”, cum că Navalnîi nu era transportabil. Am părăsit acea consultație – nu am avut nici puterea, nici dorința de a participa la acea rușine. Deci nu știu exact ce și cum li s-a spus.

După aceea, germanii au fost duși la un hotel, nepermițându-li-se să comunice cu familiile lor, iar eu m-am întors în salonul pacientului. În timpul examinării, am văzut că pupilele lui erau dilatate la maxim și am dat alarma că trebuie urgent să mergem la o tomografie computerizată, deoarece aceasta indică de obicei o herniere a creierului. M-au liniștit spunând că medicii oftalmologi trecuseră să-i examineze fundul ochiului, motiv pentru care îi picuraseră atropină în ochi. Mi s-a părut ciudat, pentru că nu existau indicii de examinare a fundului de ochi – dar, având în vedere că nu era cel mai ciudat lucru, nu i-am acordat prea multă importanță atunci.

După ceva timp, în Lancet a fost publicat un articol [despre otrăvirea lui Navalnîi], care, printre altele, descria tabloul clinic pe care germanii îl văzuseră în timpul examinării efectuate la Omsk. Spunea că i-au fost dilatate pupilele. Adică îi fusese picurată atropină în ochi chiar înainte de sosirea germanilor. Singura explicație pe care o pot găsi pentru asta este o încercare de a imita hernierea creierului, astfel încât să fie considerat de netransportat.

– Ce sa întâmplat mai departe?

– A urmat munca de rutină. Sunau des de la Moscova ca să afle ce se întâmplă și cum. În toate discuțiile despre posibilitatea transportului, am primit răspunsul, prin diverse canale, că până la excluderea otrăvirii nu va fi niciun transport. Treptat, de la laboratorul chimico-toxicologic au venit răspunsuri că acea [substanță] nu a fost găsită, aceasta nu a fost găsită și așa mai departe.

Drept urmare, au venit informații că [Navalnîi] ar putea fi scos. Toți – aproape toată lumea – au fost încântați și au început să pregătească pacientul pentru transport. S-a dovedit însă că piloții rămaseseră fără timp și, conform regulamentului de zbor, erau nevoiți să se odihnească – transportul a fost amânat până dimineața. Dimineața devreme, Alexei a fost dus în Germania.

– Și ați zburat la Moscova.

– Da. Am zburat și am început să citesc articole despre organofosfați, inclusiv despre diferite tipuri de „Novichok”. Pe măsură ce am citit, am devenit din ce în ce mai sigur că era FOS – ei bine, germanii au confirmat acest lucru câteva zile mai târziu.

Apoi, mi-am dat seama că în practica mea existase deja un caz similar. Am fost medicul curant al [scriitorului] Dmitri Bîkov, care a fost adus la noi din Ufa, cu o tablou clinic similar cu cel al lui Alexei. La acea vreme, nu înțelegeam ce i s-a întâmplat și l-am tratat pur simptomatic, corectând simptomele pe care le avea cu terapie. Și-a revenit destul de repede. Doar comparând tabloul clinic pe care l-am văzut în două cazuri, mi-am dat seama că, cel mai probabil, este același lucru. [În plus,] când l-am evacuat pe Bykov din Ufa, au fost exact aceleași probleme cu Ministerul Sănătății, care a încercat să ne interzică transportul.

– După ce v-ați întors la Moscova, v-a fost teamă pentru viața dumneavoastră? Dacă îmi amintesc bine, la câteva luni după ce Navalnîi a ajuns la spitalul de urgență nr. 1 din Omsk, doi medici din acest spital au murit.

– Ascultați, aceasta este o stranie teorie a conspirației. Medicii care au murit nici măcar nu fuseseră în spital în acele zile. Da, se întâmplă asta: mor oameni, de asemenea și medici.

Deosebit de înfricoșător nu a fost, dar simt o oarecare prezență a FSB în viața mea. După întoarcerea mea de la Omsk, au început să-mi spargă mesageria instant și rețelele sociale, iar toate acestea s-au făcut clar și grosier. Cel mai amuzant lucru a fost că mi-au întrerupt accesul la Yandex. De pe unele dintre dispozitivele lor, s-au înregistrat în contul meu de Yandex.Taxi, dar au uitat să se deconecteze. Drept urmare, le-am văzut călătoriile când chemau taxiul pentru ei înșiși – de acasă până la sediul FSB sau la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Am aflat că unul dintre ofițerii FSB locuiește în Liuberțî, pe strada Aviatorilor – se ducea acolo cu taxiul în fiecare seară.

– Navalnîi a fost arestat imediat după tratament și întoarcerea la Moscova, a fost judecat și întemnițat pentru mulți ani. Apoi a început vânătoarea de „agenți străini”, apoi a început războiul… Cum este viața dumneavoastră acum?

— Nu aș vrea să răspund. În general, viața mea nu este interesantă pentru cititorii Meduza.

– Ați semnat recent o scrisoare deschisă a unor medici, prin care cereți ca Navalnîi să primească îngrijiri medicale în colonie.

– Comunitatea medicală a făcut asta de două ori: prima dată, când Navalnîi făcea greva foamei, și a doua oară acum. A doua scrisoare am inițiat-o eu și prietenul meu, scrisoarea a fost semnată de mulți medici, după care am trimis-o garantului Constituției pentru ca lui Navalnîi să i se acorde dreptul constituțional de a primi îngrijiri medicale. Aceasta nu este o cerere politică, ci o cerere umană normală.

– Care este acum starea lui Alexei?

– Nu știm, avem informații foarte limitate despre sănătatea lui. Evident, după o otrăvire gravă, nu și-a revenit complet și este ținut în condiții foarte grele, în care ar fi fost dificil și fără otrăvire. Este puțin probabil ca detenția în ȘIZO să-i fie favorabilă.

– Scrisoarea dumneavoastră, din câte am înțeles, nu a dus la niciun rezultat.

– La început, după cum au spus avocații, toată lumea din colonie s-a agitat: au trimis un medic și au început să-i dea medicamente. Am primit un răspuns de la administrația prezidențială, cum că scrisoarea noastră a fost trimisă către Serviciul Federal al Penitenciarelor, de unde au trimis ulterior o scrisoare stupidă în care afirmă că informațiile despre starea de sănătate a lui Navalnîi sunt secrete medicale. Un fel de scrisoare formală, batjocoritoare – nu cerusem dezvăluirea unui secret medical. Cerusem să-l ajute și să nu-l mai trimită la ȘIZO.

– Și ce se poate face în privința asta?

– Nimic. Ei bine, dacă unul dintre noi, cei care au semnat scrisoarea medicilor, este arestat și băgat în aceeași colonie cu Alexei, îl vom ajuta. Ce altceva putem face, nu știu.

– Dumneavoastră sau alți doctori ați avut probleme în legătură cu scrisorile în sprijinul lui Navalnîi?

– Din câte știu eu, nu. Conducerea a vorbit cu cineva, cetățenii vigilenți au scris niște plângeri despre cineva. Dar nimeni nu a avut consecințe grave, din câte știu eu.

— Ce părere aveți despre situația din jurul FBK? Leonid Volkov, cu care ați discutat despre transportul lui Navalnîi, și-a dat demisia din cauza unei scrisori în apărarea lui Mihail Fridman. V-a afectat acest lucru atitudinea față de echipa lui Navalnîi?

– Toate acestea nu au nicio legătură cu Navalnîi: el este în închisoare. Poți avea atitudini diverse atitudini față de FBK, nu îl urmăresc foarte mult, dar aceste confruntări nu afectează atitudinea mea față de ceea ce este evident: o persoană nevinovată este în închisoare, unde viața sa, ca să o spunem frumos, nu este în siguranță.

Chelarul de la Kremlin. Cum a ajuns miliardar omul care-l ajută pe Putin să își ascundă averea din furat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here