Ministrul rus al Transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de către Vladimir Putin, și-a luat viața. Este cel mai cunoscut caz de sinucidere politică din Rusia din 1991 încoace, notează Novaia Gazeta Europa.
<< În cei peste 25 de ani de putinism de până acum, oficialii de rang ministerial au fost de obicei demiși cu onoruri și au ajuns în închisoare doar în cazuri excepționale, așa cum s-a întâmplat cu Alexei Uliukaev și Mihail Abizov.
Până de curând, sistemul lui Putin funcționa după principiul „noi nu-i abandonăm pe ai noștri”, prin care nu se referea la soldații din tranșeele războiului din Ucraina sau la vorbitorii de rusă din țările vecine, ci la membrii de rang înalt ai propriei sale echipe. Un anumit nivel de acces la Kremlin, combinat cu loialitatea, însemna că erai de neatins și îți puteai proteja familia și capitalul.
Totuși, orice critică publică sau tentativă de a fugi din țară putea transforma rapid un membru al elitei politice într-un trădător în ochii dictatorului. Un sistem de acorduri tacite făcea ca asemenea „trădători” să poată fi eliminați, așa cum o demonstrează cazurile lui Alexandr Litvinenko și Serghei Skripal. Astfel, chiar și după 2022, când Rusia a invadat Ucraina, elita politică a preferat supunerea activă sau pasivă în fața cursului radical impus de Putin, în speranța păstrării regulilor jocului.
Niciun oficial de rangul lui Starovoit nu și-a dat demisia de la începutul războiului, parțial, fără îndoială, din convingerea că dictatorul nu-i persecută pe cei profund integrați în sistemul său de relații corupte.
A existat foarte puțină „luptă împotriva corupției” la nivelurile superioare, deoarece o astfel de luptă ar fi dus inevitabil la un conflict intern. Însă, după ce cadavrul fostului ministru Starovoit a fost găsit cu o rană prin împușcare în cap, ceilalți jucători din jocul lui Putin vor fi nevoiți să-și reanalizeze perspectivele personale — indiferent dacă Starovoit a părăsit această lume de bunăvoie sau dacă a fost „ajutat” ori încurajat s-o facă.
Rezultatul ideal, din perspectiva unui propagandist, ar fi prezentarea cazului drept o criză personală a unui ministru care „a cedat psihic”, urmată de o tăcere totală. Însă în saloanele moscovite și pe grupurile de discuții de pe Signal, conversațiile vor arăta cu totul altfel. Ce amenințare îl viza, de fapt, pe fostul ministru? De ce a decis să-și ia viața — sau a fost, de fapt, altcineva cel care a luat decizia în locul lui? Și, poate cel mai important: cine urmează?
Cea mai plauzibilă versiune de până acum este că Starovoit ar fi fost cuprins de gânduri negre după ce Alexei Smirnov — succesorul său în postul de guvernator al regiunii Kursk, aflat acum în așteptarea procesului pentru delapidarea de fonduri bugetare destinate construirii de fortificații — a făcut declarații care îl implicau și pe el în aceeași infracțiune.
Cariera de guvernator a lui smirnov fost de scurtă durată. A preluat funcția în 2024, cu doar câteva luni înainte ca Ucraina să atace regiunea, și a fost destituit după șase luni, în timp ce armata ucraineană controla încă orașul Sudja și zonele învecinate.
Starovoit, în schimb, a condus regiunea Kursk din 2018. La acea vreme, era o regiune agricolă în plină dezvoltare, cu un potențial considerabil pentru corupție. În 2022, soarta regiunii s-a schimbat dramatic. Cariera lui Starovoit a intrat în atenția dictatorului, iar în 2024 a fost numit ministru al Transporturilor.
Starovoit ar fi putut deveni un nou Abizov, Uliukaev sau Timur Ivanov — un oficial de rang inferior din cercul fostului ministru al Apărării, Serghei Șoigu — și să fie condamnat la 10 sau 12 ani de închisoare, pentru ca mai târziu, când toată lumea îl uita, să fie eliberat discret, condiționat, înainte de termen.
Totuși, Starovoit a preferat să evite anchetatorii — asta dacă nu cumva altcineva i-a curmat viața — și să rămână un martor tăcut al construirii fortificațiilor inexistente de-a lungul graniței cu Ucraina. Astfel, el a întrerupt lanțul care lega cazul lui Smirnov de propria persoană și de cei aflați mai sus în ierarhie, precum frații Rotenberg — vechii săi protectori, binecunoscuți pentru capacitatea lor de a atrage fonduri bugetare pentru „construcții de infrastructură” și prieteni apropiați ai lui Putin.
Astfel de patroni, precum guvernatorii și miniștrii din sfera lor de influență, au părut dintotdeauna intangibili în sistemul lui Putin. Însă moartea lui Starovoit aruncă o umbră de îndoială asupra acelei siguranțe. Și odată cu ea, panica începe să cuprindă elita politică. Dacă hidra nu mai poate garanta dreptul la viață, atunci pentru ce au fost făcute toate sacrificiile din ultimii ani? De ce să renunți la capitalul și proprietățile din Occident, dacă oricum sfârșești ca Starovoit?
Presa occidentală scrie, între timp, despre „sindromul morții subite rusești”, făcând referire la zecile de directori de rang înalt din companii de stat care și-au pierdut viața în mod suspect din 2022 încoace. Cel mai recent exemplu este vicepreședintele companiei Transneft — cel mai mare operator de conducte din lume — Andrei Badalov, în vârstă de 62 de ani, care a căzut vineri de la etajul 17 al blocului în care locuia.
Ultimul val de sinucideri politice în Rusia a avut loc în august 1991, când ministrul de Interne Boris Pugo, mareșalul Serghei Ahromeev și câțiva apropiați și-au luat viața după eșecul loviturii de stat. După anunțul morții lui Starovoit, un tânăr angajat al Ministerului Transporturilor, Andrei Korneiciuk, a murit subit în timpul unei ședințe, în urma unui atac de cord.
Starovoit nu se încadrează în tiparul ofițerului sovietic dezonorat de acuzații de corupție. Poate că războiul pentru care elita politică rusă a muncit atât de intens în ultimii trei ani și jumătate o ajunge din urmă. În absența altor ieșiri din actuala situație geopolitică, Starovoit și-a găsit propria alternativă. >>
