Orban a anunțat pragul de la care școlile din Capitală intră în regim online

FOTO: INQUAM/Octav Ganea

Anumite zone ale Bucureștiului ar putea fi carantinate, dacă situația se va impune, consideră premierul Ludovic Orban. Prezent sâmbătă la sediul DSP din Capitală, Orban a mai adăugat că școlile vor trece în regim integral online dacă rata de incidență va ajunge la 3 la mie. „Dacă e depășită rata de incidență de 3 la mie, cazuri cumulate pe utlimele 14 zile, școlile vor trece în regim online integral. De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate. Se poate ajunge la carantinarea anumitor zone, sperăm să nu se ajungă aici și am convingerea că oamenii înțeleg situația prin care trecem, că vor avea grijă și se vor păzi de infectare”, a afirmat Luovic Orban.

„La indicele peste 3 la mie e prevăzut în ordinul comun Ministerului Sănătății și Ministerului Educației ce înseamnă trecerea la scenariul roșu și anume învățământ online”, a completat premierul.

Astăzi, rata de infectare în Capitală a atins 2,28 la mie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here