Orban: Ar fi posibil ca anticipatele să fie organizate odată cu localele

Sursa foto: Facebook

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că face o analiză în ce priveşte „manevrele tactice” care ar urma să se desfăşoare pentru a putea ajunge la alegeri anticipate. El a explicat că ar fi o procedură laborioasă, dar, în funcţie de data la care ea ar fi declanşată, alegerile anticipate ar putea fi organizate împreună cu cele locale.

„Alegerile locale pot fi organizate între 24 mai şi 14 iunie, cu excepţia zilei de 7 iunie, când sunt Rusaliile. În cazul în care s-ar organiza în data de 14 iunie s-ar putea derula calendarul până la data de 14 iunie”, a afirmat el, citat de News.ro.

Întrebat, luni, care din variantele de declanşarea a procedurii pentru alegerile anticipate ar avantaja, din punctul de vedere al imaginii, PNL, Orban a spus: „Urmează să luăm cea mai bună decizie pentru România. Obiectivul nostru fundamental este să asigurăm o bună guvernare României, să reparăm toate stricăciunile care au fost făcute de guvernele PSD, să creem practic buna funcţionare a tuturor sistemelor publice, să recâştigăm încrederea tuturor partenerilor politici şi a investitorilor în România, să asigurăm o creştere economică bazată pe investiţii (…)”.

„În ceea ce priveşte manevrele tactice care ar urma să se desfăşoare pentru a putea ajunge la anticipate suntem încă într-o analiză, am şi decis să şi comandăm o analiză sociologică amplă pentru a vedea exact care este opinia oamenilor pentru că noi ţinem cont în mare măsură de ceea ce-şi doresc românii. Este clar că o guvernare este extrem de dificilă cu actualul Parlament, care este din păcate încă oglinda votului dat de oameni în decembrie 2016 şi care păstrează ca principal partid reprezentat în Parlament PSD-ul, care îşi foloseşte toate tertipurile, procedurile şi manevrele posibile pentru a sabota guvernarea (…)”, a adăugat Orban.

Întrebat dacă e dispus să-şi depună mandatul dacă PNL şi preşedintele Klaus Iohannis consideră necesar, Orban a afirmat: „În cazul în care vom considera că sunt benefice şi posibile alegerile anticipate vom apela la cea mai eficientă procedură”.

El a explicat că procedura de organizare a alegerilor anticipate este extrem de laborioasă, spunând că Parlamentul trebuie să respingă două propuneri de guvern. Orban a arătat că din momentul în care Guvernul actual nu mai este în funcţie trebuie să treacă minim 120 de zile, conform procedurii.

El a spus că totul depinde de momentul în care se porneşte procedura.

„Alegerile locale pot fi organizate între 24 mai şi 14 iunie, cu excepţia zilei de 7 iunie, când sunt Rusaliile. În cazul în care s-ar organiza în data de 14 iunie s-ar putea derula calendarul până la data de 14 iunie”, a afirmat el.

Orban a subliniat că pentru declanşarea alegerilor anticipate trebuie să existe garanţia că Parlametnul nu va vota două propuneri de guvern, iar dacă PNL declanşează procedura, parlamentarii săi şi ai partenerilor care susţin anticipatele se angajează să nu voteze.

„Eu v-am prezentat calendarul, ar fi posibil să fie organizate odată cu localele”, a spus Orban, răspunzând unei întrebări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here