Orban: Sunt mai mult de 238 de parlamentari care ne susțin

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Premierul desemnat, Ludovic Orban, afirmă că sunt deja 15 parlamentari – independenţi, de la ALDE şi din grupul minorităţilor naţionale – care nu au votat moţiunea de cenzură, dar care au anunţat că vor susţine Guvernul. „Suntem într-un câştig evident, după părerea mea orice încercare disperată a PSD de a menţine cu forţa la Palatul Victoria şi la butoanele ministerelor disperaţi care nu mai au nicio legitimitate să exercite puterea în România va fi zădărnicită”, susţine el.

Întrebat, miercuri seară, despre „planul PSD” de a tergiversa numirea lui ca premier, Orban a spus: „Eu sunt foarte optimist şi încrezător, sunt convins că ne-am testat colaborarea cu partenerii în succesul moţiunii de cenzură (…) Pot să vă spun de acuma că numărul parlamentarilor care susţin Guvernul a crescut semnificativ faţă de cele 238 de voturi care au fost înregistrate”.

Orban a mai spus că sunt deja 15 parlamentari care nu au votat moţiunea de cenzură, dar şi-au exprimat dorinţa de a susţine Guvernul, fiind vorba de independenţi, de la ALDE, de la minorităţi. 

„Suntem într-un câştig evident, după părerea mea orice încercare disperată a PSD de a menţine cu forţa la Palatul Victoria şi la butoanele ministerelor disperaţi care nu mai au nicio legitimitate să exercite puterea în România va fi zădărnicită şi am încredere că toate forţele de opoziţie vor înţelege că orice zi în care este menţinut la Palatul Victoria acest premier şi orice zi în care rămân la butoane miniştri habarnişti şi certaţi cu legea şi cu bunul simţ este o zi care face rău României”, a declarat el.

Foto: INQUAM/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here