Josep Borell, la Teheran: Un efort al diplomaţiei UE de a restabili acordul nuclear cu Iranul

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, s-a întâlnit sâmbătă la Teheran cu ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian, transmit agenţia oficială de presă IRNA şi televiziunea de stat din Iran, preluate de AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

Tratativele sunt considerate cruciale pentru restabilirea acordului nuclear încheiat în 2015 între Iran şi puterile internaţionale şi blocat în 2018, prin decizia preşedintelui de atunci a Statelor Unite, Donald Trump, de a retrage partea americană din înţelegere şi de a reintroduce sancţiunile împotriva regimului de le Teheran.

Dialogul cu Iranul, reluat la Viena în aprilie 2021 de SUA, Rusia, China, Regatul Unit, Franţa şi Germania a ajuns în martie anul acesta într-un punct mort, situaţie pentru care americanii şi iranienii s-au acuzat reciproc.

În prezent, Iranul nu mai respectă restricţiile privind programul său nuclear pe care le acceptase conform pactului cunoscut sub acronimul JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action – Planul de Acţiune Comun şi Cuprinzător), în schimbul suspendării sancţiunilor.

Prin ministerul de externe de la Paris, Franţa a cerut vineri Iranului să profite de vizita lui Borrell, care va dura mai puţin de o zi, pentru a relua acordul „cât timp se mai poate”.

La rândul său emisarul special al SUA pentru Iran, Robert Malley, le-a mulţumit printr-un mesaj pe Twitter înaltului reprezentant al UE pentru politica externă şi negociatorului european Enrique Mora pentru dosarul nuclear iranian, ale căror eforturi au loc „în continuă coordonare strânsă cu Statele Unite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here