Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor europene a anunțat după ședința Guvernului că ministerul pe care îl conduce a luat trei măsuri importante în domeniul Fondurilor europene: pachete alimentare și de igienă corporală pentru categoriile defavorizate, stimulente financiare pentru asistenții sociali care s-au implicat în lupta împotriva COVID-19 și fonduri pentru proiectele autorităților locale.

Prima măsură adoptată de este așteptată de către cei care sunt beneficiari ai pachetelor alimentare și ai pachetelor de igienă corporală, în număr de peste 1.200.000. „O primă tranșă de pachete de igienă corporală va fi distribuită începând cu data de 4 iunie și apoi două tranșe de pachete alimentare, adică peste 2.400.000 de astfel de pachete care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie”, a spus Ioan Marcel Boloș.

Este o măsură așteptată pe de o parte de beneficiarii pacehetelor alimentare care se găsesc astăzi în situație de risc de sărăcie, care au venitul sub cel minim garantat pentru acordarea ajutorului social și este așteptată în egală măsură de industria de panificație și cea alimentară – vor fi folosite pentru pachetele alimentare 35.000 de tone de făina albă de grâu, 10.000 de tone de conserve de carne de vită şi 6.000 de tone de conserve de carne de porc”, a adaugat ministrul Fondurilor europene. Valoarea acestor fonduri alocate este de peste 225 de milioane de euro. Persoanele vulnerabile au nevoie de acest ajutor din partea Gucernului României și din partea Comisiei Europene”, a mai spus Boloș.

A doua măsură se referă la asistenții sociali. Guvernul României a aprobat pentru o altă categorie importantă care s-a implicat în sprijinul persoanelor vârstnice – este vorba de 38.000 de asistenți sociali care vor beneficia de acest stimulent de risc social cu o valoare de 1.150 de lei. „Sprijinul acesta se acordă o singură dată, în sumă fixă și este o formă de recompensare pentru cei care în această perioadă au avut grijă de cei care se află în centrele rezidențiale – persoanele vârstnice și cele cu dizabilități”, a declarat ministrul Fondurilor europene.

A treia măsură importantă adoptată de Guvern se referă la autoritățile locale. „Este pentru prima dată în istoria perioadelor de programare ale României în utilizarea de fonduri europene, este primul Guvern care alocă înainte cu 8 luni în perioada de programare 2021-2027 un fond de 100 de milioane de euro pentru pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură”, a declarat Ioan Marcel Boloș.

„Proiectele sunt importante pentru termen lung”, a adaugat ministrul Fondurilor europene. Resursele vor fi alocate pentru pregătirea proiectelor de infractură derulate de autoritățile locale în domeniul regenerăriiurbane, pentru spațiilor publice de locuit dintre blocuri, centre istorice, parcuri urbane, potrivit lui Boloș.

„Este vorba despre toată zona aceasta de proiecte care se adresează în mod direct calității vieții oamenilor pentru partea de mobilitate urbană, dar și pentru partea de infrastructură rutieră la nivel județean”, a preciat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here