Pakistan atacă Jalalabad, în Afganistan

Sursa: X

Două explozii puternice au răsunat sâmbătă dimineaţa la Jalalabad, în estul Afganistanului, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului, la o zi după bombardamente pakistaneze în mai multe oraşe afgane, relatează AFP, citată de News.ro.

Jurnalistul AFP a auzit trecând un avion cu reacţie, iar apoi explozii provenind din zona aeroportului de la Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, situată pe un drum care asigură o legătură între Kabul  şi frontiera cu Pakistanul.

Pakistanul a bombardat vineri mai multe oraşe afgane – inclusiv Kabulul -, iar Guvernul pakistanez a declarat un ”război deschis” autorităţilor talibane.

Joi, o oensisivă afgană a fost lansată la nivelul frontierei între cele două ţări.

Islamabadul se va apăra ”în orice circumstanţe”, a reafirmat sâmbătă pe X ministrul pakistanez al Informaţiilor Attaullah Tarar.

Statele Unite şi-au ”exprimat susţinerea faţă de dreptul Pakistanului de a se apăra de atacuri talibane”, a anunţat pe X numărul trei de la Departamentul de Stat, Allison Hooker.

Guvernul afgan a anunţat vineri că vrea ”dialogul” în vederea rezolzării conflictului.

”Am insistat în numeroase rânduri asupra necesităţii unei soluţii paşnice şi vrem în continuare ca problema să fie rezolvată prin dialog”, a declarat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Guvernului taliban, Zabihullah Mujahid.

Pakistanul şi Afganistanul, mult timp apropiate, se înfruntă sporadic după revenirea talibanilor la putere, în august 2021.