VIDEO | „The Odyssey” – pariul lui Christopher Nolan pe tehnologia IMAX atrage spectatori, dar și critici

Sursa foto: Facebook

Fenomen de box-office ”The Odyssey”, în regia cineastului britanic Christopher Nolan, readuce în prim-plan tehnologia IMAX, dar stârnește și critici în mediul online, filmul fiind acuzat că promovează o formă de elitism prin alegerea acestui format, relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

Odată cu această adaptare a poemului lui Homer și cu o distribuție care îi reunește pe Matt Damon și Anne Hathaway în rolurile Ulise și Penelopa, dar și pe Zendaya, în rolul zeiței Atena, Nolan a devenit primul cineast care a filmat un întreg film cu o camera concepută special pentru peliculă proiectată în IMAX 70mm.

Pentru a vedea rezultatul, un film de aproape trei ore într-un format mai înalt decât un cadru clasic și care redă mai multe detalii, spectatorii au luat cu asalt cinematografele IMAX.
În special în Franța, unde ”IMAX a generat peste 2,4 milioane de dolari pe parcusul primului weekend de difuzare, ceea ce reprezintă circa 21% din încasările filmului în acest weekend”, a indicat compania într-un răspuns scris trimis AFP.

Există însă o problemă. Pathé Odysseum din Montpellier este singura sală echipată cu acest format de peliculă, iar cu trei-patru proiecții pe zi, locurile sunt deja ocupate până pe 12 august.

Pentru spectatorii care doresc să vadă filmul, costul biletelor poate fi de asemenea un obstacol: 29,20 euro biletul, în comparație cu 17,20 euro pentru formatul clasic, proiectat în același cinematograf.

 

*”Așa cum a vrut Nolan”

Nu este o problemă doar în Franța. La nivel global, doar 41 de cinematografe pot proiecta cu adevărat cel mai recent opus al lui Nolan pe peliculă de 70 mm.
Anticipând cererea, compania a echipat în ultimele luni 11 noi săli cu acest format specific, printre care și pe cea din Montpellier. Acestea pot proiecta rola de film care, derulată, măsoară 18 kilometri lungime și cântărește 270 de kilograme.

Mai mult de jumătate din sălile IMAX 70 mm se află în Statele Unite, iar o țară precum India, cu 1,5 miliarde de locuitori, nu are nici măcar una.
”Crearea unui film într-un format pe care majoritatea oamenilor nu va putea niciodată să-l experimenteze așa cum s-a dorit nu este maniera în care trebuie să lucreze un autor de cinema mondial”, a scris jurnalistul Harsh Tiwari într-un articol publicat de The Print, un sit indian de informare și opinie.
Pentru marea majoritate a spectatorilor care vor să vadă ”The Odyssey” într-un cinematograf care nu este echipat cu această tehnologie, filmul este proiectat într-o versiune adaptată, cu un cadru mai strâns.
”Nu e corect. Doar câteva persoane vor putea descoperi adevărata versiune a lui Nolan”, a criticat utilizatorul @CinemaRythmes pe rețeaua X.

Pe TikTok și Instagram, câțiva internauți au ironizat un presupus snobism al lui Nolan în ceea ce privește formatul filmându-se în timp ce priveau filmul pe un mic ecran, pe un ceas, pe afișajul unui frigidere și afirmând că este ”așa cum a vrut Nolan”.

*”Filmare dificilă”

Compania IMAX, care are sediul în Canada, produce camere de filmat, ecrane de format mare și sisteme sonore de înaltă calitate, destinate să le ofere spectatorilor ”experiența cinematografică cea mai imersivă”.

Christopher Nolan, cunoscut grație unor pelicule precum ”Oppenheimer”, ”Dunkirk”, ”Interstellar” sau ”The Dark Knight”, utilizează camere IMAX pentru anumite scene din filmele sale de aproape 20 de ani.

Pentru filmarea ”The Odyssey”, compania a dezvoltat o cameră denumită Keighley Film Camera. Acest mastodont de 200 de kilograme este dotat cu izolare fonică și cu o carcasă menită să o facă cât mai silențioasă, ceea ce face ca utilizarea ei să fie dificilă din punct de vedere tehnic.
”A fost un film dificil. Trebuie să fie dificil: este Odiseea, trebuie să fie greu și e foarte bine că e așa”, a declarat Christopher Nolan pentru mai multe publicații, printre care și AFP, în luna iulie.

IMAX, listată la bursă în New York, a precizat pentru AFP că reacțiile spectatorilor au fost ”extraordinare” și că aceștia au dat dovadă de un ”interes imens” pentru acest procedeu.

Zelenski: Rusia vrea să aducă 30.000 de soldaţi nord-coreeni în conflict