Parlamentul ucrainean impune un pachet de sancţiuni Iranului pe o perioadă de 50 de ani

Deputaţii ucraineni au adoptat un proiect de rezoluţie prin care impun un pachet de sancţiuni Iranului – pe o perioadă de 50 de ani -, o ţară pe care o acuză de faptul că furnizează armament Moscovei în invazia sa a Ucrainei, întrerupând astfel relaţiile între Kiev şi Teheran, relatează AFP şi CNN, citate de News.ro.

”Această rezoluţie sincronizează sancţiunile ucrainene cu acţiunile întregii lumi civilizate pe calea izolării complete a Iranului”, a anunţat luni, pe site, Parlamentul ucrainean.

Acest parchet de sancţiuni prevede o interzicere a comerţului militar cu Iranul, o oprire a tranzitului prin Ucraina a acestor mărfuri şi o ”suspendare a obligaţiilor economice şi financiare în favoarea rrezidenţilor iranieni”.

Parlamrntul ucrainean anunţă marţi pe Telegram că interzice exportul de ”bunuri militare şi cu dublu uz” civilă şi militară în Iran şi suspendă aceste ”obligaţii economice şi financiare în favoarea locuitorilor Iranului”.

Pachetul prevede atât tranzitul bunurilor prin Ucraina, cât şi zborul aeronavelor iraniene în spaţiul aerian ucrainean.

Rusia şi-a intensificat atacurile aeriene la Kiev în mai, cu drone de fabricaţie iraniană de tip Shahed, soldate cu distrugerea unor infrastructuri şi moartea unor civili.

Preşedintele ucrainean Volodimi Zelenski cerea săptămâna trecută poporului iranian ”să nu fie complicele terorii ruse”.

Zelenski anunţa miercuri că forţele ucrainene au doborât aproximativ 900 dintre cele peste 1.160 de drone lansate împotriva Ucrainei, un bilanţ care a crescut în urma atacurilor comise ulterior.

Războiul din Ucraina, în imagini – Zilele 458-460

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here