Patru persoane, inclusiv un funcţionar public, reţinute în dosarul privind exploatarea unor persoane cu handicap

Sursa: Inquam Photos / Alexandru Busca

Patru persoane, între care un funcţionar public, au fost reţinute de procurorii DIICOT Maramureş în dosarul privind exploatarea prin muncă a unor persoane cu handicap fizic.

Conform unor comunicate transmise, joi, de DIICOT şi IGPR, cele patru persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi supunerea la muncă forţată obligatorie, potrivit Agerpres.

În cadrul anchetei au fost efectuate 19 percheziţii în oraşul Borşa şi în judeţul Vrancea, fiind identificate şi ridicate mai multe telefoane mobile, carduri bancare, carduri de sănătate şi cărţi de identitate, aparţinând unora dintre persoanele vătămate identificate, înscrisuri cu valoare probatorie şi suma de 3.150 euro.

În cauză, s-a reţinut că, începând cu anul 2009, trei dintre inculpaţi au recrutat, cu ajutorul unor funcţionari publici, 13 persoane vulnerabile cu handicap psihic, internate în Centrele de recuperare şi reabilitare, situate pe raza judeţului Vrancea. Persoanele vătămate au fost induse în eroare, inculpaţii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, şi, ulterior, transportate în vederea exploatării prin muncă în cadrul unor pensiuni, gospodării şi ferme din judeţul Maramureş. Acestora le-au fost reţinute documentele de identitate, acţiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai îndelungată, dar şi accesul la conturile bancare în care erau virate lunar indemnizaţiile de handicap cuvenite acestora„, spun anchetatorii.

Potrivit acestora, persoanele vătămate au fost adăpostite în condiţii necorespunzătoare şi exploatate prin muncă (fiind obligate să aibă grijă de animale, să efectueze diferite activităţi agricole şi să muncească în unităţile de cazare deţinute de inculpaţi în oraşul Borşa, judeţul Maramureş).

De asemenea, persoanele vătămate au fost ameninţate, agresate şi injuriate, acte care au terminat o puternică stare de temere în rândul lor.

În această modalitate, acestea au fost aservite total inculpaţilor, care le-au transferat între ei şi împrumutat ocazional altor persoane din localitate pentru a presta diferite munci„, arată sursele citate.

Unul dintre inculpaţi din dosar este şef al unui centru pentru persoane cu dizabilităţi.

Cu privire la inculpatul, şef al unui centru pentru persoane cu dizabilităţi, s-a reţinut că, în cursul lunii iulie 2021, a recrutat pentru a fi exploatate prin muncă 3 persoane vătămate, persoane vulnerabile cu handicap neuropsihic instituţionalizate în centrul pe care îl conducea, profitând de autoritatea conferită de funcţia pe care o îndeplinea şi de starea de vădită vulnerabilitate în care se găseau victimele, pe care le-a predat inculpaţilor, pentru a fi transportate şi adăpostite în imobilele deţinute de către aceştia în oraşul Borşa, în scopul exploatării prin muncă. Ulterior, i-a ajutat pe inculpaţi să continue activitatea de adăpostire şi exploatare prin muncă a persoanelor vătămate, prin îndrumarea acestora asupra creării unei aparenţe de legalitate a adăpostirii acestora, prin întocmirea şi acceptarea de documente care să justifice cazarea persoanelor vulnerabile în imobilele controlate de către aceştia„, precizează DIICOT.

Cei patru inculpaţi, două femei, de 41 şi 64 de ani, din Borşa, şi doi bărbaţi, de 42 şi 43 de ani, din Vrancea şi Borşa, au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, cu propunerea de arestare preventivă.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Vrancea, Direcţiei Generale Anticorupţie, I.P.J. Maramureş – Serviciul Criminalistic, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here