Politologul francez Raymond Aron spunea că vom sta mai bine cu nervii dacă vom evita să privim politica drept o luptă între Bine și Rău, ci între preferabil și detestabil. Dacă vom aplica sistemul acesta de flexibil de departajare, și care necesită reducerea unei situații nu la categoriile ei absolute, ci la nuanțele contextului, vom evita multe iluzionări.
Cam aici ar trebui dusă, în ce mă privește, discuția despre atitudinea de „rebel” a ambasadorului SUA la București, Adrian Zuckerman, căruia liderul PSD îi reproșa recent faptul că și-a depășit atribuțiile diplomatice, implicându-se în pugilistica internă. Iritarea lui Ciolacu nu este însă singulară, ci a mai avut adepți și-n trecut, și nu doar din PSD. E un pattern care revine periodic. Și nu întâmplător.
Până la un punct, la nivelul formei, să zicem, reproșurile sunt valide. Regula diplomatică îți zice că atunci când vrei să pui la zid un fenomen social al țării-gazdă, cum ar fi corupția, este recomandată abordarea cadrului tematic larg și nu arătatul explicit cu degetul. Zuckerman a mers însă contra valului procedural. În loc să gloseze călduț pe tema statului de drept, a trecut la sublinieri îngroșate cu markerul: „baronii roșii”, „PSD a fost infectat de infractori”. Desigur, mi-ar fi plăcut să-l aud pe ambasador vituperând și pe seama boierilor divaniți din PNL, cu nimic mai prejos de baronetul pesedist.
Marcel Ciolacu declara că „nu e normal ca ambasadorul să intervină în disputele politice interne ale României”. Da, nu e normal, dar nici misiunea lui nu e una „normală” aici.
Adrian Zuckerman nu e tocmai tipul de ambasador american standard (ce-o mai însemna și asta). Și nu neapărat pentru că nu este un diplomat de carieră, ci un avocat hârșit în afaceri imobiliare. Misiunea sa diplomatică aici este mai degrabă una tehnică. În esență, o putem caracteriza drept o misiune asistențial-judiciară. Cu mânecile suflecate, a venit să vidanjeze o conductă înfundată. Una înfundată ani în șir de conducerea cleptocrată PSD+Tăriceanu.
Totuși, nu suntem un pic amnezici în acest subiect? Pentru că Zuckerman nu face altceva decât să ducă mai departe, poate mai incisiv, un stil întâlnit și la alți ambasadori americani trecuți prin România, deci un praxis trasat de la Washington.
Bunăoară, Michael Guest. Mai țineți minte cum îi scotea peri albi lui Adrian Năstase prin 2003, când condamna constant corupția din România și îi cerea să investigheze „peștii mari”, duelându-se în comunicate de presă, iar „Bombonel” îl acuza că și-a depășit atribuțiile? Au dat un război de tranșee pe cinste. Îl năucise pe Năstase cu cuvinte-cheie precum „corupție” și „autoritarism” și-i șifonase imaginea la Washington.
Să nu-l uităm și pe Mark Gitenstein în 2012, afirmațiile sale despre referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Acuzându-l de partizanat, USL pusese tunul pe el după ce Gitenstein declarase: „Urmează provocări extrem de mari. România se apropie de o serie de alegeri dificile, care este posibil să dezbine poporul. Sincer, sunt îngrijorat. După încheierea războaielor politice, vor reuși politicienii români să se întoarcă la o formă de coabitare civilizată și stabilă?”. Sau: referendumul ar „provoca intenționat o criză constituțională foarte periculoasă”. Par replicile unui oengist de la Transparency International și mai puțin ale unui diplomat, nu? Asta dacă prin diplomație înțelegem doar arta de-a transmite aluzii.
Sau Hans Klemm în 2017? Contrele cu Dragnea privind masacrarea legilor justiției.
De fapt, momentul februarie 2017 reprezintă un reper cât se poate de relevant pentru cât de justificate sunt acuzațiile care li se aduc de vreo 20 de ani încoace mai tuturor ambasadorilor americani la București. Tema corupției din România nu a fost niciodată doar pe agenda americanilor. A fost și este și pe agenda europenilor. Dacă nu ar fi fost așa, nu ni s-ar fi condiționat intrarea în UE de MCV.
Cine îi critică doar pe ambasadorii SUA că se amestecă în „treburile interne”, poziționându-se în compania selectă a lui Năstase, Ponta, Dragnea și Ciolacu, uită că, în februarie 2017, ambasadorul Franței a transmis declarația de condamnarea a acțiunilor guvernului în numele ambasadelor Belgiei, Canadei, Franței, Germaniei, Olandei și a Statelor Unite. Aia nu a fost tot „ingerință” în afacerile preacuvioșilor pesediști? Sigur, e comod să te faci că ai uitat acest detaliu acum, când am depășit cumpăna Dragnea, ca să poți scoate de la naftalină vechea temă a influenței americane în România, care provoacă atâta supărare unor producători de armament din Europa.
Revenind la Zuckerman, să vedem însă și „chimia” produsă de șarjele sale non-diplomatice.
Zuckerman a pistonat Guvernul Orban să se înfigă odată în crima organizată, în special în rețelele de prostituție. Chiar dacă de multe ori asta a însemnat, în discursul său public, să ornamenteze Ministerul de Interne cu laude nemeritate. Cu chiu, cu vai, rotițele ruginite au început să se învârtă. Așa, în ritm românesc. Cu snoavele involuntare de „Walker, polițist texan” ale lui Vela, acel „suntem cu ochii pe voi” la limita ridicolului. În fine, asta e stofa, cu ea lucrăm.
Rezultatul presiunii puse de Zuckerman îl vedem, totuși, în ultimele săptămâni. Descinderile hollywoodiene ale DIICOT și arestările de interlopi. Că astea se petrec în prag de parlamentare, iar PNL caută să culeagă roadele, e altă poveste, este veșnica poveste a politicianismlui. Bine însă că se întâmplă. Și că se întâmplă nu doar din rațiuni electorale, ci cu SUA în ceafă, strângându-i pe liberali cu ușa.
N-am să mai subliniez de ce este importantă pentru Washington combaterea traficului de persoane, luxul de amănunte l-a oferit colegul Dan Turturică în acest editorial.
Însă pe lângă segmentul ofensiv legat de lupta împotriva crimei organizate, în ultimul an s-a conturat și un upgrade aproape luxuriant al statutului României în Parteneriatul Strategic cu SUA. Americanii vor finanța construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, o chestiune aflată ani de zile pe muchie de cuțit, cât pe-aci să ajungă în brelocul Chinei. Apoi, infrastructura militară: modernizarea bazelor de la Cincu și Kogălniceanu, rachetele Patriot și recentul sistem de apărare HIMARS. România va fi primul stat NATO care își va instala acest sofisticat sistem antiaerian. Iar toate astea se petrec sub girul programului Risk Assessed Paymen Schedule. Partea importantă a acestui program nu este neapărat faptul că România va plăti în rate înzestrarea cu armament, ci că țara noastră este certificată ca fiind sigură privind exportul de armament american. Puneți în ecuație și proiectul RAIL 2 SEA – coridorul de transport care va conecta două dintre cele mai importante porturi strategice ale NATO, Constanța și Gdansk.
Puțin câte puțin, România pare în 2020 pe cale de-a deveni, într-un viitor previzibil, o posibilă redută de securitate euro-atlantică. Valurile pe care le-a făcut ambasadorul Zuckerman în ultimul an pe diverse teme, prin discursuri personalizate, „exotice”, au vizat oarecum și pecetluirea acestei tranziții a României în Parteneriatul Strategic, de la statutul de graniță NATO la cel de avanpost NATO. Un început de transformare majoră, eclipsat însă de pandemie.
Nu de puține ori, americanilor li s-a reproșat că au vânturat prin România doar retorica intervenționismului liberal, însă fără investiții palpabile. Ei bine, iată în sfârșit și-un avânt consistent.
Ați fi preferat ca parada de „merinde” americane să fie una cuminte, cu discreție diplomatică, fără zgomot de tobe – când la o aruncătură de băț în Marea Neagră avem zona anti-acces A2/AD a Rusiei, care este practic un „șirag” balistic întins pe mediana Soci-Sevastopol, când se îndesesc semnalele de alarmă ale foștilor comandanți NATO și USAREUR (Forțele terestre americane din Europa), cum că, din 2014 încoace, Rusia varsă pe bandă rulantă tehnică militară în acest bazin maritim?
Personal, prefer un ambasador american cu agendă la limita imixtiunii „tupeiste”, cu șuturi în scaun, într-o țară precum România, decât unul încremenit în sobre generalități. La fel cum am preferat intervenția brutală a trumpismului în NATO, care a trezit din somnolență participarea la bugetul Alianței și a întărit flancurile estic și baltic, decât anemia strategică adusă în aceste zone de ultimul mandat al lui Obama, care efectiv lăsase porțile militare ale Marii Câmpii Europene – cunoscută drept „autostrada invaziilor” – la cheremul diplomației europene; și nu a oricărei diplomații europene, ci a Federicăi Mogherini, care a făcut zarvă în politica de securitate a UE.
Una peste alta, Zuckerman a mai împins câteva butoaie incomode la vale. Acum rămâne de văzut până unde se vor rostogoli. Dar un lucru este cert: și dacă Zuckerman nu va mai fi multă vreme ambasador, cel care îi va lua locul va veni în România cu aceeași listă de priorități și-i va enerva la culme pe unii și pe alții cu aceleași teme care fac punte între parteneriatul militar și de securitate și imperativele combaterii corupției și a traficului de persoane.
Perfect comentariul! Mai clar nici nu cred ca se putea! Daca ciumatii bolșevici cu acolitii lor gen ProRomania, AUR visează ca vor face ce vor ei cu 80 mld. Euro plus investitiile americane, inseamna ca trebuie toti sa se alfabetizeze de la grădiniță politicii!
Excelenta radiografie! Omul sfinteste locul – toti ambasadorii americani au avut cate ceva in comportamentul lor vis-a-vis de Romania (si PSD/infractorii/profitorii fara scrupule din toate partidele sunt ai Romaniei, nu?!) care a deranjat – pe de o parte pe pudibonzii intr-ale canoanelor diplomatice, dar care erau (si sunt in continuare) cu narile in straturile rarefiate si imbatatoare ale teoriilor/memorialisticii diplomatice etc, iar pe de alta parte pe conservele dedicate si incrancenate ale Moscovei precum si pe cei care, ajunsi la varste destul de inaintate, nu-si pot reseta matricea de gandire in noii termeni ai secolului 21/aparteneta la UE/NATO si in general al mersului inainte al societatii.
In aceste conditii, romanii carora chiar le pasa de drumul pe care a apucat tara – indiferent de institutiile si de nivelul la care activeaza – ar face bine sa se aplece mai mult asupra coagularii mintilor destepte, instruite si in general educate, sa faca ceva sa-i pastreze acasa pe acesti tineri carora sa le putem cere, intr-un viitor preferabil apropiat, sa-si asume conducerea si gestionarea acestei tari – sa vedem si noi pe la Bruxelles si aiurea cum niste romanasi se bat cu adevarat pentru interesele tarii. Cred ca de asta avem nevoie cel mai mult – oameni foarte bine pregatiti, seriosi, ne-dedati furtului si dorintei de parvenire cu orice chip (vezi gasca reprezentata cu „onoare” de Adrian Nastase) aflati in toate sectoarele economiei, care sa reprezinte tara asta cu demnitate. Nu ma pot abtine sa ma intreb cam cum au privit unii de prin Europa si SUA poporul roman cand acesta a fost reprezentat in pozitii fff inalte de oameni care nu s-au jenat deloc sa-si vanda semenii si bogatiile tarii in folosul lor personal? Va inchipuiti ce fel de imagine avem noi si acesti tineri la care ma gandesc de curatat??? Dar poate ca vom scapa de balastul asta nenorocit in 6 Decembrie!!! Haideti la vot!
Si mie-mi place foarte mult acest ambasador american, mult mai mult decat anteriorii, tocmai pentru ca le-o zice pe sleau si de la obraz tuturor, si psdistilor, si pnlistilor. Evident ca stie si despre baronii pnlisti, insa nu este exact acum momentul cand sa forteze PNL sa se scuture dracului de ei, va veni si ziua aceea. De-altfel, sper sa fie lasat el in continuare ambasador SUA, si sa nu apara vreun molau ca biden pe-aici. Actuala foaie de parcurs a americanilor in Romania e facuta de administratia Trump, vom vedea daca va fi continuata.