Indiferent ce se va întâmpla, prețurile mari vor persista după rzboiul din Iran, notează The Economist.
Al treilea război din Golf se află acum în a patra săptămână. În fiecare zi în care loviturile iraniene asupra navelor mențin închisă Strâmtoarea Ormuz, rămâne blocată aproximativ o cincime din producția mondială de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL). În consecință, în fiecare zi, traderii își actualizează estimările privind oferta care se pierde pe parcursul anului. Pe măsură ce aceste estimări cresc, cresc și prețurile energiei. Petrolul Brent, la 112 dolari pe baril, este cu 54% mai scump decât înainte de începerea ostilităților. În Europa, pețurile gazelor au crescut cu 85%.
Motivul pentru care acestea nu sunt cu mult mai mari este acela că investitorii se așteaptă ca fluxurile să fie reluate în curând. Pariurile financiare că prețurile vor scădea (opțiuni „put”) sunt mai numeroase decât cele care anticipează o creștere (opțiuni „call”) pentru livrările din iulie și ulterior, potrivit Société Générale. Ținând cont de întârzierile de transport, cu alte cuvinte, investitorii se așteaptă la o revenire la normal până în luna mai.
Pentru a evalua aceste așteptări, The Economist a calculat cât timp ar dura normalizarea dacă războiul s-ar încheia astăzi. Chiar dacă Iranul ar da curs amenințării lui Donald Trump din 21 martie de a debloca strâmtoarea în 48 de ore sau, în caz contrar, se va confrunta cu lovituri asupra centralelor sale electrice — un mare „dacă” — piețele globale de petrol și gaze ar rămâne insuficient aprovizionate timp de luni de zile, afectând economia mondială.
Pentru ca piețele energetice să revină la normal după redeschiderea Strâmtorii Ormuz, trebuie să se întâmple trei lucruri. În primul rând, producătorii din Golf trebuie să readucă producția la nivelurile de dinaintea războiului. În al doilea rând, navele trebuie să transporte această producție către rafinăriile din străinătate. Iar în al treilea rând, acele rafinării trebuie să o proceseze în combustibil utilizabil. Fiecare etapă a acestui lanț industrial necesită timp.
Să începem cu producția. Neputând să exporte și confruntate fiind cu constrângeri de stocare, țările din Golf și-au redus deja producția de țiței cu un total de 10 milioane de barili pe zi (b/zi), echivalentul a 10% din totalul global și 40% din nivelul lor de dinainte de război. Pentru a reveni la această producție, producătorii trebuie să verifice că totul funcționează încă și să elimine blocajele din conducte. Abia apoi pot reporni sondele prin restabilirea presiunii — iar asta, treptat, pentru a evita deteriorarea zăcămintelor. Repornirea separatoarelor, compresoarelor și instalațiilor de tratare unde petrolul este procesat inițial va necesita timp suplimentar.
Deși, ca membre OPEC, statele din Golf sunt obișnuite să ajusteze producția în sus și în jos în decurs de câteva zile, reducerile recente sunt mai bruște și mai profunde decât orice au cunoscut până acum. Experții estimează că toate acestea vor dura între două și patru săptămâni.
Situația gazelor pare și mai complicată. Uzina Ras Laffan, din Qatar, care furnizează aproape o cincime din GNL-ul mondial, este închisă din 2 martie, după un atac cu dronă iraniană. În ultima săptămână, o lovitură cu rachetă a avariat grav două dintre cele 14 unități de lichefiere ale instalației, reprezentând 17% din capacitatea sa — și 3% din oferta globală. Reparațiile vor dura între trei și cinci ani, spune ministrul energiei din Qatar, iar o extindere care fusese planificată va fi întârziată. Amploarea completă a pagubelor din alte locuri rămâne neclară. Însă probabil sunt necesare săptămâni de reparații pentru ca operațiunile să fie reluate chiar și în instalațiile mai puțin afectate.
Iar reparațiile sunt doar începutul. Echipamentele trebuie apoi curățate de umiditate pentru a evita fisurarea conductelor atunci când sunt răcite din nou la -160°C. Dacă procesul este grăbit, metalul se contractă neuniform, ceea ce poate duce la fisurarea sudurilor. Anne-Sophie Corbeau, de la Universitatea Columbia, consideră că toate acestea ar putea dura până la șapte săptămâni.
Urmează transportul. În cazul unui armistițiu, majoritatea căpitanilor celor aproximativ 480 de nave blocate în Golf ar dori să vadă câteva zile fără atacuri înainte de a încerca să iasă în cursă. Majoritatea petrolierelelor sunt deja încărcate, iar strâmtoarea poate gestiona trafic intens, astfel că blocajul ar putea fi eliminat în aproximativ două săptămâni. În principiu, apoi ar putea intra nave noi pentru a prelua producția care își revine treptat.
În practică, puține nave ar putea face acest lucru timp de multe săptămâni. Iranul a atacat facilități portuare din întreg Golful, lovind rezervoare de combustibil, depozite și nave ancorate. Terminalele par în mare parte intacte, dar unele pagube s-ar putea să nu fi fost făcute publice. Nave scufundate sau infrastructură avariată ar putea trebui îndepărtate pentru a asigura un tranzit sigur, observă John Ollett de la Argus Media, o agenție de raportare a prețurilor. Reparațiile la cheiuri sau echipamentele de încărcare durează, de obicei, câteva luni.
În plus, majoritatea asigurărilor de risc de război din regiune au fost anulate. Acei asigurători care încă oferă acoperire au crescut tarifele de la 0,2–0,4% din valoarea navei la 1% sau mai mult, iar pentru cele mai riscante curse acestea ajung la 10%. Oricine are acces la internet poate identifica proprietarii sau navlositorii unei nave, ceea ce face ca vasele legate de adversarii Iranului să devină ținte potențiale în cazul escaladării tensiunilor. Asigurătorii nu se vor grăbi să reducă din nou prețurile polițelor, spune Ellis Morley de la Howden, un broker.
Dar căpitanii și armatorii ar putea ezita chiar și după ce asigurările vor redeveni disponibile — și accesibile. Deși rebelii Houthi din Yemen au încheiat oficial în noiembrie anul trecut campania lor de doi ani împotriva navelor aliniate Occidentului în Marea Roșie, doar jumătate din numărul de petroliere (și practic niciun transportator de GNL) mai riscă să tranziteze zona față de 2023, existând încă îndoieli că se pot baza pe promisiunile Houthi, susținuți de Iran.
Întârzieri suplimentare vor fi cauzate de faptul că flota mondială de petroliere se află în locurile greșite. Când a izbucnit războiul, superpetrolierele care transportau odinioară țiței din Orientul Mijlociu către Asia au plecat să caute contracte în Atlantic. Când se va redeschide Strâmtoarea Ormuz, multe vor alege să își finalizeze voiajul curent — să preia petrol din America și să-l livreze în China — înainte de a se întoarce în Golf. Un astfel de drum dus-întors durează de obicei până la 90 de zile, spune Andrew Wilson de la BSR, un broker.
Chiar și după ce țițeiul din Golf ajunge, cu întârziere, la rafinăriile îndepărtate, acest lucru nu va rezolva imediat penuria de combustibil. Unele rafinării din China, India, Malaysia și Thailanda au închis unități întregi din lipsă de materie primă. Capacitatea totală de procesare a rafinăriilor asiatice a scăzut cu 3 milioane de barili pe zi, adică 8%. Odată ce țițeiul din Golf revine, repornirea acestor instalații ar putea dura câteva săptămâni. În special opririle de urgență pot necesita luni pentru a fi remediate, spune Ajay Parmar, fost inginer la TotalEnergies, un gigant energetic francez. Ca și în cazul siturilor de producție din amonte, repornirea rafinăriilor din aval presupune verificarea și curățarea fiecărei conducte; restabilirea sistemelor de electricitate, abur, apă de răcire și aer comprimat; și încălzirea lentă a unităților de procesare pentru a evita fisurarea metalului. Același lucru este valabil și pentru instalațiile de regazeificare a GNL.
Chiar dacă Donald Trump și Iranul ar ajunge mâine la un acord pentru a opri luptele, ar mai dura încă patru luni până când piețele ar reveni la o aparență de normalitate. Producătorii din alte regiuni nu pot crește producția suficient de rapid pentru a recupera pierderile anterioare. Rezultatul ar fi o reducere de aproximativ 3% a producției globale de petrol planificate pentru acest an. Pentru fiecare lună în care Ras Laffan rămâne închis, lumea pierde aproximativ 7 milioane de tone de GNL — aproape 2% din oferta anuală estimată. Iar capacitatea totală va fi, din cauza ultimelor atacuri, mai mică decât înainte. Concluzia este că producția va fi cu 4% sub cerere în acest an, chiar dacă Qatarul ar începe să producă la capacitatea disponibilă chiar de astăzi.
Implicațiile sunt grave. Stocurile globale de țiței, care se îndreaptă spre finalul lunii martie în treimea inferioară a intervalului lor istoric, vor continua să scadă timp de săptămâni chiar și după redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Pe măsură ce țările cu rezerve limitate rămân fără stocuri, acestea ar putea declanșa episoade de achiziții de panică și creșteri bruște de prețuri. La fel de probabile sunt și războaiele de licitație pentru GNL. Ultimele cargouri din Qatar, care au plecat înainte de închiderea strâmtorii, vor ajunge în Asia și Europa în câteva zile, spune Ashley Sherman, de la Vortexa, o companie de monitorizare a navelor. După aceea, cumpărătorii vor trebui să caute aprovizionare în altă parte sau să se descurce fără, punând în pericol refacerea rezervelor pentru iarnă.
Traderii de petrol și gaze încă mizează pe un miracol de primăvară. Lumea se roagă pentru unul. Dar chiar dacă Donald Trump și ayatollahii Iranului ar îndeplini această dorință, logistica petrolului și gazelor nu va putea fi rezolvată ușor. Piețele energetice vor resimți consecințele războiului până adânc în iarna emisferei nordice.
Cel mai stupid președinte din istoria SUA, doborât de nemărginita lui prostie
