Pericolele decuplării

Sursa: Pixabay

„Cu relațiile sino-americane semănând tot mai mult cu dinamica geopolitică a primului război rece, lumea se îndreaptă spre un nou echilibru stresant. Occidentalii care tânjesc după un nou moment Sputnik, pentru a motiva investițiile și reforma, ar trebui să aibă grijă ce-și doresc”, scrie Daron Acemoglu, pentru Project Syndicate.

<< Represiunea dusă de guvernul chinez împotriva Alibaba, anul trecut, și a companiei Didi, în această lună, a generat speculații febrile cu privire la viitorul industriei tehnologice din această țară. Unii consideră recentele intervenții de reglementare chineze ca parte a unei tendințe justificabile, paralelă cu controlul intensificat al autorităților americane asupra Big Tech. Alții o văd ca pe un joc pentru controlul datelor care altfel ar putea fi exploatate de țările occidentale. Iar alții, mai plauzibil, o văd ca pe un avertisment care le reamintește marilor companii chineze că Partidul Comunist din China este încă la conducere.

Dar, cel mai important, acțiunile guvernului chinez fac parte dintr-un efort mai larg de a separa China de Statele Unite – o evoluție care ar putea avea implicații globale grave. În ciuda deteriorării constante a relațiilor economice și strategice sino-americane, puțini au crezut că rivalitatea se va transforma într-o confruntare geopolitică în stilul Războiului Rece. Pentru o vreme, SUA au fost excesiv de dependente de China, iar cele două economii au fost prea strâns legate. Acum, s-ar putea să ne îndreptăm către un echilibru fundamental diferit.

Trei dinamici inter-dependente au definit Războiul Rece. Prima, și poate cea mai importantă, a fost rivalitatea ideologică. Vestul condus de SUA și Uniunea Sovietică au avut viziuni diferite asupra modului în care ar trebui organizată lumea și fiecare a încercat să-și propage viziunea, uneori prin mijloace nefaste. A existat, de asemenea, o dimensiune militară, ilustrată cel mai clar de o cursă a armelor nucleare. Iar ambele blocuri au fost dornice să asigure conducerea progresului științific, tehnologic și economic, deoarece au recunoscut că acest lucru este esențial pentru a predomina ideologic și militar.

În timp ce sovieticii au avut, în cele din urmă, mai puțin succes decât SUA în stimularea creșterii economice, au obținut de timpuriu victoriile tehnico-militare. Lansarea cu succes a satelitului Sputnik a servit ca un semnal de trezire pentru SUA.

Rivalitățile puternice ale Războiului Rece au fost posibile, parțial, și deoarece SUA și Uniunea Sovietică au fost decuplate. Investițiile SUA și descoperirile tehnologice nu au curs automat spre sovietici (cu excepția, uneori, a celor ajunse acolo prin spionaj) în modul în care s-a întâmplat pe China, în ultimele decenii.

Dar acum, ostilitățile sino-americane, exacerbate de diplomația incoerentă a lui Donald Trump, au creat analogi moderni ai rivalităților din Războiul Rece. Ruptura ideologică, una care nici măcar nu se zărea la orizont în urmă cu 20 de ani, este acum bine definită, Occidentul glorificând virtuțile democrației (cu bune și rele), în timp ce China merge încrezătoare înainte cu modelul său autoritar, peste tot lume, în special în Asia și Africa.

În același timp, China a deschis noi fronturi militare, nu în ultimul rând în Marea Chinei de Sud și în strâmtoarea Taiwan. Și, desigur, rivalitatea economică și tehnologică a crescut în ultimul deceniu, ambele părți ajungând la concluzia că se află într-o cursă existențială pentru a obține dominația în inteligența artificială. Deși acest accent pe AI poate fi greșit, nu există nicio îndoială că stăpânirea tehnologiilor digitale, a științelor biologice, a electronicii avansate și a semiconductorilor este de o importanță capitală.

Unii observatori au salutat noua rivalitate, crezând că aceasta va oferi Occidentului un scop comun bine definit. „Momentul Sputnik”, la urma urmei, a motivat guvernul SUA să investească în infrastructură, educație și noi tehnologii. O misiune similară pentru politica publică de astăzi ar putea aduce multe beneficii; într-adevăr, administrația Biden a început deja să încadreze prioritățile de investiții ale SUA în rivalitatea sino-americană.

Este adevărat că multe dintre poveștile de succes ale Occidentului, din timpul Războiului Rece, au depins de contrastul oferit de Uniunea Sovietică. Modelul social-democrației din Europa de Vest a fost privit ca o alternativă plăcută la socialismul autoritar în stil sovietic. În mod similar, ascensiunea orientată după piață, în Coreea de Sud și Taiwan, se datorează mult amenințării comunismului, care a forțat guvernele autocrate să evite represiunea deschisă, să întreprindă reforme funciare și să investească în educație.

Și totuși, potențialele beneficii ale unui nou moment Sputnik sunt probabil mult depășite de costurile decuplării. În lumea inter-dependentă de azi, cooperarea globală este fundamentală. Rivalitatea cu China, deși esențială pentru apărarea democrației din întreaga lume, nu reprezintă singura prioritate a Occidentului. Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, o amenințare civilizațională și vor necesita o colaborare strânsă China-SUA.

Mai mult, comentatorii din zilele noastre tind să minimizeze costurile enorme ale Războiului Rece. Dacă Occidentului îi lipsește acum credibilitatea când pledează pentru drepturile omului și democrație – inclusiv în Hong Kong și China – asta nu are de-a face doar cu o generație de intervenții militare dezastruoase în Orientul Mijlociu. În anii în care SUA au crezut că sunt închise într-un conflict existențial cu sovieticii, au răsturnat guvernele alese democratic din Iran (1953) și Guatemala (1954) și au susținut dictatori cruzi, precum Joseph Mobutu, în Republica Democrată Congo, și Augusto Pinochet, în Chile.

Este o greșeală la fel de gravă să credem că Războiul Rece a favorizat stabilitatea internațională. Dimpotrivă, cursa armamentelor nucleare și politica pe marginea prăpastiei, dusă de ambele părți, au pregătit terenul pentru război. Criza rachetelor cubaneze a fost cu greu singura dată când SUA și sovieticii s-au apropiat de conflictul deschis (și „distrugerea asigurată reciproc”). Au mai existat situații-limită și în 1973, în timpul războiului de Yom Kippur; în 1983, când sistemele sovietice de alertă timpurie au trimis o alarmă falsă privind lansarea de rachete balistice intercontinentale din SUA; dar și în alte ocazii.

Provocarea de astăzi este de a realiza un model de coexistență pașnică menit să permită concurența între viziunile incompatibile ale lumii și cooperarea în materie geopolitică și climatică. Asta nu înseamnă că Occidentul ar trebui să accepte abuzurile la adresa drepturilor omului din China sau să-și abandoneze aliații din Asia; dar nici nu ar trebui să-și permită să cadă într-o capcană pe stilul Războiului Rece. O politică externă principială ar trebui să fie încă posibilă, mai ales dacă guvernele occidentale le permit societăților lor civile să-și asume rolul de frunte în monitorizarea abuzurilor comise de China, în țară și în străinătate. >>

Amenințarea Variantei e reală

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here