Petre Daea, întrebat dacă va îndemna la folosirea cu raţiune a apei: Eu nu fac asta şi să fie bine înţeles

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Petre Daea, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii, a fost întrebat, miercuri, dacă va îndemna spre economisirea apei, aşa cum spuseseră premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Mediului, Tanczos Barna.. ”Eu nu fac asta şi să fie bine înţeles”, a spus Daea, arătând că ”nu îşi permite niciun legumicultor să planteze vreo legumă, undeva, dacă nu are sursă de apă, trebuie să irige”, ”Cu hrana nu este de joacă”, a mai afirmat el, transmite News.ro.

Întrebat dacă va îndemna populaţia să folosească cu atenţie apa potabilă, aşa cum au anunţat autorităţile, Petre Daea a răspuns: ”Eu nu fac asta şi să fie bine înţeles. Planta nu poate trăi fără apă, este factorul vital, iar legumicultorii peste tot în România pun aceste culturi în zone sigure de apă. Nu îşi permite niciun legumicultor să planteze vreo legumă, undeva, dacă nu are sursă de apă”.

”Ei trebuie să irige, că trebuie să mâncăm. Cu hrana nu este de joacă. Aici nu ne jucăm de-a asigurarea hranei, de aceea le transmit fermierilor să îşi folosească resursele de care beneficiază”, a mai spus Daea.

Petre Daea a spus, despre secetă, că ”în sistemele de irigaţii, culturile sunt bune”, el arătând că acest lucru a fost posibil datorită unor decizii luate de fostul ministru, Adrian Chesnoiu, privind gratuitatea apei până la staţiile de punere sub presiune şi punerea sub presiune cu reducerea energiei până la 50%.

”Această măsură a făcut ca în perimetrul irigabil plantele să nu sufere iar vegetaţia este normală”, a mai spus Daea.

Petre Daea a comentat şi faptul că irigaţiile nu sunt cuprinse în PNRR, arătând că priveşte acest lucru cu îngrijorare şi mult regret.

”Nu am înţeles de ce foştii miniştri nu au reuşit să prezinte Uniunii, Comisiei Europene, acel interes formidabil pentru Europa şi pentru România (..) Nu este posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată. În al doilea rând, nu mi-am putut imagina, ca agronom, ca inginer în domeniu, să nu aibă argumentele tehnice, în aşa fel încât să fie prezentate la Comisie şi să asiguri UE de două culturi extrem de importante, cultura de soia (..) şi cultura porumbului”, a mai afirmat el.

Întrebat despre viziunea sa despre agricultură, Petre Daea a spus că o vede aşa cum a văzut-o întotdeauna: ”Să facem în fircare zi ce trebuie, în aşa fel încât să fie bine ţării şi fermierii să simtă acest lucru”.

Petre Daea a mai arătat că a spus de fiecare dată că cel mai mare rău în agricultură este să întrerupi programele şi îl felicită pe Adrian Chesnoiu că nu a făcut acest lucru.

”În agricultură, toate proiectele sunt prioritare”, a mai afirmat Daea, spunând că în mandatul trecut, imediat după depunerea jurământului, la ora 11 noaptea era la minister.

”Aşa voi face şi imediat după ce voi depune jurământul, să mă duc în şantierul muncii, al obiectivelor de investiţii atât de necesare ţării” a arătat el.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice, iar în privinţa rezervei strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare, cu importanţă strategică, sunt la un grad de umplere de 68%.

Ministrul a făcut un apel la consum raţional al apei potabile, pentru că presupune investiţii uriaşe de captare, de tratare, de transport şi de distribuţie şi nu putem în perioadele de secetă să consumăm mai mult de zece ori decât într-o perioadă normală, pentru a uda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here