Planul Americii pentru Gaza: multe lucruri regretabile și câteva adevăruri dure

Primele două săptămâni cu Donald Trump în Biroul Oval au fost pline de momente uluitoare. Cu toate acestea, propunerea sa de „preluare” a Fâșiei Gaza, făcută în 4 februarie, a fost extraordinară. El a combinat idei sinistre – epurarea etnică și o indiferență letală față de drepturile palestinienilor – cu o improvizație neortodoxă în cazul dintre cele mai greu de rezolvat probleme ale lumii. În primul său mandat, Trump a intermediat acordurile Avraam între unele state arabe și Israel, iar în ianuarie a ajutat la obținerea unui armistițiu temporar în Gaza, care îi scăpase administrației Biden timp de un an. Este posibil ca și ultima sa intervenție să zguduie Orientul Mijlociu. Pericolul este acela că va întări pozițiile extremiștilor și îi va descuraja pe aliații Americii să-i sprijine eforturile de a promova stabilitatea, notează The Economist.

<< Trump și-a explicat planul imediat după o întâlnire la Casa Albă cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. Diplomații se așteptau ca Trump să-l preseze pe Netanyahu, reticent, să avanseze către a doua etapă a armistițiului în Gaza, în care ar fi eliberați toți ostaticii, iar forțele israeliene ar înceta lupta și ar părăsit Gaza. În schimb, Trump a propus ca 2 milioane de palestinieni din Gaza să fie îndemnați sau forțați să părăsească fâșia în direcția Iordania, Egipt sau către alte locuri. Trupele americane ar putea juca un rol, a spus el.

După deportări, a spus președintele, Fâșia Gaza va fi reconstruită de către America, cu bani din afară, pentru a deveni „riviera Orientului Mijlociu”, moment în care unii palestinieni ar putea să se întoarcă. El a sugerat că, în schimbul prosperității, palestinienii ar trebui să uite pierderile istorice și să-și abandoneze visul la statalitate. Viziunea mai largă a lui Trump este de a extinde acordurile Avraam către Arabia Saudită și de a folosi această nouă grupare americană, israeliană și arabă sunnită pentru a controla regimul din Iran, țară care este aproape de a obține o bombă nucleară. Cu câteva ore înaintea declarațiilor sale privitoare la Gaza, Trump emisese un ordin prin care a reactivat campania de „presiune maximă” asupra Iranului, impunând sancțiuni menite să-i reducă la zero exporturile de petrol.

Nu este nevoie de un Premiu Nobel pentru Pace pentru a observa problemele planului lui Trump. Din punct de vedere moral, este un apel la cucerire și epurare etnică, care nu ține cont de dreptul palestinienilor la autodeterminare sau autoguvernare. Prin propunerea sa, Trump susține viziunea conform căreia puterea face legea, o viziune caracteristică Rusiei și Chinei. Practic, este un plan irealizabil. Alegătorii americani nu sunt dispuși să trimită mai multe trupe în Orientul Mijlociu. Istoricul Americii în nation-building acolo este unul slab, așa cum anterior remarcase tocmai Trump. Statele arabe care ar trebui să-i găzduiască pe palestinienii dislocați din Gaza ar avea dificultăți cu fluxul de refugiați. Reacțiile publice împotriva strămutării palestinienilor ar putea chiar să pună în pericol puterea liderilor lor. Nu este de mirare faptul că a doua zi oficialii lui Trump au început să dea înapoi de la planul său, afirmând că nu promisese utilizarea trupelor americane și că dislocarea palestinienilor va fi temporară.

Cu toate acestea, diagnosticul lui Trump conține și o fărâmă de adevăr. Are dreptate când spune că Gaza este un „loc infernal”, distrusă de război. Și că acest lucru nu se va schimba atâta vreme cât israelienii se vor simți prea nesiguri sau prea încurajați pentru a căuta pacea, atâta vreme cât Hamas deține controlul asupra Gazei, atâta vreme cât Autoritatea Palestiniană (AP) supurează în Cisiordania, atâta vreme cât lumea face doar declarații de fațadă legat soluția cu două state. „Nu poți continua să faci aceeași greșeală din nou și din nou”, a spus Trump.

De asemenea, Trump are dreptate în faptul că este nevoie de o gândire mai îndrăzneață pentru a oferi tinerelor generații din Gaza mai mult spațiu. De exemplu, teritoriul ar putea închiria teren de la Egipt, în Sinaiul învecinat sau chiar să recupereze terenuri din mare. A reveni la vechea formulă a unei agenții defectuoase a ONU, care perpetuează statutul de refugiat al locuitorilor din Gaza și pretinde că pregătește întoarcerea Autorității Palestiniene, înseamnă a recrea condițiile care au permis Hamas să se dezvolte și să se înarmeze pentru război.

Există o cale îngustă către pace. Acesta ar necesita transformarea sau recuzarea conducerii Hamas în Gaza, cu o forță de securitate condusă de arabi și AP, care să restabilească ordinea, cu fonduri asigurate de țări occidentale și din Golf. În paralel, discuțiile despre două state ar putea deschide alianțele și acordurile regionale la care visează Trump.

Orientul Mijlociu are o nevoie urgentă de o gândire nouă, dar prin lansarea unei propuneri nepractice, imorală și nepregătită, Trump a subminat credibilitatea Statelor Unite. El riscă să provoace tulburări și să-i întărească pe extremiști. Acum, Hamas susține că America nu e preocupată de locuitorii din Gaza. Dreapta extremistă din Israel se poate agăța de visul de a-i expulza pe palestinienii din Gaza și de a construi așezări acolo. În plus, Trump îi alienează pe aliații de care are nevoie pentru a obține pacea. Probabil că a sperat să folosească amenințarea cu expulzarea locuitorilor din Gaza pentru a-i convinge pe saudiți să recunoască Israelul. Mai probabil, saudiții vor găsi ca imposibil faptul de a ajunge la un compromis. >>

Strămutarea propusă de Trump, în cazul Gaza: O fantezie periculoasă, dar fără îndoială și o idee mare