<< Este cea mai gravă încercare economică prin care trece China de la începutul celor mai ample reforme ale lui Deng Xiaoping din anii 1990. Anul trecut, țara a înregistrat o creștere de 5%, dar pilonii miracolului său de decenii se clatină. Forța de muncă cunoscută pentru hărnicie se micșorează, cel mai mare boom imobiliar din istorie s-a transformat într-o prăbușire, iar sistemul global de comerț liber, pe care China l-a folosit pentru a deveni mai bogată, se dezintegrează. Așa cum arată relatarea noastră, răspunsul președintelui Xi Jinping este de a continua cu un plan îndrăzneț de reconfigurare a economiei Chinei. Îmbinând tehno-utopismul, planificarea centralizată și obsesia pentru securitate, acest plan își propune să-și asume ambiția Chinei de a domina industriile viitorului. Dar contradicțiile sale arată că va dezamăgi poporul chinez și va provoca furie în restul lumii >>, notează The Economist.
<< Comparativ cu acum 12 luni, și cu atât mai puțin cu anii de creștere rapidă, atmosfera din China este sumbră. Deși producția industrială s-a îmbunătățit în martie, consumatorii sunt deprimați, inflația scade și mulți antreprenori sunt deziluzionați. În spatele îngrijorărilor se ascund temeri mai profunde legate de vulnerabilitățile Chinei. Se estimează că va pierde 20% din forța sa de muncă până în 2050. O criză în industria imobiliară, care generează o cincime din PIB, va dura ani de zile pentru a fi rezolvată. Va afecta guvernele locale cu probleme financiare, care se bazau pe vânzările de terenuri pentru venituri și pe dezvoltarea imobiliară prosperă pentru creștere. Relațiile cu America sunt mai stabile, așa cum a demonstrat o convorbire telefonică între Xi și președintele Joe Biden săptămâna aceasta. Dar rămân fragile. Oficialii chinezi sunt convinși că America va restricționa mai multe importuri chineze și va penaliza mai multe firme chineze, indiferent cine câștigă Casa Albă în noiembrie.
Răspunsul Chinei este o strategie construită în jurul a ceea ce oficialii numesc „noile forțe productive”. Aceasta respinge calea convențională a unui mare stimulent pentru consum pentru a reface economia (acesta este genul de strategie la care apelează Occidentul în declin). În schimb, Xi dorește ca puterea statului să accelereze industriile de producție avansată, care la rândul lor vor crea locuri de muncă cu productivitate ridicată, vor face China autonomă și o vor proteja împotriva agresiunii americane. China va sări peste oțel și zgârie-nori spre o eră de aur a producției în masă de mașini electrice, baterii, biofabricație și economie bazată pe dronele la „altitudine joasă”.
Amploarea acestui plan este uluitoare. Estimăm că investiția anuală în „noile forțe productive” a ajuns la 1,6 trilioane de dolari – o cincime din toate investițiile și dublul a ceea ce era acum cinci ani în termeni nominali. Acest lucru este echivalent cu 43% din toate investițiile de afaceri din America în 2023. Capacitatea de producție în unele industrii ar putea crește cu peste 75% până în 2030. Unele dintre acestea vor fi realizate de firme de nivel mondial, dornice să creeze valoare, dar multe vor fi determinate de subvenții și de direcționarea implicită sau explicită a statului. Companiile străine sunt binevenite, chiar dacă multe au fost suferit pierderi în China înainte. Scopul final al lui Xi este să inverseze echilibrul puterii în economia globală. China nu numai că va scăpa de dependența de tehnologia occidentală, dar va controla mult din proprietatea intelectuală cheie în noile industrii și va percepe chirie în consecință. Multinaționalele vor veni în China să învețe, nu să predea.
Cu toate acestea, planul lui Xi este fundamental greșit. Una dintre slăbiciunile acestuia este că neglijează consumatorii. Chiar dacă cheltuielile lor sunt mult mai mari decât cele pentru proprietate și noile forțe productive, acestea reprezintă doar 37% din PIB, mult sub normele globale. Pentru a restabili încrederea, în contextul prăbușirii pieței imobiliare, și, astfel, pentru a stimula cheltuielile consumatorilor, este necesar un stimulent. Pentru a încuraja consumatorii să economisească mai puțin, este nevoie de un sistem de securitate socială și îngrijire medicală mai bun, și de reforme care să deschidă serviciile publice tuturor migranților urbani. Reticiența lui Xi de a adopta această abordare reflectă mentalitatea sa austeră. El detestă ideea de a salva firmele speculative de proprietate sau de a acorda ajutoare cetățenilor. Tinerii ar trebui să fie mai puțin răsfățați și mai dispuși să suporte greutăți, a declarat el anul trecut.
O altă problemă este că cererea internă slabă înseamnă că o parte din noua producție va trebui exportată. Lumea, din păcate, s-a îndepărtat de anii 2000 ai comerțului liber – parțial din cauza mercantilismului Chinei. Cu siguranță, America va bloca importurile avansate din China, sau pe cele de bunuri făcute de firme chineze în alte părți. Europa este în panică din cauza flotelor de vehicule chineze care amenință să își distrugă producătorii auto. Oficialii chinezi spun că pot redirecționa exporturile spre sudul global. Dar dacă dezvoltarea industrială a țărilor emergente este subminată de un nou „șoc China”, și acestea vor deveni precaute. China reprezintă 31% din producția globală. Într-o eră protecționistă, cât de mult poate crește această cifră?
Ultima problemă ține de viziunea nerealistă a lui Xi asupra antreprenorilor, motoarele ultimilor 30 de ani. Investițiile în industriile favorizate politic cresc vertiginos, dar mecanismul de bază, capitalist, al asumării riscului a fost deteriorat. Mulți șefi se plâng de regulile imprevizibile ale lui Xi și se tem de purificări sau chiar arestări. Evaluările relative ale piețelor de capital sunt la un minim al ultimilor 25 de ani; firmele străine sunt precaute; există semne de fugă a capitalului și de migrație a magnaților. Dacă antreprenorii nu sunt descătușați, inovația va suferi și resursele vor fi irosite.
China ar putea deveni ca Japonia în anii ’90, captivă deflației și prăbușirii pieței imobiliare. Mai rău, modelul său de creștere neechilibrat ar putea distruge comerțul internațional. În acest caz, tensiunile geopolitice ar putea crește și mai mult. America și aliații săi nu ar trebui să se bucure de această perspectivă. Dacă China ar stagna și ar fi nemulțumită, ar putea fi chiar mai belicoasă decât dacă ar prospera.
Vechile forțe reductive
Dacă aceste defecte sunt evidente, atunci de ce nu-și schimbă China cursul? Un motiv este acela că Xi nu ascultă. Pentru mare parte din ultimii 30 de ani, China a fost deschisă la opinii externe cu privire la reformele economice. Tehnocrații săi au studiat cele mai bune practici globale și au fost deschiși la dezbateri tehnice viguroase. Sub conducerea centralizatoare a lui Xi, experții economici au fost marginalizați, iar feedbackul pe care liderii obișnuiau să-l primească s-a transformat în laude. Celălalt motiv pentru care Xi merge înainte este acela că acum securitatea națională primează în fața prosperității. China trebuie să fie pregătită pentru lupta cu America, în viitor, chiar dacă există un preț de plătit. Este o schimbare profundă față de anii ’90, iar efectele sale negative se vor simți în China și în întreaga lume. >>
