Surse politice au declarat pentru Newseek România că PNL, USR-PLUS și PMP sunt foarte aproape de un acord pentru a susține candidați comuni în București, atât la Primăria Generală, cât și la sectoare.

Susținerea lui Nicușor Dan pentru funcția de primar general este acceptată de toate formațiunile, problemele sunt la sectoare și la selectarea viitorilor viceprimari. 

La sectorul 1 este aproape certă candidatura lui Clotilde Armand (USR), iar la sectorul 6 va candida Ciprian Ciucu (PNL). 

La sectorul 4, PNL va decide contracandidatul lui Daniel Băluță, dar nu a stabilit un nume.

USR-PLUS cer să aibă un cuvânt de spus. Atât dinspre USR-PLUS, cât și în interiorul PNL, sunt controverse în legătură cu candidatul la sectorul 2.

La sectorul 3, viitoarea coaliție se așteaptă la cele mai mari probleme, datorită faptului că primarul Robert Negoiță are, potrivit sondajelor, o intenție de vot de peste 50%.

Totuși, potrivit surselor din viitoarea coaliție, este posibil să se creeze un val de schimbare în București care să-l tragă în jos și pe actualul primar al sectorului 3. Este posibil ca PNL și USR-PLUS să accepte ca PMP să stabilească în acest sector viitorul candidat, în persoana lui Mihail Neamțu, care are și cea mai mare notorietate față de alți potențiali candidați din USR sau din PNL. 

Deocamdată însă discuțiile sunt în plină desfășurare. Alegerile locale se vor desfășura cel mai probabil pe 27 septembrie, PSD și PNL susținând această variantă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here