Polițiști în civil fac controale în locurile aglomerate din București unde masca este obligatorie

Polițiștii din București merg în control, îmbrăcați în civil, în locurile unde masca este obligatorie, pentru a-i obliga pe oameni să respecte măsurile de protecție în pandemie.

Miercuri, polițiștii în civil au descins în Piața Obor, unde nici comercianții, nici cumpărătorii nu purtau toți masca de protecție fixată pe nas și pe gură, așa cum ar trebui, potrivit Digi24.

Oamenii aflați în Piața Obor nici nu și-au dat seama că este control al polițiștilor pentru purtarea măștii de protecție.

Vă rugăm să purtați corespunzător masca de protecție, în încinta pieței. E pentru sănătatea dumneavoastră doamnă. Trebuie să acopere nasul și gura”, a atenționat-o inspector Diana Ceaușu de la Secția 8 pe o vânzătoare de la o tarabă.

Atunci când nu poartă uniforma, polițiștii se amestecă pur și simplu printre oameni.

Poliția acționează atât în uniformă cât și în civil, nu trebuie să ne mai întâlnim cu cazurile în care persoanele își așează masca pe față în momentul în care îi văd pe polițiști”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt la Poliția Capitalei la Digi24.

Comercianții din piață spun însă că nu li se pare în regulă ca polițiștii să vină în control fără să fie recunoscuți.

E o hărțuire asta, am dreptul să aleg ce vreau să fac cu viața mea, vreți să vă feriți, nu veniți în piață, clar! De ce să fiu păzit, pentru ce? E o japcă, nimic altceva decât o japcă”, a comentat una dintre vânzătoare.

Masca de potecție este obligatorie în Capitală în spațiile închise, dar și în spațiile deschise aglomerate, cum sunt piețele sau stațiile de autobuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here