Povestea (aproape) de succes care ne scapă din vedere în Europa de Est

Ordinea internațională bazată pe reguli, exemplificată de UE, ne arată calea înainte, scrie The Financial Times.

În ultimele săptămâni s-au sărbătorit 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului: un reper istoric în povestea libertății, a Europei în sfârșit reunificate și a creșterii economice. Presa a dedicat articole din belșug succesului reformei economice în Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, chiar dacă sub aspect politic situația e mai nuanțată. Însă investitorii inteligenți ar trebui să acord atenție noilor veniți în cartier, situați un pic mai la est.

Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a găzduit pe 22 noiembrie la Londra șase șefi de stat și de guvern din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina pentru o conferință de investiții care s-a concentrat pe inițiativa Parteneriatului Estic (EaP).

EaP e un format de cooperare vechi de un deceniu între UE și șase state din Europa de Est și Caucaz. UE și-a întors atenția către noua ei vecinătate în urma extinderii „big bang” din 2004, când reformatorii Europei Centrale s-au alăturat clubului. EaP s-a născut în 2009, în circumstanțe diferite și cu ambiții diferite. Însă povestea lui e la fel de importantă.

Regiunea EaP nu este tocmai o regiune. Luate la un loc, cele șase țări au o populație de vreo 80 de milioane, aproape cât a Germaniei, însă mărimea ei variază de la cele 3 milioane ale Armeniei până la cele aproape 45 de milioane ale Ucrainei. După destrămarea URSS în 1991, țările proaspăt independente au moștenit aceeași economie dirijată, însă au luat decizii diferite în privința propriului viitor.

Ele sunt diverse ca alcătuire economică și structură politică, dar și ca orientare geopolitică și comercială.

Trei dintre ele – Georgia, Moldova și Ucraina – pariază pe integrarea economică și asocierea politică cu UE. Două – Armenia și Belarus – sunt membre ale Uniunii Economice Eurasiatice. Una – Azerbaidjan – menține un echilibru. În afară de vest și nord, vectorii economici sunt orientați și spre sud și est: Turcia e un partener important pentru Azerbaidjan și Georgia, și fiecare dintre economii are 5-10% din comerț direcționat spre China.

Pentru a-l parafraza pe Tolstoi, fiecare dintre aceste țări este fericită în propriul ei fel. Însă toate au optat să intre în EaP-ul cu UE, care astăzi este principalul forum de dialog multilateral între cele șase.

Alăturându-se inițiativei acum 10 ani, cele șase foste republici sovietice au semnalat în mod clar că își văd viitorul economic și politic ca fiind legat de acela al unei lumi globalizate și al unui sistem internațional bazat pe reguli, ambele exemplificate de către UE. Ceea ce înseamnă că ele sunt angajate față de o reformă economică pe termen lung; iar reformele înseamnă noi ocazii de afaceri.

În ultimii ani, regiunea a realizat pași enormi spre atingerea stabilității macroeconomice. După decenii de tranziție dureroasă de la economia dominată de stat, noi căi de dezvoltare economică au devenit în sfârșit clare și aduc rezultate palpabile. În calitate de cel mai mare investitor instituțional din regiune, BERD a observat și facilitat transformarea din toate aceste țări.

În ultimii cinci ani, Ucraina a adoptat o agendă de reformă foarte diversificată, urmărind să se remodeleze pe sine drept un stat european modern și democrat. Moldova și-a restructurat sectorul bancar, care anterior o menținea izolată de investițiile globale. În ultimii 15 ani Georgia a stabilit un record în calitate de reformator. Zone de liber schimb profunde și cuprinzătoare alături de regimul scutirii de vize, oferite de către UE acestor trei țări ca urmare a muncii asidue depuse de ele, le-au adus mai aproape de restul Europei.

Între timp, Armenia a trecut printr-o schimbare politică majoră în 2018 și a realizat pași fermi în lupta anticorupție. Împreună cu Georgia, ea se bucură de una dintre cele mai mari rate ale creșterii din regiunile BERD. Azerbaidjan își dezvoltă politici pentru diversificarea sectoarelor sale non-petroliere. Belarus așează fundația comercializării întreprinderilor și băncilor de stat și a unei privatizări de la caz la caz, încurajând concomitent dezvoltarea sectorului privat.

Aceste reforme ar fi fost de neimaginat în urmă cu 10 ani. Sunt convins că, în ciuda numeroaselor probleme care mai persistă, și a unor evoluții uneori neașteptate, acesta e numai începutul.

BERD însăși a fost înființată după căderea Zidului Berlinului pentru a ajuta Europa în curs de dezvoltare să-și reconstruiască economii sănătoase de piață. Acum, când țările reformatoare de timpuriu ale Europei Centrale stau ferm pe propriile lor picioare, noi ne concentrăm din ce în ce pe mai mult pe regiuni care doresc – și pot – să treacă printr-o transformare economică similară.

În parteneriat cu Comisia Europeană și alte organe și donatori internaționali, BERD continuă să sprijine Europa de Est și Caucazul. Investitorii de astăzi aflați în căutarea următoarei povești de succes ar face bine să arunce o privire mai atentă la țările din EaP. Noi suntem pregătiți pentru a lucra împreună cu ei.

SURSA: Rador

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here