Poziția MAE român față de evenimentele din Kazahstan

Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

MAE subliniază importanţa soluţionării paşnice şi prin dialog intern incluziv a situaţiei din Kazahstan şi face apel la evitarea violenţelor şi incitării la violenţă. De asemenea, precizează că personalul Ambasadei României, în siguranţă şi că în Kazahstan se află aproximativ 100 de români, transmite News.ro.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a urmărit şi urmăreşte îndeaproape, încă de la declanşarea acestora, evoluţiile recente din Republica Kazahstan, unde în ultimele zile au avut loc mişcări de masă, însoţite şi de violenţe, pe fondul unor revendicări socio-economice, fiind introdusă starea de urgenţă pe tot teritoriul ţării.
”În conformitate cu poziţia Uniunii Europene cu privire la aceste evoluţii, MAE subliniază importanţa soluţionării paşnice şi prin dialog intern incluziv a situaţiei din Kazahstan. De asemenea, MAE face apel la evitarea violenţelor şi incitării la violenţă. MAE informează că personalul Ambasadei României la Nur-Sultan este în siguranţă. De asemenea, misiunea diplomatică a României în Kazahstan este în contact cu cei aproximativ 100 de cetăţeni români aflaţi în această ţară, în principal specialişti şi experţi angajaţi de companii private”, precizează instituţia.
Până în prezent, au fost primite doar două solicitări de informaţii privind programul zborurilor companiilor aeriene. MAE, prin intermediul Ambasadei României la Nur-Sultan, este pregătit să acorde asistenţă consulară în funcţie de solicitările existente.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Kazahstan: +77771926464.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here