„Aveți grijă la leoparzii zăpezilor, așa-numitele fantome ale munților. Specialiștii în domeniul politicii externe apelează la această nouă metaforă zoologică pentru a vorbi despre crizele ascunse care ar putea să ne muște anul viitor”, scrie Roger Boyes într-un editorial din The Times.
<< Uitați deocamdată de termenul suprautilizat al lui Nassim Nicholas Taleb – „lebedele negre”, care descrie evenimentele extreme, cum ar fi atacul de la 11 septembrie, care au efecte cataclismice și sfidează predicțiile. Pentru 2022, pericolele sunt de altă natură, mai degrabă ca rarisimii leoparzi ai zăpezilor din Asia Centrală, atât de frumos camuflați încât rămân feriți de ochiul omului. Trebuie să acordăm atenție acestor puncte fierbinți mascate, deoarece pot activa conflicte mai profunde în întreaga lume.
Desigur, există conflicte evidente – între Rusia și Ucraina, între China și Taiwan -, totuși, mecanismul diplomatic începe să intre în acțiune și, în ciuda zgomotului de sabie, nici Moscova, nici Beijingul nu pot fi suficient de pregătite pentru utilizarea directă a forței covârșitoare.
Pe măsură ce incertitudinea continuă, Occidentul începe să înțeleagă că libertățile ucrainene și cele taiwaneze sunt împletite. Asta ridică miza pentru cei doi presupuși agresori și poate pune în așteptare orice plan de invazie. S-ar putea să greșesc prin optimism, dar cel puțin aceste falii din estul Ucrainei și din strâmtorile Taiwanului sunt sub observație atentă, se elaborează scenarii de criză. Există un control occidental, chiar dacă este încă neclar pentru ce este dispus să lupte Occidentul.
Cu tot vacarmul legat de războiul din est, a fost ușor să-i ratezi pe leoparzii zăpezilor. Pot desluși cel puțin trei.
Primul este portul pakistanez Gwadar pe care China a încercat să-l transforme într-un oraș chinez de facto, legând provinciile sale vestice de Oceanul Indian. Importanța strategică supremă este reducerea vulnerabilității Chinei, pe timp de război, la o blocadă ostilă a strâmtorii Malacca, prin care 80% din petrolul său trece în Marea Chinei de Sud. Pakistanul este, prin urmare, pivotul inițiativei sale „O centură, un drum” și aproximativ 45 de miliarde de lire sterline sunt alocate așa-numitului coridor economic China-Pakistan.
Gwadar este bijuteria coroanei. Lucrări uriașe de construcție sunt în desfășurare pentru sutele de mii de muncitori chinezi anticipați, care vor locui în comunități închise. Se construiesc coridoare de transport terestre, se pun cabluri. Dar se întrevăd probleme la orizont. Un cleric islamic radical a fost implicat în proteste în masă, talibanii pakistanezi au atacat autobuzele care transportau muncitori chinezi spre șantiere, pescarii se plâng că traulerele chineze culeg belșugul. Localnicii se plâng de apa nepotabilă, de controale constante de securitate, de sârmă ghimpată și de paznicii din jurul instalațiilor chinezești.
Ar putea fi 2022 anul în care proiectul „O centură, un drum” va începe să se destrame în cel mai sensibil punct? Dacă s-ar întâmpla asta, ce se va alege de strategia maritimă a Beijingului și de ambițiile sale de-a avea o relație profitabilă cu noul guvern taliban din Afganistan?
Un al doilea punct de aprindere pândește în provincia siriană Latakia, inima lui Bashar al-Assad. Israelul, îngrijorat de faptul că împuterniciții iranieni se aprovizionează prin portul Latakia, a început misiuni clandestine de bombardare și perturbare în regiune. Dar Latakia este aproape de baza aeriană condusă de ruși de la Hmeimim, de unde controlează întreg spațiul aerian sirian. Până în prezent, nu există semne evidente de iritare față de Israel, ceea ce ridică întrebarea: este Rusia în secret dornică ca trupele susținute de Iran să fie eliminate? Assad, fiind forțat să-și predea spațiul aerian, s-ar putea să se întrebe cât de mult va dura acest scut. Relația complexă dintre Rusia, Israel, Siria și Iran este foarte fragilă. Va supraviețui anului viitor?
Al treilea leopard al zăpezii se ascunde în întunecată Coree de Nord. Capacitățile sale cibernetice perturbatoare au crescut într-un ritm incredibil în ultimul an, în timp ce lumea se uita în altă parte. Este unul dintre cele mai puțin conectate state din lume, dar rapoartele de informații spun că acum poate conta pe-o armată de 6.800 de hackeri, mulți dintre ei în străinătate. Prin „străinătate” mă refer la China, care rămâne protectorul-șef al lui Kim Jong-un.
Au existat deja campanii sofisticate de malware ale hackerilor pentru a se infiltra în băncile și posturile de televiziune sud-coreene. Există ransomware, spionaj și dezinformare. Aceste puteri vor fi testate într-un fel de paradă grandioasă – echivalentul cibernetic al unui test nuclear – când Coreea de Sud își va alege un nou președinte în martie. Scopul va fi de a arăta că Coreea de Sud este incapabilă să se apere.
Dacă acest lucru înseamnă un tur de forță inutil sau marchează o nouă insurgență combinată a puterii nucleare și cibernetice, ne va deveni mai clar pe măsură ce vom înainta în noul an. China se va confrunta cu o dilemă: ar trebui să continue să susțină activitățile lui Kim sau ar trebui să scoată ștecherul din priză?
Nu are rost să pretindem că 2022 va fi un an al stabilității. Prea mulți jucători au interes în exploatarea vulnerabilității. Vladimir Putin, nerăbdător cu privire la întârzierile în acordarea licenței conductei Nord Stream 2, va continua să-și modeleze politica energetică în jurul dorinței de-a scoate Ucraina din bucla de gaz. Scopul său strategic este să demonstreze că guvernul ucrainean este inutil. Dar va merge mai departe și va folosi creșterea prețurilor la gaze ca o modalitate de-a agrava criza costului vieții în Europa de Vest?
Este o reacție firească după doi ani de pandemie să-ți dorești o perioadă de convalescență geopolitică, în care o nouă generație de lideri cooperanți să iasă în prim-plan. Nicio șansă: autocrații de pretutindeni și-au folosit lockdown-urile pentru a pune la cale răutăți. >>
