Premierul britanic cere G7 să nu abandoneze Ucraina

Foto: Facebook

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut sâmbătă liderilor G7 să nu ”abandoneze” Ucraina după mai bine de patru luni de invazie rusă, avertizând asupra oricărei ”oboseli” în sprijinirea Kievului şi anunţând ajutor economic suplimentar, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

Guvernul Marii Britanii ”este pregătit să ofere 525 de milioane de dolari” Ucrainei, care se teme că va rămâne fără finanţare în toamnă, sub formă de garanţii pentru împrumuturi de la Banca Mondială, a indicat Downing Street într-un comunicat, în ajunul un summit al liderilor G7 (Franţa, Statele Unite, Regatul Unit, Germania, Italia, Canada şi Japonia) în sudul Germaniei.

Astfel, sprijinul financiar şi umanitar total al Londrei a ajuns la aproximativ 1,8 miliarde de dolari.

”Ucraina poate câştiga şi va câştiga. Dar ea are nevoie de sprijinul nostru pentru a face acest lucru. Nu este momentul să abandonăm Ucraina”, a insistat Boris Johnson.

Liderul britanic, aflat în dificultate pe plan intern, se află în fruntea sprijinului occidental pentru Ucraina în faţa invaziei ruse lansate în februarie. El a vizitat Kievul de două ori, iar Londra a oferit armatei ucrainene arme letale încă de la începutul invaziei.

Liderii G7 se reunesc de duminică în sudul Germaniei pentru un summit de trei zile, urmat de o reuniune a liderilor NATO la Madrid.

Potrivit Downing Street, Boris Johnson intenţionează să profite de intervenţia de luni a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la summit pentru a ”încuraja toate ţările G7 să sprijine Ucraina pe termen lung”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here