Premierul rus Mihail Mişustin la Shanghai: Rusia preţuieşte legăturile care o unesc de secole cu China

Premierul rus Mihail Mişustin, care se află într-o vizită în China, salută marţi relaţiile puternice între cele două ţări şi vrea o creştere a nivelului schimburilor comerciale, înaintea unei întâlniri prevăzute miercuri cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează AFP citată de News.ro.

”Rusia preţuieşte legăturile care o unesc de secole cu China”, a declarat premierul rus la un Forum Economic, la Shanghai, potrivit unei înregistrări video publicată de Ministerul rus de Externe.

”Sunt sigur că anul acesta vom atinge obiectivul stabilit de către şefii de stat Vladimir Putin şi Xi Jinping, de a ne creşte schimburile comerciale la 200 de miliarde de dolari”, a adăugat el, referindu-se la o cifră anunţată la un summit, în martie, la Moscova.

China este primul partener comercial al Rusiei, iar schimburile celor două ţări au atins un nivel-record – de 190 de miliarde de dolari – în 2022, potrivit unor date ale Vămii chineze.

Beijingul şi Moscova şi-au sporit în ultimii ani cooperarea economică şi contactele diplomatice, mai ales după invazia Ucranei de către Rusia, iar unii nalişti estimează că China domină această relaţie, având în vedere izolarea rusă pe scena internaţională.

Mişustin, care a sosit luni seara la Shanghai, participă la un Forum de Afaceri Rusia-China şi vizitează un institut de cercetare în domeniul petrochimiei, potrivit Kremlinului.

La forum au fost invitaţi un anunmit număr de oameni de afaceri ruşi – vizaţi de sancţiuni internaţionale – în sectoarele-cheie ale oţelului, minelor şi fertilizatorilor, potrivit agenţiei Bloomberg.

”APROFUNDAREA LEGĂTURILOR”

Vicepremierul însărcinat cu Energia Aleksandr Novak a participat şi el la forum.

”Aprovizionările energetice se dezvoltă la volume mari şi au crescut în mod considerabil în 2022. Iar în 2023 va avea loc altă creştere, cu aproximativ 40%”, s-a felicitat el, citat de agenţiile ruse de presă.

China a devenit anul trecut primul client al Rusiei în sectorul energetic, ceea ce a permis Moscovei – viată de sancţiuni din Occident din cauza Războiului rus din Ucraina – să-şi salveze de la prăbuşire exportul de gaze naturale.

Mihail Mişustin îşi continuă miercuri vizita la Beijing, unde urmează să fie primit de către preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul Li Qiang, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass.

”Anul trecut, Rusiei i-au fost impuse sancţiuni de o amploare fără precedent (…). Am rezistat şi ne continuăm dezvoltarea treptat”, a declarat el marţi la Forumul de la Shanghai.

”Sunt convins că aprofundarea legăturlor Rusiei cu China şi intensificarea cooperării vor avea un efect pozitiv asupra consolidării economiilor celor două ţări”, a subliniat el.

”COOPERARE NORMALĂ”

Întrebată despre eventuale critici din Occident cu privire la această relaţie bilaterală, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de extern, Mao Ning, a dat asigurări că este vorba despre o ”coperare economică şi comercială normală (…), în baza egalităţii şi avantajului reciproc”.

”Noi ne-am opus întotdeauna sancţiunilor unilaterale neautorizate de către Consiliul de Securitate al ONU şi jurisdicţiei extrateritoriale”, a subliniat ea.

”Cooperarea între china şi Rusia nu vizează nicio terţă parte şi nu autorizează niciun amestec sau coerciţie a vreunei terţe părţi”, a insistat ea.

Beijingul se declară neutru în acest conflict şi nu a condamnat nicidată în mod public invazia rusă a Ucrainei.

În februarie, guvernul chinez a publicat un document în care îndemna la o ”soluţionare politică” a conflictului şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor – inclusiv a Ucrainei.

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a invitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, la un summit, în martie, la Moscova, să efectueze o vizită la Beijing.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here