Preotul Visarion Alexa, reținut pentru agresiune sexuală. Prima reacție a BOR: „Vestea este absolut șocantă” – VIDEO

Sursa: Facebook

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de agresiune sexuală, a informat, sâmbătă, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES; că ar fi vorba despre preotul Visarion Alexa.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, în data de 17 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

„Poliţiştii au demarat de îndată investigaţiile, iar ulterior, vineri, bănuitul a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere legală”, se precizează în comunicat.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, menţionează DGPMB.

„Vestea este una absolut șocantă. Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Potrivit acestuia, Arhiepiscopia Bucureștilor va începe propria anchetă, iar dacă acuzațiile aduse preotului Visarion Alexa vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul va fi judecat în „Consistoriul bisericesc”.

Doamne-ajută! | Mașina care-l ducea pe Teodosie, prinsă cu 235/h

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here