Mihai Bucuioc la evenimentul de lansare a strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, in Bucuresti, luni, 10 decembrie 2018. Inquam Photos / Octav Ganea

Mihai Busuioc, numit de Liviu Dragnea președinte al Curții de Conturi, locuiește într-o casă a RAAPPS, deși are o avere impresionantă, cu conturi de sute de mii în euro și dolari, împrumuturi de zeci de mii de euro acordate unor prieteni, apartament în București, dezvăluie Europa Liberă.

Mihai Busuioc este un apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, fiind numit în acestă funcție în 2017. Pe atunci, Busuioc era secretarul general al Guvernului. A absolvit o facultate de drept privată, a fost secretar adjunct la ministerul Dezvoltării, când Dragnea era ministru și este absolvent al Colegiului Național de Apărare.

Începând din iunie 2018, pe lângă președintele în exercițiu, foștii președinți de stat, premierul și președinții Camerei Deputaților și Senatului, pot primi reședințe oficiale: Președintele Curții Constituționale, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Curții de Conturi, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Academiei Române. Pentru toate aceste categorii de demnitari, cheltuielile cu întreținerea acestor imobile sunt gratuite.

Dintre toți aceștia, președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, a solicitat și primit locuință de procol de la RAAPPS, deși deține un apartament în București și venituri anuale, împreună cu familia, în valoare de 677.000 de lei. Toate cheltuielile cu această locuință sunt suportate de Regia de stat, în baza unei ordonanțe de urgență, semnată de Viorica Dăncilă și de Eugen Teodorovici.

La solicitarea jurnaliștilor de la Europa Liberă, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a trimis următorul răspuns: ”(…) Președintele Curții de Conturi Mihai Busuioc și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, au solicitat și primit „din fondul locativ administrat de R.A.-A.P.P.S., un apartament situat în București, cu destinația de reședință oficială”, se arată într-un răspuns al RAAPPS către Radio Europa Liberă.

Mihai Busuioc deține încă din 2008 un apartament, proprietate personală, în București. Jurnaliștii Europa Liberă au încercat să afle de la președintele Curții de Conturi care sunt motivele pentru care a cerut o locuință de la stat, dar până la publicarea materialului nu au primit un răspuns.

Cheltuieli suportate de stat

Prin aceeași ordonanță din 2018, după introducerea unui nou articol, beneficiarii de reședințe oficiale sunt scutiți de plata tuturor utilităților. Astfel, „Cheltuielile de întreținere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea și uzura mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, taxele și impozitele pe clădiri și terenuri aferente utilizării reședinței oficiale se suportă din fondurile R.A.- A.P.P.S”, se arată în ordonanța de urgență a lui Dăncilă.

Mihai Busuioc are o avere impresionantă, câștigată exclusiv din exercitarea unor funcții publice. Astfel, el deține, în coproprietate, un teren în Corbeanca – Ilfov, un apartament de 88 metri pătrați în București cumpărat în 2003, aproape 1 milion de lei, 140.000 de euro și 277.000 de dolari în conturi bancare, incljusiv în două bănci americane. A câștigat anul trecut 293.000 de lei ca președinte al Curții de Conturi, la care se adaugă salariul soției, adică 384.000 de lei ca angajată a unui birou notarial. Busuioc a avut dare de mână și a împrumutat și două persoane cu suma de 27.000 de euro.

Mihai Busuioc este un apropiat a fostului lider PSD Liviu Dragnea, fiind numit în acestă funcție în 2017. Pe atunci, Busuioc era secretarul general al Guvernului. El a absolvit o facultate de drept privată, a fost secretar adjunct la ministerul Dezvoltării când Dragnea era ministru, a absolvit Colegiul Național de Apărare, anterior fiind conducător de carte funciară la primăria Sectorului 4.

Textul integral poate fi citit aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here