Preşedintele Iohannis, primit de omologul bulgar

Sursa: Twitter

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Bulgaria, a fost primit, miercuri, la Sofia, de omologul Rumen Radev, transmite Agerpres.ro.

Ceremonia primirii oficiale a avut loc în Piaţa „Sf. Alexandru Nevski” din Sofia.

Din delegaţia şefului statului fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu şi Delia Dinu.

Cei doi preşedinţi urmează să aibă, la Administraţia Prezidenţială a Republicii Bulgaria, convorbiri tête-à-tête şi oficiale. Ulterior, cei doi înalţi oficiali vor semna Declaraţia privind Parteneriatul Strategic şi vor susţine declaraţii comune de presă.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Declaraţia de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice, promovarea energiei verzi.

De asemenea, documentul se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum şi la colaborarea întărită în domeniile apărării şi securităţii, în contextul dificultăţilor numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Kievului, întărirea Flancului estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.

Printre subiectele de pe agenda de discuţii a celor doi şefi de stat se află dezvoltarea schimburilor economice şi a investiţiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătăţirii infrastructurii fluviale şi rutiere, precum şi avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independenţa şi securitatea energetică a celor două ţări.

Preşedintele Iohannis şi omologul bulgar vor discuta şi despre obiectivul comun al aderării la spaţiul Schengen şi vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an, a menţionat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Cei doi şefi de stat vor aborda şi aspecte legate de combaterea migraţiei ilegale şi protejarea mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, pornind de la deciziile adoptate la Consiliul European din februarie.

Războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia, alături de sprijinul susţinut pentru Ucraina şi Republica Moldova se vor afla pe agenda celor doi lideri. De asemenea, va fi abordat stadiul pregătirii Summitului NATO de la Vilnius.

Presa bulgară: Iohannis şi Radev ar trebui să vorbească despre criza Euroins, care ameninţă sectorul asigurărilor din România, dar şi piaţa de capital din Bulgaria

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here