Preşedintele Parlamentului ungar: Europa e ameninţată de un viitor străin de toate valorile care au însufleţit continentul nostru

Sursa: Wikipedia

Europa este ameninţată de un viitor străin, un viitor străin de toate valorile care au însufleţit continentul nostru în ultimele două milenii şi care l-au poziţionat în elita lumii, a declarat vineri László Kövér, preşedintele parlamentului ungar, la conferinţa Consiliului European de Cooperare Civică (EuCET), organizată la Budapesta, conform MTI.

El a vorbit despre ”atacul” asupra instituţiei familiei şi despre eliminarea prin lege a diferenţelor biologice dintre bărbaţi şi femei în civilizaţia occidentală pe care a descris-o drept ”o mină de teren care poate distruge începând de la baze societăţile occidentale aşa cum le cunoaştem astăzi”, despre migraţia ilegală în direcţia Europei şi despre desfiinţarea securităţii energetice sub pretextul protecţiei climatice, ca ”mijloc de destabilizare economică a statelor europene”, potrivit News.ro.

El a declarat că participanţii la conferinţă s-au reunit pentru a preveni înstrăinarea poporului european de pământul său natal.
“Nu vrem ca omul european să fie deposedat de valorile sale creştine şi de cultura sa naţională, care constituie fundamentele civilizaţiei occidentale; nu vrem ca omul european să devină un apatrid din punct de vedere spiritual şi emoţional”, a spus preşedintele parlamentului.

”Obiectivul nostru comun este ca urmaşii noştri, copiii, nepoţii şi strănepoţii născuţi sau care se vor naşte să nu fie nevoiţi niciodată, indiferent de motiv sau de circumstanţe, să se simtă pe un teritoriu străin în Europa şi în lumea occidentală în sens larg, să nu se simtă străini pe pământul natal”, a adăugat László Kövér, membru FIDESZ.

În opinia politicianului, în lumea occidentală de astăzi, statul, libertatea şi ordinea tuturor naţiunilor, inclusiv statul maghiar, sunt ameninţate de o nouă aspiraţie imperială.

”Aceasta nu este altceva decât o încercare a puterilor private globale de a subjuga definitiv statele democratice şi de a elimina libertatea individuală de care lumea s-a bucurat până acum. Pentru că povara socială a economiei globale este suportată de statele lumii occidentale, însă beneficiile financiare ale economiei sunt culese de puterile private globale.Una din tendinţele cele mai primejdioase ale transformării societăţii este terorismul împotriva identităţii de gen, adică atacul asupra identităţilor de gen masculină şi feminină şi, prin urmare, asupra instituţiei familiei, sau, conform terminologiei actuale din lumea occidentală, teoriile LGBTQ şi de gen”, a apreciat László Kövér.

El a afirmat că abolirea legală a diferenţelor biologice dintre bărbaţi şi femei în civilizaţia occidentală este o mină de teren care poate distruge începând de la baze societăţile occidentale aşa cum le cunoaştem astăzi.

O altă ameninţare destabilizatoare – conform spuselor politicianului – este reprezentată de migraţia ilegală în direcţia Europei, despre care se spune că este necesară din cauza lipsei de forţă de muncă în Uniunea Europeană.

Preşedintele parlamentului a precizat: cele 100 de miliarde de euro alocate de UE şi de statele membre pentru gestionarea migraţiei ar trebui să fie cheltuite pentru a facilita angajarea în muncă a celor 12 milioane de tineri europeni între 20 şi 34 de ani care sunt în prezent şomeri.

Desfiinţarea securităţii energetice sub pretextul protecţiei climatice este, de asemenea, un mijloc de destabilizare economică a statelor europene, a continuat László Kövér.

El consideră că birocraţii Uniunii Europene de la Bruxelles lucrează la abolirea treptată a statelor naţionale europene şi la crearea Statelor Unite ale Europei, la ordinul puterilor private. Nici planul de desfiinţare a statului şi nici cel de creare a Statelor Unite ale Europei nu sunt idei noi, deoarece Lenin le-a formulat încă din 1915, a remarcat preşedintele parlamentului ungar.

”Singura diferenţă semnificativă între Lenin şi reprezentanţii puterilor private globale de astăzi este că Lenin şi ai lui nu dispuneau de o infrastructură digitală cu acoperire globală”, a adăugat el.

”Singura modalitate de a împiedica planurile ce vizează o putere globală este restabilirea, în lumea occidentală, a echilibrului de putere destrămat între puterile private globale şi statele ca puteri publice. Cu alte cuvinte, dacă alegătorii europeni îi vor alunga în 2024 pe actualii birocraţi de la Bruxelles, aceştia din urmă nu vor putea desfiinţa statele naţionale europene”, a spus László Kövér în discursul său.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here