Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că se aşteaptă că în acest an să fie numit un nou ministru al Apărării, după demisia lui Ionuţ Moşteanu, şi a declarat că se va consulta cu preşedintele Nicuşor Dan în această privinţă. Fritz consideră că Ministerul Apărării trebuie condus de oameni politici, ”nu de tehnocraţi fără greutate politică”, relatează News.ro.
”O să facem nominalizarea noastră în perioada imediat următoare. Eu mă aştept ca anul acesta să avem un nou ministru al Apărării şi vom anunţa numele atunci când l-am nominalizat. Bineînţeles că mă voi consulta şi cu domnul preşedinte, aşa cum am făcut şi data trecută şi da, cred în continuare că un minister greu, cu greutate, cu importanţă naţională, internaţională, trebuie condus de oameni politici, nu de tehnocraţi fără greutate politică”, a afirmat preşedintele USR, luni, într-o conferinţă de presă.














