Prezidenţiale 2024 | Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri la cele două tururi de scrutin

Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional, pe 24 noiembrie, la primul tur de scrutin, şi pe 8 decembrie, la cel de-al doilea tur al prezidenţialelor, potrivit Agerpres.

Potrivit unor decizii BEC, au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile pentru preşedintele României:
* Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS
* Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
* The Center for International Reserch and Analyses
* ARA Public Opinion SRL

Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.

De asemenea, operatorii de sondaj au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc duminică, iar cel de-al doilea – peste două săptămâni, pe data de 8 decembrie.

Alegeri prezidențiale 2024 | Peste 18 milioane de români din ţară, aşteptaţi duminică la urne/ Secţiile de vot se deschid la 7.00 şi se închid la 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la 23.59