Prima întâlnire bilaterală a lui Joe Biden, în calitate de președinte

Preşedintele american, Joe Biden, a discutat cu prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, în prima sa întâlnire bilaterală cu un lider străin de când a preluat mandatul, transmite News.ro.

Cei doi au subliniat priorităţile comune privind climatul şi China, inclusiv eliberarea a doi canadieni reţinuţi acolo, relatează BBC. Cele două naţiuni au promis să se alinieze obiectivelor privind cllimatul pentru a obţine zero emisii până în 2050.

Canada este deseori destinaţia aleasă de un preşedinte american pentru prima călătorie în străinătate, însă criza sanitară a făcut ca întâlnirea de marţi seară să aibă loc virtual.

Biden, democrat, speră să stabilească o bună legătură cu Trudeau, liberal, a cărui relaţie cu fostul preşedinte american Donald Trump, republican, a fost considerată deseori dificilă.

Trudeau şi-a luat angajamanentul să colaboreze cu SUA pentru a depăşi dificultăţile cauzate de Covid-19, dar şi „să ne exercităm influenţa în lume”.

Biden şi Trudeau nu au acceptat întrebări din partea jurnaliştilor, practică neobişnuită la Washington pentru un eveniment bilateral de acest fel.

O problemă importantă discutată a fost reţinerea în închisoare în China, din 2018, a doi canadieni acuzaţi de spionaj. Oficialii canadieni susţin că bărbaţii au fost arestaţi ca răspuns la arestarea directorului Huawei Meng Wanzhou printr-un mandat american.

Michael Spavor şi Michael Kovrig au fost arestaţi în China în 2018 şi puşi oficial sub acuzare în iunie 2020.

Făcând apel la eliberarea lor după întâlnire, Biden a spus: „Oamenii nu sunt jetoane de troc. Vom lucra împreună până ce vom obţine revenirea lor în siguranţă”.

Legat de problema schimbărilor climatice, la începutul întâlnirii, Trudeau a criticat administraţia Trump şi i-a mulţumit lui Biden că s-a implicat.

Cei doi lideri nu au comentat public asupra deciziei Casei Albe de a anula proiectul oleoductului Keystone XL, care ar fi transportat petrol din provincia Alberta în rafinăriile americane.

La scurt timp după preluarea mandatului, Biden a semnat un ordin executiv care bloca dezvoltarea proiectului. Trudeau s-a declarat atunci „dezamăgit”. Marţi, înainte de întâlnire, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, le-a spus reporterior că Biden i-a transmis clar lui Trudeau că proiectul „nu este în interesul Statelor Unite” şi că SUA încearcă să soluţioneze criza climatică în timp ce creează locuri de muncă bine plătite.

SUA şi Canada împărtăşesc unul dintre cele mai mari parteneriate comerciale din lume, un schimb zilnic de bunuri şi servicii în valoare de 2 miliarde de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here