Prinţul Harry va asista la încoronarea regelui Charles fără Meghan Markle

Prinţul Harry va veni la încoronarea regelui Charles al III-lea, dar soția sa, ducesa de Sussex, nu va fi prezentă, a anunţat miercuri Palatul Buckingham.

S-au făcut speculaţii cu privire la participarea cuplului la încoronare, însă prinul Harry va veni singur, relatează News.ro.

El se va alătura celor peste 2.000 de oaspeţi la Westminster Abbey pe 6 mai.

Va fi prima dată când Harry va fi văzut alături de Familia Regală de la lansarea cărţii sale de memorii, „Rezerva”. Volumul a dezvăluit amploarea tensiunilor din familie şi de atunci el a declarat că se simte „altfel” faţă de restul familiei sale.

Prinţul Harry şi Meghan Markle, care locuiesc în California, Statele Unite, au fost contactaţi prin e-mail în urmă cu mai bine de o lună referitor la participarea la încoronare.

Dar până acum nu se ştia dacă vor asista la ceremonie, alături de alţi membri ai Familiei Regale, personalităţi publice, lideri mondiali şi 450 de reprezentanţi ai organizaţiilor caritabile şi ai grupurilor comunitare.

Este de aşteptat ca William, în calitate de Prinţ de Wales, să aibă un rol proeminent la încoronare.

Pe lângă slujba de încoronare, există un weekend plin de evenimente publice şi concerte, la care familia regală este aşteptată să participe.

Prinţul Harry şi-a făcut o apariţie neaşteptată la Londra în martie, la tribunal, într-un caz împotriva Associated Newspapers pe care o acuză de încălcarea vieţii private.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here