Proaspăt aleasă europarlamentar, Diana Şoşoacă a mers la Ambasada Rusiei la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Rusiei

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Proaspăt aleasă europarlamentar, Diana Şoşoacă a mers marţi, la Ambasada Rusiei, la un eveniment organizat marţi, cu ocazia Zilei Rusiei, la care noul ambasador a afirmat că sursele crizei actuale din Ucraina se află în extinderea neocolonială a statelor NATO şi UE, informează News.ro. Diplomatul a vorbit şi despre posibilitatea ca Rusia şi Români să relanseze ”legăturile rupte”, subliniind că aceasta depinde de de ”disponibilitatea României de a-şi abandona cursul neprietenos faţă de Rusia”.

Conform reprezentanţei diplomatice, la eveniment au fost prezenţi ”reprezentanţi ai Parlamentului României, ai corpului diplomatic străin, ai cercurilor de afaceri româneşti, clerici, oameni de ştiinţă şi cultură, jurnalişti şi compatrioţi”.

”Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei în România, Vladimir Lipaev, s-a adresat celor prezenţi cu un discurs de bun venit. În discursul său, diplomatul a remarcat că originile crizei actuale din Ucraina izvorăsc din expansiunea neocolonială a statelor NATO şi ale Uniunii Europene, care sunt obişnuite să-şi construiască bunăstarea în detrimentul altor popoare şi al resurselor lor naturale. Rusia luptă astăzi nu numai pentru propria libertate şi suveranitate, ci şi pentru dreptul tuturor ţărilor care se străduiesc să urmeze un curs independent orientat la nivel naţional, de a spune „nu” revendicărilor geopolitice şi geo-economice ale „Occidentului colectiv”, care nu se poate împăca cu faptul că în secolul al XXI-lea cineva îndrăzneşte să-i reziste”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

De asemenea, ambasadorul a subliniat că Rusia şi România au potenţialul de a relansa legăturile rupte, dar ”realizarea unui astfel de potenţial va depinde de disponibilitatea României de a-şi abandona cursul neprietenos faţă de Rusia”.

Informaţia referitoare la prezenţa Dianei Şoşoacă la Ambasada Federaţiei Ruse a fost difuzată prima dată de G4Media, care a prezentat şi imagini cu aceasta alături de ambasador, dar şi de alţi participanţi la recepţie.

În februarie 2023, senatoarea Diana Şoşoacă s-a numărat printre participanţii la recepţia organizată de Ambasada Rusiei cu ocazia Zilei Diplomatului Rus, unde, conform anunţului Ambasadei au fost expuse fotografii ”dedicate Operaţiunii Militare Speciale a Rusiei în Ucraina (OMS), misiunii umanitare a Rusiei în regiunile Donbas, Zaporojie şi Herson”.

În martie 2022, Diana Şoşoacă a făcut parte dintr-un grup de patru parlamentari care s-au întâlnit cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Valery Kuzmin, pe tema Memoriului privind Neutralitatea României, Pacea de la Bucureşti. Din delegaţie au mai făcut parte şi deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă. Ei i-au transmis ambasadorului rus dorinţa de neutralitate a României şi disponibilitatea de a media negocieri de pace la Bucureşti..

În mai 2022, şase parlamentari, între care Diana Şoşoacă şi Dumitru Coarnă, au solicitat, într-o scrisoare deschisă adresată mai multor instituţii, între care SRI şi SIE, să fie făcute „demersuri diplomatice” pentru „negocieri în vederea încetării ostilităţilor” din Ucraina. „Odată ce acceptăm să trimitem muniţie de război în Ucraina, (…) ne constituim în parte beligerantă”, susţin ei. Hackerii pro-ruşi din gruparea Killnet au apreciat la acel moment gestul acestora şi au postat o fotografie cu Şoşoacă.
Citiți și:
https://universul.net/youtube-se-autosaboteaza-in-timp-ce-cauta-sa-elimine-propaganda-rusa-algoritmul-sau-continua-sa-promoveze-videoclipuri-pro-kremlin/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here