Problema e la nivel de CEO

Sursa: Pixabay

„Ultimul val de semnalizare a virtuții corporative nu ar trebui să fie luat ca un semn că vine o nouă eră a capitalismului părţilor interesate. Dimpotrivă, liderii corporativi simt presiunea publicului și încearcă să se poziționeze ca parte a soluției la problemele pe care le-au cauzat”, scrie Daron Acemoglu, pentru Project Syndicate.

Recent, ExxonMobil a anunțat un plan pe cinci ani pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îşi proclamă angajamentul față de un viitor ecologic. Gigantul tutunului, Philip Morris, își promovează planurile de a-i ajuta pe fumători să renunțe. Facebook solicită noi reglementări pe internet. Iar aceste mișcări vin la mai puțin de doi ani după ce Business Roundtable, reprezentând directorii executivi ai celor mai mari corporații americane, a emis o declarație prin care solicita ca afacerile să deservească toate părțile interesate.

Inaugurează, azi, directorii executivi din corporații o nouă eră a responsabilității corporative? Sau doar își protejează propria putere?

Timp de decenii, liderii de afaceri și din mediul academic au crezut că unicul angajament al corporațiilor era față de acționarii lor. Anterior o viziune marginală, sub forma unui articol de opinie publicaat de Milton Friedman, în 1970, în New York Times – „The Social Responsibility of Business Is to Increase Its Profits” – a mutat această perspectivă spre mainstream. A câștigat un nou impuls în mediul academic, ca urmare a articolelor lui Michael Jensen, de la Harvard Business School, care au oferit sprijin teoretic și empiric pentru doctrina lui Friedman. De exemplu, într-o lucrare influentă, Jensen și Kevin Murphy, de la Universitatea din California de Sud, au estimat că salariul mediu al CEO-ului a crescut cu doar 3,25 USD pentru fiecare valoare de 1.000 USD pe care a creat-o, subliniind nevoia unei legături și mai strânse între compensația directorului executiv și valoarea acționarului.

Dar această cercetare academică urmărea mai mult decât să orienteze tendința. În anii 1980, CEO-uri precum Jack Welch, de la General Electric, și numeroase companii de consultanță în management normalizaseră deja preocuparea privind valoarea acționarilor. Corporațiile au început să își reducă forța de muncă, limitând creșterea salariilor și delocalizând sarcinile – totul în numele oferirii unei valori mai bune acționarilor.

Deși susținătorii primatului acționarilor nu ar fi aprobat tipul de fraudă care a devenit asociat cu Enron, WorldCom și alte asemenea cazuri, era ușor de observat cum o obsesie cu creșterea prețului acțiunilor i-ar putea determina pe unii directori să meargă prea departe. Acum există un acord în creștere conform căruia maximizarea valorii acționarilor nu ar trebui să fie singurul scop al unei corporații. Cu toate acestea, mai puțin evident este ce model ar trebui adoptat în schimb.

Ar trebui să întocmim o nouă cartă pentru directori, astfel încât aceștia să se simtă împuterniciți să ia în considerare un set mai larg de interese? Business Roundtable aşa pare să creadă. Dar aș avertiza împotriva oricărei soluții care oferă și mai multă discreție conducerii. Problema primatului acționarilor nu a fost doar faptul că a creat o obsesie cu prețurile acțiunilor și i-a pus pe muncitori împotriva acționarilor; a fost faptul că a acordat o cantitate masivă de putere managerilor de top.

Mulți CEO își conduc acum companiile în conformitate cu propria viziune personală. Există o supraveghere socială foarte mică, iar compensațiile executivilor au crescut. În ciuda dificultăților fără precedent cauzate de pandemie, directorii executivi ai companiilor afectate au dus acasă zeci de milioane de dolari, anul trecut.

Atunci când directorii executivi împuterniciți excesiv primesc un mandat vag de a urmări interesele părților interesate după cum consideră ei potrivit, abuzurile vor fi sigure. Unele companii ar putea pune la bătaie milioane de dolari către proiectul de suflet al CEO-ului (fie el Muzeul Metropolitan de Artă sau un program de școală charter), sau către cauze „filantropice” care sunt într-adevăr doar forme mascate de trafic de influență.

Conform structurii actuale a stimulentelor, corporațiile nu prea pot opri colectarea de cantități uriașe de date despre consumatori, privarea de putere a lucrătorilor și a cetățenilor și stabilirea unor noi forme de supraveghere tiranice – chiar și atunci când își promovează filantropia și virtutea. Cu siguranță nu există nimic care să le împiedice să urmărească o automatizare excesivă pentru a reduce costurile cu forța de muncă, distrugând locurile de muncă doar pentru a câștiga câțiva bani pentru acționari. Modul de a inversa aceste tendințe antisociale presupune o abordare în două direcții, care este foarte diferită de ceea ce ar prefera Business Roundtable.

În primul rând, constrângerile legale și instituționale ale executivilor de top trebuie consolidate. De prea mult timp, managerii au evitat urmărirea penală pentru comportament penal. Chiar și abuzurile colosale care au condus la criza financiară din 2008 au rămas aproape complet nepedepsite. După cum subliniază jurnalistul Jesse Eisinger, peisajul juridic favorabil executivilor de astăzi datorează mult tendinței ambițioase și egoiste a procurorilor de a evita acuzațiile penale împotriva companiilor și managerilor, pentru a-și continua cariera.

Mai important, este necesară o legislație care să stabilească linii roșii mai clare. Nu ar trebui lăsat la latitudinea directorilor executivi să decidă dacă se angajează în evaziune fiscală agresivă și apoi să plătească singuri din încasări. Reducerea amprentei de carbon nu ar trebui să fie opţională pentru companii. Și trebuie urgent să redirecționăm schimbările tehnologice, împingând corporațiile departe de automatizarea necontenită. Toate aceste aspecte influențează perspectivele pentru menținerea unei societăți funcționale; nu trebuie lăsate la latitudinea directorilor executivi interesați.

Al doilea element este complementar primului. ExxonMobil, Philip Morris și Facebook dau semnale de virtute deoarece se află sub o presiune din ce în ce mai mare din partea societății civile, iar nu pentru că directorii executivi ai acestora au devenit dintr-o dată mai altruişti. Acest tip de presiune este necesară acum pentru a bloca orice reformă care le-ar oferi directorilor și mai multă discreție. Dar activismul civic funcționează mai bine atunci când legile specifică ceea ce se consideră a fi un comportament corporativ inacceptabil, fie că este evaziune fiscală, automatizare excesivă, poluare sau trucuri contabile pentru a îmbogăți acționarii și managerii lacomi.

Nu există niciun motiv să credem că ExxonMobil, Philip Morris și Facebook sunt hotărâte să-şi revizuiască modelele de afaceri social distructive. Eforturile lor de relații publice reflectă presiunea pe care o resimt. Activismul civic începe să funcționeze și ar putea deveni și mai eficient.

Dar acest lucru va necesita o mai bună organizare și cerințe mai puternice transmise corporațiilor – nu campanii de albire menite să dezamorseze critica și să demobilizeze criticii.

Responsabilitatea corporativă este prea importantă pentru a fi lăsată în mâinile liderilor corporativi.

Vaccinurile pentru COVID-19 și interesul național al SUA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here