Procesul penal al lui Donald Trump, stabilit pentru martie 2024

Un judecător din New York a stabilit data procesului penal împotriva fostului preşedinte Donald Trump, la 25 martie 2024, ceea ce ar putea crea un spectacol mediatic în plin sezon al primarelor prezidenţiale republicane, transmite CNN, potrivit News.ro.

Data procesului a fost stabilită în timpul unei scurte audieri marţi, în care judecătorul Juan Merchan i-a citit lui Trump un ordin cu privire la ceea ce poate şi ce nu poate spune public despre caz şi despre dovezile pe care echipa sa juridică le va obţine de la procurori pentru a se pregăti pentru proces.

Trump a apărut de la distanţă prin intermediul unei transmisii video, astfel încât judecătorul să poată comunica cu el în sala de judecată.

Fostul preşedinte a vorbit doar pentru a confirma că are o copie a ordinului de protecţie pentru acest caz.

„Da, o am”, a spus el.

Avocatul lui Trump a declarat că fostul preşedinte rămâne îngrijorat că ordinul încalcă drepturile sale din Primul Amendament.

”Înţelege că trebuie să se conformeze ordinului, iar dacă nu o face, încalcă ordinul dumneavoastră”, a spus Blanche în timpul audierii.

Merchan a reiterat că nu există un ordin de tăcere în vigoare şi că Trump se poate apăra public de acuzaţiile legate de acest caz.

”Cu siguranţă nu este în niciun fel intenţia mea de a împiedica în vreun fel capacitatea domnului Trump de a face campanie pentru preşedinţia Statelor Unite”, a spus judecătorul.

„El este liber să se apere împotriva acestor acuzaţii. El este liber să facă campanie”, a adăugat Merchan.

„El este liber să facă aproape orice care nu încalcă termenii specifici ai ordinului de protecţie”, a adăugat magistratul.

Judecătorul i-a avertizat pe avocaţi că încălcarea ordinului de către Trump ar putea duce la sancţiuni.

„Încălcarea unui ordin judecătoresc sau a unui mandat judecătoresc ar putea duce la sancţiuni care includ constatarea de sfidare, care se pedepseşte”, a spus Merchan.

Luna trecută, Trump a pledat nevinovat la 34 de capete de acuzare pentru falsificare de registre de afaceri cu intenţia de a ascunde un comportament ilegal legat de campania sa prezidenţială din 2016.

Acuzaţiile penale decurg din ancheta procurorului Alvin Bragg privind plăţile efectuate în timpul campaniei din 2016 către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels, care a afirmat că a avut o relaţie cu Trump, lucru pe care acesta îl neagă.

Fosta jurnalistă E. Jean Carroll vrea daune de 10 milioane de dolari pentru declaraţiile făcute de Donald Trump după verdict

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here