În timp ce Tsai Ing-wen vizitează America, noi vizităm insula Kinmen, situată la 3 km de coasta chineză, notează The Economist.
<< Gândiți-vă astfel: dacă Taiwanul ar fi linia frontului într-un conflict între America și China, atunci într-o confruntare între Taiwan și China, acest rol ar fi jucat de insula Kinmen, aflată la 187 km de Taiwanul care o administrează, dar la numai 3 km distanță de China, care nu o administrează.
Kinmen, cu o suprafață de doar 150 km pătrați, este insula principală dintr-un arhipelag taiwanez cu 142.000 de locuitori, la gura de vărsare a golfului Xiamen, lângă provincia Fujian din sudul Chinei. Pe plajele sale, se întind ruginitele baricade anti-navă (foto). Linia orizontului orașului chinez Xiamen, un oraș sub-provincial, masiv în comparație cu Kinmen, este vizibilă de pe malurile sale. În 2001, a început să opereze o linie de feribot către Xiamen, transformând insula într-un centru de turism și de schimb comercial. Mulți din Kinmen ar dori să fie și mai aproape – unii au propus construirea unui pod și doresc conectarea rețelelor electrice. Ei speră nu doar să facă din Kinmen un loc mai prosper, ci speră și că o integrare mai strânsă cu continentul ar putea fi cea mai bună modalitate de a evita un atac. „America, China, Taiwan, orice ați face, lăsați-ne în pace”, spune Chen Yang-hue, un consilier local. El este unul dintre cei câțiva politicieni locali care au cerut, în februarie, retragerea trupelor Taiwanului și „demilitarizarea” insulei. Guvernul central al Taiwanului nu a dat un răspuns.
Insulele Kinmen au fost izolate de teritoriul continental chinez în 1949, când au devenit linia frontului războiului civil chinez dintre naționaliști, care au scăpat în Taiwan și au devenit entitatea autonomă cunoscută sub numele de Republica Chineză, și comuniști, care au câștigat controlul asupra teritoriului continental și au creat Republica Populară Chineză.
Timp de decenii, Kinmen a suferit bombardamente regulate din partea Chinei, chiar și atunci când Taiwan a transformat zona într-o garnizoană, cu până la 100.000 de soldați staționați acolo. Oamenii din Kinmen au fost obligați să transporte provizii pentru soldați, să trăiască sub stare de asediu și să se antreneze în unități de luptă din sate, începând cu vârsta de 16 ani. Hong Ming-hwa, în vârstă de 88 de ani, era lucrător portuar atunci când China a bombardat Kinmen, în 1958, trăgând peste 470.000 de proiectile în 44 de zile. Peste 600 de oameni au murit. Acesta își amintește soldați fugind, în timp ce el și alți localnici treceau printre cadavre în apă pentru a salva cât mai multe persoane puteau. „Dacă nu era Kinmen atunci, nu ar fi fost nici Taiwan acum”, spune el.
Mulți localnici din Kinmen simt că Taiwan le datorează pacea. Politicienii lor pro-China se plâng de faptul că politica Taiwanului îi țin în loc prosperitatea kinmenezilor și că au fost lăsați în urmă în timp ce China continentală și restul Taiwanului prosperă. Aceasta este o iluzie: în 2021, venitul mediu pe persoană, în Kinmen, era de aproximativ 13.200 de dolari, comparativ cu 21.800 de dolari în Taipei, capitala Taiwanului, și 9.980 de dolari în Xiamen.
Dar contrastul dintre satele adormite din Kinmen și zgârie-norii din Xiamen stârnește în continuare invidie. Kinmenezii doresc să facă parte din creșterea Chinei, iar China dorește să investească, spune Chen Yu-Jen, care reprezintă Kinmen în parlamentul național: „Ne vor trata bine, ne vor face un model și Kinmen se va dezvolta și prospera. Dar Taiwan nu va accepta asta”.
Cu privire la amenințarea securității Kinmenului, susținătorii demilitarizării arată cu degetul spre Taiwan, nu spre China. China nu dorește să atace Kinmen în primul rând pentru că face parte din familie, argumentează consilierul Chen. Dar cei 3.000 de soldați taiwanezi staționați în Kinmen sunt un „ghimpe” în coasta Chinei, care ar trebui îndepărtat, spune el. „Dacă nu reprezentăm o amenințare, nu ne vor face rău”, spune el.
Unora, argumentele li se par naive. Kinmenezii nu discută dacă pacea prin integrarea cu China ar însemna o pierdere a libertăților, spune Wang Ling, 37 de ani. Wang a crescut în Kinmen și a mers la universitate în Taipei. Obișnuia să se certe cu colegii săi taiwanezi, insistând că este chinezoaică datorită moștenirii fujianeze a Kinmenului. Locuitorii din Kinmen vorbesc dialectul fujianez sudic, precum locuitorii din Xiamen. Mulți trăiesc încă în case tradiționale fujianeze, cu acoperișuri roșii, curbate. Dar, treptat, și-a dat seama că afinitatea sa față de China este culturală, nu politică. În Taipei, s-a alăturat campaniilor pentru drepturile în sfera muncii. Ulterior, a studiat la Beijing, unde a văzut cum sunt suprimați activiștii din mișcările de la firul ierbii. Acum se consideră taiwaneză. Atunci când interacționează cu oficialii chinezi, politicienii din Kinmen acționează deja „ca niște copii obedienți”, nu ca egali ai lor.
Și doar pentru că Kinmen spune „fără război”, asta nu înseamnă că acest lucru nu se va întâmpla, spune Tung Sen-po, un consilier local, care se opune planului de demilitarizare, considerându-l nerealist. În schimb, Kinmen – și Taiwan – ar trebui să se pregătească pentru cel mai rău, păstrându-și valorile democratice, spune el. Acesta este un mesaj dur pentru un popor care simte că are puțin control asupra propriului viitor. „Suntem pionii, piesele de șah”, spune Tung, „nu jucătorii de șah”. >>
