Purtătorul de cuvânt al BOR: „Invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat și depășit este compromițătoare intelectual, teologic și moral”

Sursa: Facebook

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, susține că invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat și depășit este compromițătoare intelectual, teologic și moral și trădează inclusiv o perfidă gelozie și patologică zgârcenie confesională. Mesajul vine după ce Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a transmis luni că se opune inițiativei prin care BOR este îndrumată să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

Vasile Bănescu a revenit, miercuri, pe pagina sa de Facebook, cu o nouă explicație în dezbaterea pornită de la propunerea ca ortodocșii și să celebreze Paștele odată cu catolicii.

„Invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat și depășit este compromițătoare intelectual, teologic și moral.

Calendarul nu este o emisie a Revelației dumnezeiești, ci exclusiv expresia unor imperfecte calcule astronomice omenești. Ca urmare, orice calendar trebuie ajustat și adecvat în timp.

Reținerea și zbaterea unora care sacralizează calendarul, confundându-l grosolan cu un adevăr de credință, oameni care arată aparent compătimitor cu degetul (gest reprobabil mereu) spre faptul că doar ortodocșii primesc Sfânta Lumină, invocând în mod inept ideea că dacă am sărbători Paștele corect din punct de vedere calendaristic Sfânta Lumină nu s-ar mai aprinde, ca și cum minunea lui Dumnezeu e condiționată de calendar și nu de credință, trădează inclusiv o perfidă gelozie și patologică zgârcenie confesională: dacă am sărbători Paștile împreună, toți creștinii din lume, ar trebui să împărțim Sfânta Lumină cu alții și am pierde din prestigiul singularității cu care ne place să facem paradă.

Nu în acest tip de creștinism s-ar putea recunoaște Hristos, Cel care ne-a dat în Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri cea mai înaltă poruncă: «Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteti ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.»”, a scris Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here