Hitler și Putin au încercat calea războiului rapid… fulger chiar. Și au eșuat.
Trump a încercat calea păcii rapide… fulger chiar. Și el a eșuat.
Toți trei au în comun câteva lucruri mari și late:
- O siguranță de sine fără vreo ancoră și în capacitățile intelectuale reale ale propriei persoane, ca și fără vreo ancoră în propriul nivel de cunoaștere a contextului internațional, a geopoliticii și a științei militare.
- O siguranță de sine fără vreo ancoră și în capacitățile reale ale propriei țări.
- O siguranță de sine fără vreo relevantă ancoră în lecțiile de bază ale istoriei și în, particular, în precedentul istoric.
- Dispreț față de opiniile avizate și față de profesioniștii avizați.
- Un populism de joasă speță, desigur, stridente porniri autoritare și ignorarea deopotrivă a ceea ce poate fi anticipat și a faptului că neprevăzutul se va autoinvita la un moment dat în joc.
La peste jumatate de an de când a câștigat alegerile și la aproape jumătate se an de când a început efectiv să își implementeze planul de pace “la minut” pe dosarul Ucraina, Donald Trump are sub ochi următorul tablou (diferit, dd nerecunoscut chiar față de cel inițial schițat):
- Atacurile Rusiei asupra orașelor ucrainene nu doar că nu au dispărut, nu doar că s-au înmulțit, dar în ultima vreme bat de la o zi la alta record după record în ceea ce privește intensitatea și sălbăticia.
- Vladimir Putin și oficialii săi fac cunoscut în toate modurile posibile că pacea nu este pentru Moscova o prioritate mai mare sub Trump decât fusese în vremea lui Biden. Ba, Moscova a făcut clar faptul că pacea nu este și nu va fi pentru ea o prioritate dacă Trump nu va pune el însuși mâna la destrămarea Ucrainei și la destrămarea arhitecturii NATO în Europa de Est.
- Și, proaspătă cireașă pe tort, nucleul dur al aliaților Ucrainei (SUA, Marea Britanie, Franța și Germania) a dat undă verde Kievului să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă. Un mare tabu din vremea lui Biden a fost așadar în sfârșit făcut țăndări tocmai sub Trump, iar un alt mare tabu, folosirea rachetelor germane Taurus, e probabil pe care să aibă aceeași soartă.
Pe scurt, “pacea în 24 de ore”, promisă de Trump, nu a existat. Pace nu s-a făcut nici în șase luni. Până la pace drumul rămâne unul la fel de lung, de complicat și de sinuos sub Trump tot așa cum fusese și în vremea lui Biden. Iar până la pace, în orice caz, momentan asistăm la o escaladare a luptelor, cu Rusia bombardând în neștire orașele ucrainene, inclusiv capitala, și, după unele voci avizate, cu Rusia pregătind o ofensivă de vară în toată regula.
Bilanțul “pacifistului” Trump este așadar cum nu se poate mai împotmolit în război și – bonus – în creșterea în intensitate a acestuia.
Mai mult, în ciuda basmelor despre negocieri bune și inteligente, ca la gura sobei rostite în aceste luni de tandemul Trump-Witkoff, Moscova are azi o atitudine la fel de impertinentă față de Washington ca înainte de momentul 20 ianuarie.
Ba, poate fi chiar observată o notă aparte în comportamentul rușilor sub Trump, comparativ cu comportamentul lor sub Biden: ușurința, vizibilitatea, tupeul, nonșalanța și caracterul sistematic cu care Kremlinul a dus de nas Casa Albă.
Ironia sorții este aceea că, în dosarul ruso-ucrainean, Trump a ajuns la acest eșec monumental (și totodată cât se poate de personal) abia după ce Trump le-a făcut rușilor un cadou fără precedent și, după cum se poate constata măcar azi, fără absolut niciun sens.
Acest cadou lipsit de precedent și de sens în cei peste trei ani de război a constat în presiunea infernală pusă de Trump pe Ucraina (în paralel și pe aliații ei europeni, tocmai pentru a eficientiza presiunea pusă pe Ucraina), cu speranța că astfel va obține râvnitul “deal”.
Rodul acestei presiuni a fost însă unul amestecat:
- A slăbit – în teren și la masa discuțiilor – poziția Ucrainei.
- A dus la un număr suplimentar (necuantificat) de victime civile și militare ucrainene.
- L-a încurajat pe Putin să viseze și mai frumos și să îndrăznească și mai mult în materie de violență asupra Ucrainei și în materie de amenințări la adresa statelor europene și mai ales la adresa statelor est-europene.
- Însă a întărit poziția morală, pe plan extern, a Ucrainei, ca și coeziunea internă și internațională în jurul liderului ei.
- A trezit ireversibil Europa de Vest și astfel a stimulat-o să prindă gust de acțiune.
- A spulberat iluziile față de Donald Trump însuși și față de noua Americă.
- A condus la acumularea unui prețios tezaur de cunoaștere, la Kiev și în capitalele prietene de pe continent, cu privire la limitele lui Trump și mai ales cu privire la modul în care distinsul incoerent de la Casa Albă trebuie abordat.
- În fine, a făcut limpede întregii lumi, din perspectiva viitoarelor conflicte, cum nu trebuie procedat atunci când se impune inițierea unor demersuri pacificatoare pe lângă beligeranți.
Neștiutor, nerăbdător, greșit încrezător, ignorant și sfidător, Donald Trump arată azi ca o șaorma cu de toate: și artizanul unui eșec răsunător, și profesorul neintenționat care, iarăși neintenționat, a așternut pe tablă tot ceea ce trebuie evitat când vine vorba de gestionarea relațiilor internaționale și mai ales de gestionarea unui război de anvergură.
După șase luni cu Trump la Casa Albă și în calitate de peacemaker amator, înfrângerea Rusiei pe frontul din Ucraina sau îngenuncherea regimului Putin pe “frontul” de acasă revin în forță pe tabla de șah a soluțiilor realiste la nenorocirea produsă de Rusia în Ucraina.
Cât timp prețios a fost pierdut! Câte vieți care nu mai pot fi aduse înapoi au fost astfel pierdute! Cât de vital poate fi, iată, votul fiecărui cetățean american!
Iată de ce demonizează Simion Franța, iată de ce îl crucifică pe Macron
