Putin anulează un decret care stabilea principiile directoare ale politicii externe a Rusiei în problema transnistreană, ”pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”. Reacția Chișinăului

Vladimir Putin a anulat marţi un decret care data din 2012 şi care stabilea, de fapt, principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse, în documentul anulat stipulându-se inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”, informează News.ro.

În Monitorul Oficial al Federaţiei Ruse este publicat un „Decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse nr.111 din 21 februarie 2023 cu privire la invalidarea Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 605 din 7 mai 2012 cu privire la măsurile de punere în aplicare a politicii externe a Federaţiei Ruse”.

Măsura de anulare a decretului semnalează că Moscova îşi reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile internaţionale şi vine după discursul rostit marţi în parlament, în care Vladimir Putin a anunţat că războiul din Ucraina va continua şi că este un război de facto cu SUA şi NATO. Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul bilateral pe care îl are cu SUA în domeniul armelor nucleare, New START.

De asemenea, tot marţi, Moscova a convocat-o pe ambasadoarea SUA căreia i-a transmis ca SUA să-şi retragă oamenii şi echipamentele militare din Ucraina, pentru că altfel vor fi considerate „ţinte legitime” pentru armata rusă.

În decretul anulat se stipulau următoarele:

„Pentru a pune în aplicare în mod consecvent politica externă a Federaţiei Ruse, permiţând asigurarea intereselor sale naţionale pe baza principiilor pragmatismului, deschiderii şi politicii multi-vectoriale în condiţiile formării unui nou sistem policentric de relaţii internaţionale, hotărăsc următoarele:

1. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, împreună cu alte organe federale ale puterii executive (…)

e) în relaţiile cu statele membre ale Comunităţii Statelor Independente:

să continue să participe în mod activ la găsirea unei soluţii la problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate al Republicii Moldova în stabilirea unui statut special pentru Transnistria”.

Decretul reglementa de asemenea relaţiile cu diversele organizaţii internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO, precum şi cu o serie de ţări, printre care Statele Unite.

Potrivit agenţiei de presă a statului rus, TASS, decretul a fost invalidat „pentru a asigura interesele naţionale ale Federaţiei Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relaţiile internaţionale” şi intră în vigoare în ziua publicării. În esenţă, prevederile documentului respectiv corespundeau Conceptului de politică externă a Rusiei, iar acum „se aşteaptă ca noua sa versiune să fie aprobată în viitorul apropiat”.

În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, decretul revocat prevedea menţinerea unei „interacţiuni stabile şi previzibile, bazate pe principiile egalităţii, neamestecului în afacerile interne şi respectului pentru interesele reciproce”. Ministerul rus de Externe trebuia, de asemenea, să asigure implementarea consecventă a Tratatului dintre Rusia şi SUA privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive, or, în discursul de marţi, Putin a anunţat că Moscova îşi suspendă participarea la acest tratat.

*Reacția Chișinăului

Chişinăul va continua să ceară retragerea forţelor militare ruse din Transnistria, chiar dacă preşedintele Vladimir Putin a anulat marţi decretul său din 2012 privind politica externă a Federaţiei Ruse, în care erau prevederi referitoare la reglementarea conflictului transnistrean „pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.

„Vom continua să cerem retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, conform angajamentelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chişinău, Filip Cojocaru, citat de TV8.md.

Moscova şi-a luat angajamentul la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul că îşi va retrage trupele şi armamentul din Transnistria, dar această promisiune asumată nu a fost pusă niciodată în practică.

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a luat notă de decizia de abrogare a decretului privind politica externă a Federaţiei Ruse din anul 2012 şi subliniază că militează în continuare pentru rezolvarea pe cale paşnică a conflictului transnistrean.

„Vom analiza cu atenţie conţinutul noii concepţii, odată ce va fi făcută publică. În ceea ce priveşte abordarea ţării noastre privind reglementarea transnistreană – rămânem ferm ataşaţi unui proces de reglementare paşnică a conflictului”, a spus Filip Cojocaru.

Vladimir Putin a anulat marţi un decret care data din 2012 şi care stabilea, de fapt, principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse, în documentul anulat stipulându-se inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here