Putin, fost agent KGB la Dresda, își exersează germana uitându-se la televiziunile din Germania, dezvăluie Kremlinul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, urmăreşte televiziuni din Germania pentru a-şi menţine fluenţa în limba germană, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de dpa, potrivit Agerpres.

„Se uită la canale TV germane, urmăreşte şi canale TV în engleză. Nu zilnic, dar de câteva ori pe săptămână face şi engleză. Sunt lecţii scurte, dar regulate”, a dezvăluit Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, într-un interviu publicat marţi de săptămânalul Argumentî i Factî (Argumente şi fapte). El a adăugat că preşedintele citeşte şi ziare.

Putin a trăit mulţi ani la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană, ca ofiţer al serviciului secret rus KGB – perioadă în care şi-a perfecţionat cunoştinţele de germană.

„Hobby-ul său este lectura, în special literatură istorică şi memorii”, a afirmat Peskov.

„Desigur, în viaţa preşedintelui există şi animale de companie”, dar nu mai sunt în atenţia publicului, cum era Konni, un câine negru de rasă labrador, care a murit de ceva timp. „Li se face mult mai puţină publicitate, deci nu vreau să spun nimic despre ele”, a arătat purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă Putin are acum câini sau pisici, Peskov a răspuns: „Nu am văzut niciodată pisici la locuinţa preşedintelui. Câini – da, dar n-am văzut pisici”.

În privinţa relaţiilor cu alţi politicieni, Putin nu are legături strânse cu niciun lider în funcţie, cum a avut cu fostul cancelar german Gerhard Schroeder sau fostul premier italian Silvio Berlusconi. „Cu aceştia, preşedintele a avut întâlniri prieteneşti în diferite formate”, a reamintit oficialul citat.

Peskov a criticat şi răspunsul afirmativ dat recent de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la întrebarea dacă crede că Putin este un „ucigaş”. „A fost, desigur, o declaraţie jignitoare”, a spus Peskov. Ulterior, Rusia şi-a rechemat temporar ambasadorul de la Washington.

1 COMENTARIU

  1. Cred ca l-ar ajuta mai mult daca ar venii intr-o vizita de lucru la OmvPetrom , aici sunt specialisti in ambele limbi , iar conlucrarea este la cel mai intalt nivel de succesuri ,. Aici curentul antiromanesc se reflecta direct in preturi . Deci daca te plictisesti pe holurile Kremlinului vorbind singur , poti sa faci o vizita la prieteni pe teren neutru intr-o societate fosta balsoi patronata de nemti ce vorbesc perfect germana si rusa .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here