În februarie, când se împlineau trei ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, iar Donald Trump tocmai ce demarase în forță cu planul său de a obține-fulger încheierea ostilităților, Moscova i-a aplicat liderului american un duș rece; și totodată, i-a trasat, sfidător, direcția:
- Nu va exista o încetare a focului “fără o soluţionare pe termen lung”. Iar soluția pe termen lung “trebuie în mod obligatoriu să includă un element de depăşire a cauzelor primare pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina şi în jurul ei”.
Cu alte cuvinte, Moscova îi cerea Casei Albe două lucruri esențiale:
- Ca Trump să obțină ceea ce Putin nu reușise – îngenuncherea totală a Ucrainei în fața Rusiei, așadar o pace integral în termenii impuși de Rusia.
- Ca Trump să demonteze extinderea NATO spre est din ultimele trei decenii. Căci fix asta înseamnă, din perspectiva Kremlinului, formulările: “soluționare pe termen lung” / “depășire a cauzelor primare pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina și în jurul ei”.
În februarie 2025, mesagerul care a grăit astfel a fost Serghei Riabkov, viceministru de Externe al Rusiei (dar totodată, un oficial cu o greutate mult peste ceea ce poate sugera funcția pe care o ocupă – am explicat AICI cum și de ce).
Fost ambasador la Washington, negociator cu americanii până în ultima clipă dinaintea atacării Ucrainei, dar și unul dintre oficialii ruși delegați de Putin să întrețină fumigena că nu va exista nicio invazie – pe scurt, acesta este Serghei Riabkov, de aia trebuie tratat cu atenție atunci când deschide gura.
În februarie, când Trump se umfla în pene, ca un curcan indolent, că-l va face pe Putin să oprească războiul, Moscova l-a delegat pe Riabkov să spună lumii că nu va fi deloc așa.
Ne aflăm în octombrie acum și, privind retrospectiv, adevărul este că lucrurile au evoluat cum a spus Riabkov, iar nu cum a spus Trump – nu e pace, războiul continuă și continuă chiar la intensități crescute.
Acum, în octombrie, Riabkov grăiește din nou.
De data asta, mesajul transmis lui Trump e tot unul grav: uită de Alaska, n-a rămas nimic din acel summit, cel puțin nimic mai mult decât imaginile viralizate, profund umilitoare pentru blazonul SUA, cu militari americani îngenuncheați la scara avionului lui Putin, pentru a întinde covorul roșu și, eventual, pentru a înlătura ultimele scame.
Faptul că “fantasticul” eveniment din Alaska avea să fie un fantastic eșec devenise deja clar din cum decurseseră pregătirile acelui summit, a confirmat-o modul în care a decurs summitul și au reiterat-o ecourile pe care le-a avut.
Dar după ce, iată, s-a exprimat în această notă însuși Serghei Riabkov, orice interpretare abuziv pozitivă, dată de președintele american, îl plasează pe acesta din urmă într-un fantastic derizoriu (iertare pentru repetiția lui “fantastic”, dar e cuvantul-fanion din săracul vocabular al lui Trump).
Potrivit viceministrului Riabkov, “impulsul puternic de la Anchorage s-a epuizat în mare măsură”.
Dar unde bate și ce vrea să spună de data asta oficialul rus ?
Faptul că nu avem propriile microfoane în birourile lui Putin și Riabkov ne plasează într-un profund dezavantaj. Dar nici măcar asta nu face cu totul imposibilă decriptarea, dacă suntem atenți la contextul în care Riabkov se exprimă și la modul în care o face.
- CONTEXTUL. În februarie, contextul era marcat de inițierea de către Trump a “fantasticului” său demers de a negocia pacea. În octombrie, contextul e acaparat de posibilitatea, încă neexclusă de Trump, ca SUA să livreze Ucrainei rachete Tomahawk ce pot lovi adânc în teritoriul rus, având în raza lor inclusiv Moscova.
- MODUL. Cât privește modul în care se exprimă Riabkov, se observă că, în ciuda unor aparențe, nu este unul descriptiv, ci unul prescriptiv. În februarie, departe de a descrie doar cum ar arăta pacea în viziunea Rusiei, Riabkov îi transmitea lui Trump ce trebuie să facă el, liderul american, pentru ca omologul său, liderul rus, să se declare mulțumit. În octombrie, din nou, departe de a zugrăvi în cuvinte imaginea la zi a summitului din Alaska, Riabkov îi spune lui Trump ce are de făcut pe mai departe. În ambele situații, oficialul rus i-a transmis liderului american temele pe care le are de făcut și faptul că Moscova nu acceptă rabat de la ele și nici comentarii din partea “elevului” de la Washington.
Faptul că pe ruși i-a scos din minți fie și numai pomenirea rachetelor Tomahawk în contextul războiului ruso-ucrainean, e lesne de măsurat din supraexcitarea propagandei ruse de stat (o analiză excelentă AICI), din recentele istericale făcute de fostul președinte Dmitri Medvedev, ca și din activarea concomitentă a purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, și a influentului viceministru de Externe, Serghei Riabkov.
Zaharova zice că livrarea de rachete Tomahawk va provoca “daune ireparabile relațiilor ruso-americane”, iar Riabkov constată decesul Summitului din Alaska.
Ambii oficiali moscoviți spun singurul lucru pe care Trump nu vrea să-l audă, pe care este incapabil să-l conceapă și care îl pune în cea mai proastă lumină posibilă.
Mai mult, mesajele acestea curg dinspre Moscova spre Washington într-un moment în care Trump stă cu ochii pe Oslo ca pe butelie, având în vedere că e pe ultima sută de metri decernarea Premiului Nobel pentru Pace.
Dar dincolo de Nobel, șahul dat de ruși liderului american, mai ales prin intervenția lui Riabkov, constă în faptul că îi forțează la maximum mâna președintelui SUA: ori acceptă să se întoarcă la pupături cu Putin, ori acceptă să intre în confruntare autentică cu dictatorul rus.
Ambele variante sunt dincolo de închipuirea lui Trump. Prima, nicidecum pe temeiuri morale, ci pentru că vine într-un moment în care s-au intensificat îmbrățișările Putin-Xi. A doua, întrucât Trump pur și simplu nu are un plan serios legat de contracararea Rusiei; iar la improvizație se pricepe, e drept, dar numai atâta vreme cât e legată de retorică și gestică, nu de chestiuni de fond în dosare strategice.
Rațional și conform intereselor strategice americane, președintele Trump are toate argumentele să aprobe livrarea rachetelor Tomahawk către Ucraina.
Prin Riabkov, Putin a încercat cu disperare să îl determine pe Trump să ignore (din nou) aspectul rațional și imperativul strategic al intereselor americane.
Asta nu înseamnă și că Putin are în mână cărțile necesare pentru un pas doi în această confruntare. Dictatorul rus doar speră că, așa cum a mai reușit în trecut cu Trump, îl va speria acesta din urmă încă de la prima strigare. E și motivul pentru care Putin a recurs iarăși la vocea lui Riabkov.
Președintele american ar da dovadă de înțelepciune dacă ar pricepe că pe lumea asta există un omolog încă și mai timorat decât el. Acel omolog se află la Moscova, iar singura diferență dintre Putin și Trump în materie de teamă este aceea că primul e mai capabil să își mascheze adevăratele trăiri. Ține de formația sa profesională, ca spion.
- PS: Cum întregul univers al derulării războiului ruso-ucrainean și al eforturilor de a-i pune capăt este unul vast și complex, nu trebuie scăpat din vedere scenariul în care ucrainenii pur și simplu să fi plusat tactic, cerându-i lui Trump rachete Tomahawk. Să o fi făcut pentru a obține de la el măcar altceva, ca și pentru a-l presa să adopte o atitudine ceva mai adecvată față de Putin. Kievul este el însuși exasperat de sincopele introduse de administrația Trump, dar în același timp, Kievul s-a dovedit constant a fi un actor cu imaginație bogată și relevantă, un actor temerar, capabil să-și depășească propria condiție și totodată în stare să determine Occidentul să o ia pe același drum.
