Considerat până nu demult un apărător al valorilor creștine, după invadarea Ucrainei și crimele cumplite comise de armata rusă printre civili Vladimir Putin și-a schimbat radical imaginea. Ororile pe care oameni nevinovați sunt obligați să le îndure cutremură lumea creștină, care vede abia acum adevărata față a unui dictator cinic și fără frică de Dumnezeu.
”Creștinii încep să își dea seama că Putin nu e un om al lui Dumnezeu, ci un om fără Dumnezeu.
Joi, la o lună de când agresiunea lui Putin împotriva Ucrainei a fost lansată și de când atrocitățile împotriva cetățenilor continuă fără încetare. În această conjunctură am dat peste un material publicat de un creștin practicant din Marea Britanie, expert în studii est europene și ruse”, spune președintele Asociației Familiilor din România (AFR), Petre Costea.
Articolul intitulat ”Fără de Dumnezeu și fără curaj. Putin nu este un bastion creștin, dar nici Occidentul nu este”, apărut în publicația creștină The Critic sub semnătura lui Pavel Stroilov, a fost tradus de părintele Emil Ember (AFR Maramureș).
”Putin nu trăiește valorile creștine
Invazia brutală a Ucrainei de către Putin oferă o minciună tuturor acelor visuri stupide despre faptul că el este un pilon al valorilor creștine și conservatoare. Cele două discursuri lungi pe care Putin le-a rostit săptămâna [trecuta] pentru a justifica războiul, îi explică motivele. În lumea lui Putin, Ucraina este doar o unitate administrativă în cadrul Uniunii Sovietice, al cărei teritoriu i-a fost dat de Lenin, Stalin și Hrușciov; și a fost un incident nedorit, nefericit al istoriei că a devenit independentă. Adresându-se trupelor sale drept „tovarăși”, Putin și-a făcut misiunea foarte clară: imperiul sovietic se întoarce să ia ceea ce îi aparține. Spre deosebire de Rusia lui Putin, Ucraina este o națiune creștină și democratică. Acum este atacată de autoproclamații moștenitori ai URSS fără Dumnezeu. Premisa acelui atac este în mod explicit faptul că nici statul ucrainean, nici Biserica Ortodoxă a Ucrainei nu au drept la existență.
Versiunea creștinismului a lui Putin este una foarte ciudată
Este adevărat că Putin s-a dedat la un flirt blasfemiant cu creștinismul; dar versiunea lui despre creștinism este una foarte ciudată. El este pregătit să fie un patron al Bisericii pentru că a avea o biserică „puternică” este util unui imperiu, dar există condiții legate de asta. Poate exista o singură biserică (supusă unei discipline ierarhice stricte, care nu este diferită de structurile de putere seculare ale lui Putin), și acea biserică trebuie să se supună și să servească guvernului secular.
De exemplu, când o sută de preoți ortodocși ruși curajoși în 2019 au semnat o scrisoare deschisă prin care îndemnau la iertarea creștină față de protestatarii din opoziție întemnițați, mâna de fier a ierarhiei bisericești „loiale” a căzut imediat asupra multora dintre semnatari. Ceea ce aduc cu ele trupele ruse invadatoare nu este doar tirania politică, ci și persecuția religioasă, de stil și proporții sovietice, pentru oricine nu se conformează concepției utilitariste a religiei lui Putin. Rusia aplică legi severe împotriva „activităților misionare” nerecunoscute legal, precum și împotriva „extremismului” în general, iar regimul lui Putin nu ezită să le aplice creștinilor.
În părți din Ucraina ocupate de Rusia din 2014, cum ar fi Crimeea și Donețk, au existat persecuții serioase față de Biserica Ortodoxă a Ucrainei, care se închina în limba ucraineană și pretindea independența față de Patriarhul Moscovei. Confruntându-se cu această amenințare îngrozitoare, ucrainenii privesc Occidentul cu speranță. Din păcate, speranțele lor par a fi deplasate. Sprijinul și alianțele occidentale nu mai contează prea mult. Am sprijinit Afganistanul și apoi l-am abandonat talibanilor. Am sprijinit Hong Kong-ul, apoi l-am abandonat Chinei comuniste. Prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, SUA, Marea Britanie și Rusia au garantat independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în special împotriva oricărei invazii militare, în schimbul renunțării acesteia la armele nucleare.
Acum că Rusia a rupt acel acord internațional, tot ceea ce SUA și Marea Britanie sunt pregătite să facă în conformitate cu „garanția” lor este retorica și niște sancțiuni economice fără dinți. Abia [recent] Ministrul Apărării al Marii Britanii a exclus să adere la cererea disperată a președintelui ucrainean de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei. Marea Britanie nu dorește din nou să-și onoreze „garanția” de a-i proteja pe cei slabi, deoarece se teme de represalii militare din partea agresorului. Chiar și așa, cel puțin am fi putut să-l lăsăm pe Putin în suspans în această privință. De ce l-a asigurat dl Wallace [Ministrul Apararii din Marea Britanie] pe Putin, cu voce tare și clar, că nu trebuie să se teamă de noi?
Ce are Occidentul de oferit – o cruciadă pentru trezire?
Lumea confortabilă în care am trăit după sfârșitul Războiului Rece, în care Occidentul victorios a acționat ca un polițist global pentru a impune o lege internațională de bază, a ajuns acum la sfârșit – și adversarii noștri știu asta. În 1990, Occidentul a intrat în război cu Irakul pur și simplu pe principiul că nimeni nu are voie să invadeze un stat independent vecin. Acest principiu sună ca o utopie naivă astăzi. Puterea are din nou dreptate, iar lumea este mult mai periculoasă. Acest lucru s-a întâmplat din mai multe motive. Occidentul și-a tăiat miop capacitățile militare odată ce Uniunea Sovietică a murit (sau, după cum știm acum din retrospectivă, și-a simulat cu succes propria moarte). Occidentul și-a risipit bogăția economică în modurile megalomane – de la egalitate și diversitate, la prevenirea schimbărilor climatice, la acordarea unui sabatic gratuit întregii omeniri în legătură cu Covid. Nu mai sunt bani pentru apărarea regatului occidental.
Cu toate acestea, adevărata rădăcină a problemei este mai profundă. Occidentul nu mai este acea „civilizație creștină” (pentru a folosi o expresie a lui Churchill) care a câștigat cel de-al Doilea Război Mondial împotrivă tuturor; nu mai este „lumea liberă” cea care a câștigat Războiul Rece în ciuda șanselor de izbândă. Abandonând în mare parte religia creștină și credința în libertatea politică, Occidentul și-a pierdut o mare parte din înălțimea sa morală. Occidentul a acceptat ideea că drepturile omului sunt despre LGBT și nimic altceva decât LGBT. Nu e deci de mirare că Putinilor din această lume le place această idee, ceea ce face mult mai ușor și mai credibil discursul că rușii și ucrainienii sau alte societăți creștine nu au nevoie de drepturile omului sau de valorile occidentale.
Si Occidentul e vinovat
Modul în care guvernele noastre au călcat în picioare libertățile civile ca răspuns la Covid ne face să arătăm ca o versiune mai puțin eficientă a Republicii Populare Chineze. Modul în care suntem fericiți să „anulăm” dizidenții împotriva marxismului cultural amintește de modul în care Putin a tratat proprii dizidenți, cu excepția faptului că nu suntem suficient de consecvenți pentru a încheia procesul prin întemnițarea sau uciderea lor. Ce are Occidentul de oferit rușilor înrobiți, ucrainenilor luptători sau propriilor săi soldați: o cruciadă pentru trezire și incluziune? Întrucât Occidentul este pe drumul cel bun pentru a construi propria noastră versiune „ușoară” a unei societăți totalitare, este firesc ca o tiranie de mâna a doua să nu poată câștiga împotriva tiraniei de prim rang, cum ar fi Rusia, China sau talibanii.
Acum că au simțit slăbiciunea noastră, lista victimelor lor nu se va încheia cu Ucraina. Ne putem aștepta foarte bine la o invazie chineză a Taiwanului – nu mai există niciun motiv pentru care să nu o facă. Sau o invazie islamistă de undeva, sau invazia lui Putin dincolo de Ucraina. Cu excepția cazului în care Occidentul își recapătă puterea în mod miraculos, acum este o chestiune de a aștepta și de a ghici care dintre ei va ajunge primul la Londra. Așa cum a fost cazul la începutul oricărui război mondial, este important să reconstruim puterea militară și economică. Dar este mai important să recâștigăm puterea morală care le-a dat părinților noștri curajul și hotărârea de a lupta în ciuda șanselor de izbândă.”
